Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel

 Starea literaturii moderne, un sondaj SAGA - Israel

Controversatul (şi totodată excelentul) film israelian Foxtrot trage un imens semnal de alarmă: existenţialismul, consumismul, irealitatea vieţii moderne ne fac să nu ne mai vedem pe noi înşine. În fiecare secvenţă, personajele sunt afectate de starea de "postmodern" consensuală şi în toate situaţiile inspirate din realul israelian găsim anomalii, absurd, dezumanizare şi abandon. 
Cultura, deciziile, arta şi estetica nu mai aparţin individului ci sunt dictate de forţele telurice ale erei informaţionale. Care influenţează mai ales pe cei care nu stăpânesc la perfecţie limba nativilor. Scrisul în limba română în răspândire, pare apanajul unor mici ghetouri deconectate moral şi mental de locul care îi găzduieşte fizic. 
Pentru elucidare, Editura Saga - Israel a lansat un sondaj de opinie în rândul autorilor şi cititorilor din 5 ţări: Canada, Germania, România, Franţa, Israel, în care scrisul românesc va dispare iminent, probabil după generaţia noastră. Unica întrebare pusă: Care e starea scrisului românesc în ţara dvs?


**
  
Prezentul nostru este decadent ... se duce pe apă sâmbetei atmosfera culturală dintre cele două războaie. Ritmul intens de tehnologizare poartă o parte din vină. Cu atâtea ecrane în jur, omul nu mai are timp pentru cultură. Societatea de consum a început să îşi arate colţii. Gândurile stau numai la bani şi la distracţie. Muncă mai deloc. Generaţiile care vin vor fi tot mai superficiale şi mai egocentrice. 
În cultură este de-a dreptul trist. Nonvalori peste tot, nepotism politic şi economic. Explozia internetului a dat cuvântul tuturor chiar dacă nu au mai nimic de spus. 
Critica literară autentică nu mai există. Totul este pe bani şi pe relaţii. Editorii nu cred în autorii pe care îi publică. Sunt aroganţi şi uită că fără autori nu există nici edituri. Autorii sunt slugarnici. Unde te uiţi numai afaceri.  Poezia s-a cantonat în stilul unui jurnal zilnic între bucătărie, ţigări şi sex, sau în dicteuri logoreice lipsite de subiect. Asta este moda, defilează mândră prin sutele de lansări. Cândva poezia se va întoarce din nou la epic, dar eu nu voi mai prinde timpul acela.  Eu m-am retras de mult în scoica mea. Văzând atmosfera din comunităţile româneşti din Germania şi nu numai. Preoţi manipulatori, oameni creduli şi bârfitori, trădări, excese, minciună, lăcomie.
Gabi Schuster - Germania
  **
O problemă spinoasă, ea nu poate fi tratată expeditiv, dar mă văd nevoit să dau un răspuns cam superficial: În România, noile generaţii sînt mulţumite de propria lor literatură, vechile generaţii sânt mulţumite de propria lor literatură, eu nu sânt mulţumit decât de literatura care caută să spargă vechile paradigme, lucru care nu prea se întâmplă. Ideea e că eu mă simt nu ştiu cum în faţa textelor bune, dar scrise în stilul liric al începutului de sec. 20 sau din perioada şaizecistă. Totul e relativ. Nu se poate spune nimic, doar dacă scriitorii sunt sau nu mulţumiţi de ceea ce scriu sau de ceea ce citesc. Cititorii par mulţumiţi, văd că citesc mai mult decât în alte ţări (nu ca-n Rusia sau în SUA, unde se citeşte surprinzător de mult). 
Editorii, la noi, o duc CEL MAI BINE. Primesc bani pentru fiecare carte publicată, ori de la autori, ori de la sponsori. Nu (prea) există edituri falimentare.
Relaţia scriitorilor cu editorii e când bună, cînd proastă - după caz.Insatisfacţia vine de la lipsa de reprezentare a scriitorilor. Scriitorii au mereu impresia că sunt abandonaţi, lăsaţi de izbelişte, în primul rând de către editori. Există o luptă acerbă în cadrul unor concursuri plătite prost de tot, lucru care te înduioşează. Adică premiul I să fie 800 Lei, premiul II să fie 600 Lei şi premiul III să fie 400 Lei, mi se pare ceva strigător la cer. Dar asta în cadrul concursurilor private. Cele organizate de stat, plătite substanţial, sunt ''aranjate'' şi nu mai are rost să vorbim de ele.
Important e să existe mai multe grupuri avangardiste. Ele există în rândul tinerilor, dar şi a unor maturi, dar sunt slab reprezentate şi mai deloc gustate. Avangardă, acum, înseamnă nu doar renunţarea la lirism şi expresionism, ci chiar la naraţiune şi la cuvinte. E abrupt spus, dar se trece la o antiliteratură care nu mai are legătură cu inima, ci exclusiv cu intelectul (unul arid, hiperspecializat sau dimpotrivă transdisciplinar - după caz). Observ un fel de uluire, sau chiar de dezgust, la autorii nu neapărat mai vechi, ci doar foarte fixaţi în sine, atunci când iau contact cu producţia literară a noilor generaţii sau a unor maturi care se schimbă permanent. De pildă, Mircea Cărtărescu preferă să cânte pe aceeaşi notă în continuare (nu mai vorbesc de Emil Brumaru, care nici nu mai poate mirosi alte flori decît cele cu care s-a obişnuit), în timp ce Bogdan Ghiu evoluează sprinţar şi scrie tot felul de lucruri hiperexperimentale şi conceptuale. Se pune mereu problema: ce contează? Să avem ceva de spus? Sau să o spunem într-un anume fel. Istoria creaţiei ne arată că artiştii (de orice fel) evoluează doar la nivel de formă, lăsând conţinutul baltă. Conţinutul începe să mai reprezinte ceva numai pentru a sublinia forma.
 
Arh. Liviu Cristescu - Români
**
Mă voi referi doar la un singur aspect: ce se întâmplă cu cărţile după ce ies de la tipar. Cred că marea problema, în contextul diminuării drastice a numărului de cititori, este lipsa unei promovări (nu agresive cum fac unii autori), ci active, prieteneşti, care să stârnească interesul. Şi aici putem contribui toţi (autori, editori, promotori culturali, etc.), prin diversele mijloace care ne stau astăzi la îndemână. 
Există şi  excepţii: un autor din România a încheiat recent un turneu de promovare în SUA şi Canada, altul a creat un sistem (piramidal) de stimulare a cititorilor pentru a-i cumpăra cartea, o autoare de la noi a avut un turneu de lansări de carte în diferite oraşe din România. Uzuale rămân Târgurile de carte, acţiunile de promovare făcute de edituri, reclamă (în presă, facebook), lansări de carte realizate cu forţe proprii sau cu ajutorul asociaţiilor de profil. 

Viorel Maier - Israel
**
Mediul virtual își pune amprenta tot mai mult asupra acestei relații. Piața de carte, bine reprezentată, variată, târgurile destul de numeroase, nenumăratele edituri, evenimente, lansări etc-acoperă mai mult nevoia de socializare, de diversificare, de așa-zisă ,,impregnare,, literară. Se produce și o anume inflație, - mulți autori plusează, scot cărți peste cărți, 2-3 pe an - enorm. Editurile mici nu au șanse de promovare, de vizibilitate - se pot pierde cărți bune. Există efuziuni și efluvii la Bookfest, Gaudeamus, etc-dar poate fi vorba de orgoliul achiziționării, al frecventării standurilor, pentru ca, ajuns acasă, omul să răsfoiască superficial cartea, apoi să o uite în goana treburilor...virtuale.
Ceea ce am constatat -interesant- ca un soi de modă -și la scriitorii cunoscuți- acele stări de maximum 3 fraze, care au luat amploare pe FB.  Probabil goana după nevoia de expunere, de likeuri, își spun cuvântul. Am văzut și numeroase dispute pe FB, sunt site-uri unde se cere să comentezi un text sau un poem, există o anumită febrilitate comunicativă -dar  superficială, texte profunde dar lungi nu pot fi parcurse într-un atare mediu. Noi, generația de la 40 încolo, suntem Ultimii Mohicani ai cititului autentic. Nu se poate reveni la asta o dată ce generațiile noi s-au dezvoltat în mediul internetic. Este vorba de adaptare la medie și de alte stimulări cognitive. Facilul este blamat și căutat-ca o defulare-în aceeași măsură. Cititorul avid devine o Fata Morgana, o excepție, el se poate susține doar motivațional-intrinsec. Autorul autentic-la fel. Ei se pot întâlni mult mai frecvent ca în trecut. Și autorii sunt frământați și formați de media. Mulți caută succesul imediat, scot cărți slabe dar numeroase, se autopropun, autorii buni sunt susținuți de regulă de edituri puternice, vizibile, ceilalți dispar sau...nici măcar nu se formează.

Alex Valeriu - psiholog - București
**
 
- Se scrie suficient de mult cu rezultate doar uneori meritorii. Există o fascinaţia a publicării cu orice preţ şi în afara oricăror criterii de apreciere.
- Creaţii sunt în toate domeniile, dar rămâne, din păcate, atractivă zona politică în care se fac prea multe exerciţii de “libertate”.
- Calitatea scrisului are tendinţe ferme de a urma calitatea scriitorului format la şcoala facebook-ului.
- Relaţia cititor-scriitor suferă din cauza enclavizării publicaţiilor de orice fel, dar şi din cauza faptului că, în general, cititorul a migrat spre cititul pe ecran. Nu i se poate face o vină din asta.
- S-au format clici în jurul unor edituri. Aşa se face că dacă nu publici la una din acestea, unde preţurile sunt exorbitante, nu eşti citit de critici şi, prin urmare, rămâi în afara cunoaşterii largi. Aşa se face că o bună parte din scrierile valoroase totuşi, mai ales din „provincie” rămân necunoscute publicului.

 Mihai Batog-Bujeniţă  - Iaşi  
 **
Dinspre spaţiile anglo-saxon, spaniol/latino-american, francez/francofon şi românesc/ românoafon, literatura se vede a fi într-o stare de recesiune simbolică. Literatura a fost fundamentală pentru secolele XVIII şi XIX – pentru că a fost legată de o formă sau alta de emancipare: a unui imperiu (englez, francez), a raţiunii ironice (iluministe), a individului (romantic, german; apoi modern, deci franco-englez) şi, mai ales, a naţiunii. După ce i-au fost puse pus armele şi bagajele în slujba unui mit sau altul, literatura modernă (de la Hoffmann, Kleist, Poe şi Baudelaire încoace),  „ şi-a permis să devină estetică”, cum ar fi spus-o G. Călinescu despre cea română.   Arta pentru, faute de mieux, artă, care nu serveşte fantasme non-estetice (raţiune anti-ecleziastică, individ, stat-naţiune…), a rămas fără aliaţi care să-i sară în ajutor. De când modernismul înalt şi-a consumat capitalul odată cu Wilde, Proust, Joyce, Kafka, Ion Barbu, Borges…, literatura şi-a pierdut puterea simbolică. Imaginea sa publică suferă de paloare progresivă, iar explozia tehnologică a ultimelor decenii  a contribuit,  constant, la diminuarea accelerată a importanţei literaturii. Junilor mei studenţi, de exemplu, le vine greu să citească, texte mai lungi de două-trei pagini. Mintea lor este formatată (and in template we trust!) de spartanismul verbal al SMS-urilor, al Twitter-ului, al Facebook-ului, pe scurt, de abreviaţionism. Aşa cum ştiam, verbalul e, de nu puţină vreme, ambuscat de vizual. O imagine face cât o mie de cuvinte. Dar ce mai e mia în ziua de azi? Cine să numere, când noul cititor de-abia ce se poate concentra pe-o mică halcă, gata, cum este, să sară la alta. Iată – un om nou modern.
Călin-Andrei Mihăilescu (n. Bucureşti, 1956; studii filologice Bucureşti [1981] şi de literatură comparată Toronto {MA, 1989; Ph.D. 1992]) este profesor de literatură comparată, teorie critică şi studii hispanice la University of Western Ontario (London, Canada)
**
Însemnări pe un iphone. Quo Vadis ? 

M-am întrebat de multe ori: De ce scriem ? În lumea contemporană acapararea tehnicii digitale și viteza mileniului ne scot din tradițiile lecturii clasice, din practica devorării cărții în liniștea de altădată.  Într-o Fugă de Bach, interpretată de către o orgă digitală, astrală ne regăsim dominați de o imensă goană.  Toate acțiunile cotidiene se reduc la timp și bani.  Din degustătorii calofili, am ajuns consumatori, ne întoarcem la o stare aproape preistorică în care omul trăia doar pentru a-și satisface poftele primare.  Între a consuma vânatul în acea perioadă aparținând supraviețuirii și consumul prezent al dobândirii de haine de marcă, de o mașină mai arătoasă,  de bijuterii etc, pare-se că nu ne aflăm pe o treaptă superioară a spiritualității. În acest context ar trebui să adaptăm producțiile literare la noua tehnologie, la noul stil de viață presărat cu tablete, ceasuri-computer și la telefoane smart.  Într-o bună zi vom putea citi poemele lui Shakespeare pe cer, în HD și în holograme înstelate. 
Florin Predescu - USA
**
Fac parte dintre cei care nu se lansează în aprecieri, atunci când nu stapânesc bine subiectul. "Literatura română" este o chestiune mult prea vastă, pentru să-mi putea permite  o apreciere de ansamblu. Starea literaturii din țara mea ar putea-o cunoaște cei care sunt la curent cu pulsul vieții literare, de către exegeții în materie.
Dacă pot avea o impresie modestă, desprinsă din ce văd pe internet, este că, din păcate, se poate publica orice. Nu numai în spațiul internautic, ci și pe hârtie. Se laudă unii cu lansări de poezie, de exemplu, în format "carte". Aceștia primesc valuri de aprecieri, din partea cercului de amici. Când citesc și eu câteva versuri, mă sperie erorile ortografice, lipsa diacriticelor și banalitatea conținutului... Și mă întreb cum de văd lumina tiparului asemenea nulități. Probabil, există edituri total neprofesioniste. Pentru că, dacă editura nu are capacitatea de a controla și selecta "la sânge" textele, dă o dovadă flagrantă de lipsă de profesionalism.  Părerea mea: Pentru bani, se publică orice. Literatura se instaurează ca "afacere". Și-atunci, "câmpul alb, cu oi negre" riscă să devină o "mocirlă". Ceea ce se pare că nu știu mulți internauți este că orice postare care apare pe internet, ca o așa-zisă "creație literară", se cheamă tot "publicare". Și, din nefericire, multe dintre aceste "scriituri" sunt nedemne de a se afișa sub ochii cititorului de literatură adevărată. Este o părere limitată de accesul pe care nu am cum să mi-l permit, la pulsul real, de ansamblu, al literaturii din țara mea. 
 
Anica Fraschini - Franța
 
**  
Ne oprim aici (multumind participanţilor) ca să sumarizăm ce intuim de peste două decenii: Noua medie a cotit-o spre trivializarea artei. A generat maculatură şi a aplatizat discernământul consumatorului care nu mai distinge între adevăr şi fals, între calitate şi diletantism. Forţele care guvernează "sănătatea" mediei au pierdut şi ele controlul. Pornografia, frauda, pedofilia, hakerii etc, au găsit o oază primitoare în care totul e posibil. Nu există mecanisme moralizatoare, etice, ba din contra, a devenit vizibilă activitatea malefică a unor indivizi mânaţi de interese, numiţi troli, în argoul internautic. Un astfel de trol a distrus pe Wikipedia pagina ASILR care consemna 50 de ani de activitate scriitoricească în Israel. O uriaşă cantitate de informaţie biografică, istoria unor predecesori, ziaristica şi viaţa literară în Israelul modern,etc  au fost şterse, anihilate ireversibil. Folosesc acesta ocazie în a blama forţele întunericului care distrug ce alţii construiesc, care fac un grajd şi un cimitir limbii române, o paragină celor care vor urma.
 
Adrian Grauenfels
Editura SAGA

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor