Se sărutau, în sfârșit, într-un colț
Ea îi atingea gâtul cu mâna
El îi cuprindea trupul
Fiind înconjurați de aprecierile
Tagurile și dislikeurile
Bifate într-un chestionar electronic
Și care aterizau ca niște păsărele roșiatice
Pe ecranul fericirii lor
Protejat cu folie transparentă
Iar ea i-a cuprins obrajii cu palmele
Să îi vadă chipul în lumină
În restaurantul cu feluri principale
Servite cu lingura direct din tablete
El o făcea să zâmbească
Chiar și când era supărată din cauza lui
Iar acum se ducea sub vreun pod să plângă
Și nu știu ce amintire îi lumina fața
Hai undeva, își spuneau ei
Și își instalau un pat cu pilotă roz
Lângă hublourile avionului
Cu tot cu noptieră, carte, căști, ceașcă
Amintirea era că el îi strivea cu buze chipul
Până se sufoca în cearșaf
Acum, pe ecranul luminat și spart
Erau mesaje de la un eu virtual al lui
Căci e greu să o lase, o iubește
Mi-e dor de tine, vino înapoi
Și ea scria că acesta este adevărul, te vreau
Vreau pe noi, luptele fără obiect
Textele din noapte, fotografiile cu noi
Să fim sarcastici, să fim de mână
Să ne spunem unul altuia sentimente, orice
Să fiu în jurul tău și să fie ok
Și să am curajul să îți spun toate astea
Și a șters totul cu un click
Le-a aruncat în mizeria de sub pod
A aniversat cu un tort
Făcut neîndemânatic
Cu multă frișcă asimetrică
Nu putea fi ignorat în albul lui
Cu lumânările, cu anii, cu dulceața lui
Cândva se uitau unul la altul
Doar cu ochii, de la distanță
Cu trupurile băgate în bazinul cald
Ascunși, cu apa până la nas
Și se adorau cu cearșafurile pe ei
Însoțiți tot timpul de o sticlă de vin roșu
Din care nu beau ci se pătau mereu
O pată roșie era încă un sentiment nespus
Nu e niciodată târziu
Să faci lucrurile cum trebuie
Îi spuneau ei pietricelele ude de ploaie
Și ei crezuseră că totul e veșnic
Și că interpretaseră corect
În fața unui vulcan care erupea
Mesaje de destin în flăcări, jerbe
În nu știu ce țară exotică
Unde, cum vedeau un peisaj
Se îmbrățișau frenetic
Și se rugau din ochi unul pe altul
Cu teamă, să nu-și rănească inimile
Și ea îl îmboldea mereu în joacă
Printre perne, tachinându-l
Și tocmai atunci el se încăpățâna să citească
Și totul după ce fuseseră amândoi
Niște versiuni umane ale cioburilor
Ea își umpluse un caiet destul de gros
Cu lucruri pe care ar fi vrut să le spună
Dar nu a făcut-o niciodată
Și amândoi stătură pe câte un balcon
Vânând oameni de iubit
Și negăsind niciunul
Dar întrebarea ce-i rodea de la începutul lumii
Era dacă după moarte
Ce naiba mai e după moarte?
Nu viața ci dragostea, fir-ar să fie
Și își lăsau unul altuia
Memouri înghețate pe congelator
Dacă mă iubești să-mi spui
Deși știau, dar ce înseamnă să știi?
Știau că se simt bine când fac nimicuri împreună
Dar că sunt unul și același
Doar pentru că nu pot
Să nu se rănească unul pe altul
Cu prostii minore și orgolii
Și declarațiile lor căpătaseră
O asemenea intensitate
Că induceau aceeași tensiune ca insultele
Și își tatuau cuvinte, simboluri
Numai de ei știute, pe piele
Numai că atunci când plecau
Plecau departe, pentru mult timp
El își punea căștile
Și ura în gând pe toată lumea
Iar ea o lua la pas, cu picioarele goale
Cu bocceluțe, tocmai pe deasupra
Vârtejului unui uragan feroce
Sau furtună planetară
Se ducea dar era atrasă tot de Pământ
Căci ei în timpul ăsta
Stăteau spate în spate
Căci nu puteau să nu se atingă
Să nu se viseze
Iar el era mândru de el
Că era așa de dificil de iubit
Ca o oglindă spartă la care ții mult
Și știa că într-o zi dragostea lui
Va fi doar o bocceluță abandonată
Lângă un gard de plasă de lângă calea ferată
Și și-au dat seama că trebuie să fie împreună
Mai demult, când s-au luat de mână
Deasupra unei fețe de masă roșie
Lângă pahare roșii, șervețele roșii
Și o sticlă de ketchup
Iar când nu au mai putut respira
A fost tot așa, sub o perdea de paiete roșii
În noaptea dintre epocile lor
Sub baloane roșii
Care îi sufocau de roșii
Și pline de aer ce erau
Ca plămânii lor care erau gata să cedeze
Și erau pregătiți pentru că
Crede-mă, dragostea ucide mai mult decât ura
Le-a spus un cap slab, bătrân
Ras și neted, cu chip crud
Privindu-i tăios, roșu
Preferau să își bage gura sub jetul de apă
Și să se înece așa, decât în felul ăla
Erau prea tineri să fie triști
Și prea bătrâni ca să dispară
Dar voiau cu adevărat să fie găsiți
Să se învețe până la capăt
Să-și pună la punct fantoma
Fantoma aia a lor instabilă
Să fie sfinți, să țină cactuși
Cu floare roșie, nerușinată, în mână
Să permită ca fragmente din braț
Să se teleporteze
Cu condiția ca toate bucățile corpului
Să se reunească, în timp, înapoi
Voiau să facă asta tot timpul
Ziua și noaptea, să nu se uite
Să își facă atâta bine
Chiar și în cele mai rele și crude moduri
Nu voiau să ajungă să izbească flori cu palmele
Să se târâie de ziduri, cu tricouri rupte
Să se uite unul la altul
Pentru ultima dată, prin oglinda retrovizoare
Sub zdrențe de lumină roșie
Să nu se mai invite să mai stea
Să se plimbe prin mijlocul drumului
Doar ca doi prieteni răniți
Care încearcă să fie politicoși unul cu altul
Să își radă amintirile cu o mașină în priză
Și să rămână cu țeasta rasă
Să-și plimbe degetele pe steaua geamului spart
Să încerce să-l lipească
În zadar, cu salivă

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor