cum stau aşa cu fruntea lipită de geam,
parcă nici lacrima nu mai e aceeaşi
şi iarna mă plînge uneori prin străini.
şi apoi vin spre burg săltând fetişcană cu părul scurt
dar piatra nu -mi recunoaşte pasul
şi oamenii s-au ascuns după porţi.

ce frumos ningea acasă pe străzi!
tata trăgea sania printre nămeţi,
cârnaţii se uscau ascultînd
vinul ce bolboroseşte în butoaie,
.
apoi se auzeau cântări pe străzi şi de veselie cuprins
oraşul se învârtea turmentat de sus în jos
lunecînd printre turnuri şi coridoare.
acum doar plouă şi verde iarnă creşte în mine
nici ciorapi de lînă nu mai port,
nu mai am bomboane în buzunare.

şi glasurile din trecut sună strain.
nu mai avem cuvinte de spus,
sau poate le spunem mereu altfel
ca şi cum am vorbi alte limbi
şi apoi tăcere.

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Decembrie 12, 2014 la 7:51am

frumos!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor