ŞTEFANIA MAGIDSON şi BLUE HERON FONDATION: O inimă pentru copiii din România

Stefania/ Reteaua Literara


Aţi aflat de Ştefania Magidson şi Blue Heron Fondation? Puţini ştiu
că, fiind de
origine
română, Ştefania Magidson a plecat din România în Statele Unite
în
anul 1983.
În
1990, a absolvit University of Utah obţinând o diplomă de
specializare în Sănătate Publică precum şi o diplomă de master
în Psihologie Aplicată la University of Santa Monica. Ea a
continuat studiile în psihologie la facultatea California School of
Professional Psychology, Los Angeles.
Ştefania
Magidson a participat la conceperea şi punerea în aplicare a
programelor de sănătate cardiovasculară pentru statul Utah (Utah
State Health Departament), Direcţia de Sănătate de la Centrul
pentru Controlul Bolilor Cardiovasculare.
Inspirată
de Fundaţia EveryChild şi impactul ei eficient în viaţa copiilor
nevoiaşi din zona Los Angeles, Ştefania Magidson a înfiinţat
Fundaţia Blue Heron în 2002.
Fundaţia
Blue Heron este o organizaţie de caritate, care funcţionează atât
în SUA cit şi în România. Misiunea fundaţiei este de a
îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor abandonaţi din România şi
a le oferi un acces mai larg la oportunităţile vietii.


O
susţinătoare avidă a artelor precum şi a cauzelor sociale, ea s-a
implicat în conducerea mai multor organizaţii non-profit din Los
Angeles.

În
plus faţă de serviciul oferit comunităţii, Ştefania este
pasionată de arte şi de producţiile teatrale.


Alături
de alţi români din Los Angeles, Ştefania Magidson s-a implicat în
Programul Comitetului român al Festivalului de Filme Sud-Est
Europene (SEEFILM) alături de alţi români din Los Angeles,
organizaţie dedicată educării şi sensibilizării oamenilor cu
privire la Europa de Sud Est, arătând cele mai bune filme
din
această zonă, pe teme care transcend graniţele etnice şi
rezonează cu publicul american.

În
2002, Ştefania Magidson a fost coproducătoarea
piesei "Sex, droguri, Rock & Roll" de Eric Bogosian
pentru care actorul principal Florin Piersic Jr., a primit premiul
UNITER pentru Cel mai bun actor al anului. (Premiul UNITER este
echivalent cu România cu Premiile TONY din America).
În
2005, Ştefania Magidson semnează producerea spectacolului de la Los
Angeles "Un ardelean în Silicon Valley" cu Silvian Cenţiu
in rolul
principal.
În
2010 o regăsim în calitate de coproducătoare a filmului "Omega
Rose", regizat de George Dorobanţu.
Ştefania
Magidson a fost votată în top 20 al revistei Capital "Cele mai
influente 100 femei din România" de 2005.
La
ora actuală, Ştefania Magidson locuieşte în Los Angeles împreună
cu soţul ei, Mark Magidson (cunoscut producător de filme
documentare, ca de exemplu «Baraka» şi «Spre interior») şi cei
doi fii ai lor.





-
Ştefania
Magidson,
sunteţi
recunoscută pentru activităţile umanitare în cadrul Blue Heron
Foundation, pasiunea dumneavoastră pentru teatru şi film şi mai
ales, dragostea profundă pentru România. Cine este Ştefania
Magidson? Ce puteţi spune despre dumneavoastră înşivă ?


- M-am născut la Braşov în anul 1968 şi am emigrat în Utah,
America în 1983. Pe lângă aclimatizarea într-o cultură nouă,
care pentru mine a fost destul de anevoioasă, a trebuit de-asemenea
să învăţ mult şi despre religia mormonă (sau “Later Day
Saints” cum spun ei), a căror adepţi formează peste jumătate
din populaţia statului.

Acolo
am studiat liceul şi
apoi
Facultatea de Sănătate Publică la University of Utah,
profesie
pe care am practicat-o după terminarea facultăţii. La 23 de ani am
hotărât să-mi continui studiile în alt
stat şi m-am mutat în
California, Los Angeles. Mi-am dat seama din primul moment că sunt
mult mai acceptată, că sunt în rezonanţă mult mai profundă cu
alte concepte, cu oamenii, clima, cu tot ceea ce
reprezintă
California şi Los Angeles. Aici am continuat studiile şi am obţinut
un masterat în Psihologie.

L-am
cunoscut pe soţul meu când aveam 25 de ani şi viaţa mea s-a
schimbat foarte mult la acea vârstă, el fiind o persoană cu un
statut social şi financiar pe care singură probabil nu mi-aş fi
putut-o dobândi, sau nu la aşa o vârsta tânără. Ne-am
căsătorit, iar apoi la 29 si respectiv 31 de ani i-am născut pe
cei doi fii ai noştri.

În
calitate de mamă şi soţie am devenit foarte conştientă că
băieţii mei aveau o viaţă foarte bună, foarte frumoasă şi că
nu le lipsea nimic. De-asemenea, am simţit că sunt într-o poziţie
foarte specială unde aş putea să ajut. Aşa s-a întâmplat că în
acea perioadă când am venit în ţară pentru a vedea piesa “Sex,
Drugs, Rock and Roll” [1] de Eric Bogosian - o piesă deosebită,
bine regizată [2] şi jucată -, de Florin Piersic Jr. (fiul lui
Florin Piersic), m-am gândit să mă duc şi la Braşov la nişte
orfelinate. Şi cu toate că nu ştiam bine cum anume as putea să
ajut, când am văzut atâţia copii neajutoraţi care veneau şi îmi
spuneau “mama” mi-am dat seama că doresc să fac ceva pentru ei.
Asta se întâmpla în primăvara lui 2002.

Imediat
ce m-am întors în California, m-am întâlnit cu un avocat şi am
vrut
în câteva săptămâni, ce trebuie să fac şi cum pentru a stabili
o fundaţie, o organizaţie non-profit.
Deci
totul a pornit de la o dorinţă, un vis,
şi încetul cu încetul, s-au aliniat stelele favorabil, pentru că,
de-a lungul anilor, foarte multe lucruri minunate s-au petrecut în
cadrul fundaţiei Blue Heron.

-
Şi aşa s-a născut Fundaţia Blue Heron.
-
La
început am ajutat cu proiecte desfășurate
în orfelinate
pentru
copii mici, cu vârste sub 3 ani. Am angajat referenţi educaţionali
să se ocupe de ei, să-i ţină în braţe, să le arate afecţiune,
să-i înveţe
să vorbească. Asta pentru că, la acea vreme, la
Braşov erau prea puţini asistenți,
în jur de 10-12 pentru peste 200 de copii. Refenților
angajați le era practic imposibil să
interacţioneze
cu copiii atât cât
și-ar
fi dorit.
Acesta a fost primul program al Fundaţiei Blue Heron.


După
aceea am construit un teren de joacă şi de sport la Rupea.


Am
avut şi un program pentru copiii care au suferit de SIDA şi de boli
terminale, program care s-a derulat tot la Braşov, in colaborare cu
Hospice Casa Speranţei.


- De
pe site-ul fundaţiei am aflat că până
în
prezent s-au
strâns
peste
650.000 $
în
SUA
şi România pentru
fundaţie,
în
decurs de 8 ani.
Cum
aţi continuat?


- În 2005 am început programul de burse universitare Blue Heron.
Acordăm burse tinerilor care provin din sistemul de protecţie a
copiilor - tineri abandonaţi sau orfani inteligenţi şi ambiţioși,
care devin studenți la diferite universități din țară.
Este
un program unic în România si de curând ni s-a propus să fie
folosit ca model şi în alte ţări, ca
Bosnia.




Până
în prezent am lucrat cu studenţi din judeţele Suceava, Iaşi,
Braşov, Sibiu, Cluj, Prahova, Constanţa şi Bucureşti, şi
intenţionăm să continuam să ne extindem. În ce constă bursa? În
primul rând, studenților
admiși pe locurile cu plată le achităm
taxele
de studiu, aproximativ 600-700 $ anual. Toți
beneficiarii primesc
o
sumă de 60$ lunar, pentru cheltuieli curente (bani de buzunar,
cărţi). Finanțăm
și
cursuri
extra-curiculare, de dezvoltare profesională (cursuri de operare a
computerului, de limba engleză, obținerea
permisului
de conducere). În plus, fiecărui student îi desemnăm un mentor.
Mentorii sunt, în majoritate, cetățeni
americani de origine română, dar există și mentori care trăiesc
in România.
Sunt specialişti în acelaşi domeniu de activitate cu tânărul pe
care îl îndrumă şi îi susţin. Bursierii Blue Heron ne trimit
nouă şi mentorilor rapoarte lunare cu întrebări specifice astfel
încât noi să înţelegem ce se întâmplă în viața
lor,
ce succese sau ce probleme au. Mentorii au rolul de a-i asculta, de
a-i încuraja. Avem şi mentori care s-au implicat mult mai mult
decât le cerem noi, care i-au ajutat să obţină şi un loc de
muncă.
Avem
o poveste frumoasă cu un student la medicină în anul I care este

sprijinit de o doctoriţă de aici. Ea şi-a implicat şi prietenii,
i-au trimis manuale necesare, îl încurajează şi îl ajută să
îşi organizeze timpul. Astfel, acest student căruia la început îi
era teamă că nu-şi va trece examenele, a ajuns acum un student
bun, de nota 8 şi 9. Rezultatele noastre se văd clar mai ales acum
când, după cinci ani de la derularea acestui program, unii bursieri
au
absolvit deja cu succes facultatea, si-au gasit locuri de muncă bune
şi au rămas implicaţi în acest program - continuă să sprijine
noii bursieri, devenind un model pentru ei.

- Ştefania Magidson sunteţi o persoană publică, activă pe plan mondial, cunoscută în Statele Unite, România şi nu numai, care
doreşte o anumită schimbare în mentalitatea semenilor ei. În ce
constă
 aceasta?


- Când
m-am căsătorit, m-am alăturat unei familii a căror eforturi
filantropice s-au desfăşurat de-a lungul a mai multor decade, şi
am conştientizat importanţa de a împărţi o parte din resursele
noastre şi
cu cei care au mult mai puţin sau care sunt victimele
nevinovate ale societăţii. Nu este vorba doar de bani în sine, dar
în general, de resursele pe care le avem şi pe care le împărţim
cu alţii, prin acţiunile noastre altruiste. Acum sunt total
încredinţată că dacă întindem o mână, acest gest poate
schimba un destin. De exemplu, mentorilor din programul nostru de
burse pentru copiii abandonaţi din România li se cere doar o oră
din timpul lor pe lună, o oră în care să citească un raport şi
să răspundă cu sfaturi, încurajări, poate cu un telefon (sau
conversatie pe Skype). Cu o oră pe lună timp de 5 ani poţi schimba
un destin, poţi schimba concepţiile unui tânăr despre el însuşi,
capacitatea lui de a funcţiona în viaţa de toate zilele. Ideea
este sa fim pozitivi, optimişti si generoşi pentru că tot ce
oferim este spre binele nostru comun.


- Ce părere aveţi despre rolul femeii în societatea contemporană?

- Vreau
să-ţi mărturisesc că de câte ori dau interviu in România mi se
pun nişte întrebări ce îmi oferă un prilej nou de meditaţie şi
necesită răspunsuri complexe. La fel şi cu această întrebare.
Pot să împărtăşesc doar ceea ce eu am încercat să realizez, ca
femeie. Câteodată simt că poate ar fi trebuit să mă fi născut
în secolul trecut sau chiar mai
înainte,
pentru că întotdeauna m-am simţit extrem de feminină şi oarecum
incapabilă să întruchipez ce se cere atât de mult în ziua de
astăzi, în special în State: arhetipul femeii cu sabia în mână
care înfruntă lumea, se ia la întrecere cu bărbaţii şi îşi
clădeşte o carieră de invidiat, în acelaşi timp arătând şi
perfect fizic, fiind soţie şi mama ideală. Cred totuşi că este
important sa devii o femeie puternică, fara sa te pierzi în clişee,
ci urmându-ţi acea voce interioară care ştie încotro să te
conducă.
Mi-am
dorit foarte mult ca atunci când voi fi mamă să petrec alături de
copiii mei cat mai mult timp, sa le acord toata atenţia mea, sa me
dedic educaţiei lor. A fost
foarte
important, atunci când am avut copiii, să stau acasă, cu toate că
aveam resursele necesare să aleg, dar am vrut să fiu eu cea care
este lângă ei zi de zi. Bineînţeles că eu am putut să aleg, dar
nu toate femeile auposibilitatea sau luxul(!) acestei opţiuni.
Victoria mea a fost să mă
înţeleg pe mine însămi şi să mă ridic la propriile mele
așteptări,
dar nu aş putea
spune
la
modul general, care ar trebui să fie rolul femeii. Este diferit şi
unic pentru
fiecare din noi, şi trebuie să înţelegem şi sa onorăm acest
lucru.
Eu am respect pentru deciziile tuturor femeilor moderne, legat de
rolul pe care şi l-au ales în societate. Sunt decizii complexe şi
personale.
-
Mulţi
români din afara ţării sunt implicaţi în construirea unei
imagini pozitive a românilor de pretutindeni. Românii pentru
România iată un program, un deziderat de excepţie pe care îl
susţineţi cu loialitate şi credinţă. Ce părere au aceşti
străini cu care colaboraţi despre România şi români?
-
Majoritatea
au cunoştinte destul de superficiale despre România, pentru ei
imaginea României se conturează pe anumite simboluri: Transilvania,
Nadia Comăneci, Ceauşescu. Un alt cerc îl reprezintă cei care
ştiu ceva mai mult şi sunt familiarizaţi şi cu alte valori, ca
Brâncuşi, Eugen Ionescu sau Eliade. Am întâlnit însă şi
străini bine informaţi despre actualitatea politică şi socială,
care au călătorit în România şi au o percepţie complexă şi
destul de realistă. În general eu port cu mine o impresie optimistă
despre România, chiar naiv-pozitivă. Am păstrat în suflet acele
lucruri care m-au influenţat pozitiv.


- A construi o nouă atitudine faţă de copiii noştri iată o misiune
extraordinară. Ce sfaturi puteţi sugera în această direcţie ?


- Vă
referiţi la copiii mei, copiii pe care îi ajutăm în România sau
generaţia tânără în mare?


- Copiii generaţiei de azi.


- Îi
sfătuiesc să muncească, să fie oneşti cu ei înşişi, realişti
şi să aibă curajul să transmită acest mesaj în lume, prin
opiniile pe care le exprimă sau cariera pe care şi-o aleg. Copiilor
mei le doresc să fie cu picioarele pe pământ, să fie conştienţi
că trebuie să îşi creeze
propriul
viitor, să îşi manifesteze potentialul şi să îşi câştige
existenţa în mod independent. Legat de studenţii pe care ii ajutăm
în programele Blue Heron, câteodată mi-e puţin teamă, pentru că
noi le insuflăm anumite valori, care funcţionează şi sunt
apreciate în Statele Unite, dar pe care multe aspecte ale vieţii si
societăţii din România le contrazic. Noi îi învăţăm să fie
organizaţi, integri, corecţi, insă, din păcate, în România
există încă multă corupţie, nepotism, o cultură a compromisului
etc. Mă afectează şi mă întristează aceste defecte, care
trebuie rezolvate la un nivel mult mai profund.

- Pasiunea dumneavoastră pentru film şi teatru s-a concretizat prin producerea unor spectacole şi filme (aici amintim spectacolele "Sex,
Drugs, Rock & Roll." din 2002 cu Florin Piersic jr., “A
Transylvanian in Silicon Valley” one man show al lui Silvian Cenţiu
2005 precum şi filmul «Omega Rose» (2010) al lui George Dorobanţu
“Wonderland: Meet The Dance”, New York 2010 (commissioning
partener). Ce planuri v-aţi propus în acest domeniu pe viitor?





- Pasiunea mea pentru teatru, film şi dans corespunde laturii mele creative (am studiat balet la Casa de cultură Friedrich Schiller în Bucureşti şi arte la Şcoala Populară de Artă din
Braşov timp de 3 ani). Este o activitate care mă atrage şi voi
continua să o cultiv cum pot mai bine. Cred în rolul deosebit al
artei care poate transforma si inspira societatea, si care, as zice,
ne conecteaza mai puternic cu divinitatea. 




- Şi nu în ultimul rând, cum reuşiţi să armonizaţi aceste activităţi publice reuşite cu viaţa de familie ? Ce părere are
soţul dv. despre pasiunile materializate astfel?





- Soţul meu îşi desfăşoară activitatea profesionala la un nivel foarte înalt. Am învăţat multe de la el şi este un model
pentru mine, cu toate că avem stiluri foarte diferite de a lucra.
Când l-am întâlnit eu era deja un producator de film consacrat si
detinea o companie internaţională de succes. Acestea fiind spuse,
cred că e mândru de felul în care m-am format lângă el în
ultimii cinsprezece ani de când suntem căsătoriţi. De exemplu, el
a călătorit cu o echipă de filmare în jurul lumii, pentru cel mai
recent film al sau, «Samsara», dar a ştiut să îşi echilibreze
programul în aşa fel încât să îmi dea posibilitatea să îmi
continui munca pentru Blue Heron şi să călătoresc în România
pentru fundaţie când a fost nevoie. Cred că este important să ne
respectăm, să ne susţinem şi să ne organizăm programul şi
energia (unul cu celalalt şi, de asemenea, cu copii) pentru a ne
asigura echilibrul, şi mai mult, acel “ceva” inefabil care
continuă să ne inspire, să ne atragă, sa consolideze relaţia
dintre noi. Cred ca este esenţial.


-
Ştefania Magidson, în numele acestor copii minunaţi din România
şi al meu personal, vă mulţumesc.

- Pentru
a oferi şanse
copiiilor din România puteţi
scrie pe internet pe adresa
fundatiei
www.blueheronfoundation.org
sau prin poştă:
269
S. Beverly Drive Suite 435 Beverly Hills, CA 90212.


[1] Pentru piesa “Sex, Drugs, Rock and Roll” Florin Piersic Jr. a obţinut în 2003 – Marele premiu la One-man show Festival, Chişinău; 2003 – Cel mai bun spectacol la Festivalul Capul de regizor, Buzău; 2003 – Cel mai bun actor al anului 2002 - Gala UNITER.[2] Piesa a fost regizată de Florin Piersic Jr.

© Interviu realizat de Marina Nicolaev, 2010.





Vizualizări: 135

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Emil Druncea pe August 8, 2010 la 12:33am
Stimate domnule Emil Staicu,fiecare om face fapte bune dupa puterea lui.Cnd aveam vreo 30 de ani am vazut grafica unei fetite de clasa a-IX-a,mi-a placut ,am luat tablourile si le-am dus la Bucuresti.Am cheltuit doar banii de tren,iar acum fetita de-atunci este o mare graficiana a lumii.Se poate si cu bani putini,daca se vrea,numai ca ne gandim(gresit,cred)numai la fapte grandioase.O fetita de 10 ani a scris o carticica pentru copii,versuri si proza.I-am facut publicitate la radio,in presa scrisa.Nu stiu daca va deveni o mare scriitoare,dar stiu ca am incecat s-o ajut.Pana la urma,suma faptelor bune,mici sau mari,ne dau maretia de Oameni.
Comentariu publicat de Emil Staicu pe August 7, 2010 la 11:50pm
Felicitari unei adevarate romance. Nu sunt ranchiunos din fire dar este usor sa vorbesti si sa inteprinzi ceva de pe o pozitie inalta. Cati romani nu ar dori sa ajute si pe ceilalti dar se multumesc numai la familile lor , la ceilati semeni mai greu ca de fapt lucreaza pentru existenta lor. Neoscalvi ai noi oranduiri sociale ale altor popoare. Intrebarea este de ce? Pentru ce? Si cine ia indemnat sa paraseasca vatra stramoseasca?
Comentariu publicat de Emil Druncea pe August 7, 2010 la 10:07pm
Oamenii Mari nu pot fi uitati,pentru ca exista intotdeauna Oameni Mare care ne aduc aminte de ei.Presa uita,memoria colectiva afla in cele din urma:faptele folositoare lumii ies mereu la iveala,iar faptuitorii primesc multumiri.Pretuire absoluta pentru Oamenii Mari!
Comentariu publicat de Nemecsek Ştefan pe August 7, 2010 la 8:35pm
Un gen de informaţie care lipseşte din mass media românească. Ziarele, televiziunile şi în mai mică măsură radioul, se fac că fac presă, au impresia că fac presă, doar o mică parte FĂCÂND PRESĂ. Iată că ce nu pomovează presa, putem citi pe REŢEAUA LITERARĂ.
Felicitări Mariana Nicolaev, felicitări Ştefania Magidson şi BLUE HERON FOUNDATION pentru eforturile de a fii alături de cei mai trişti ca noi!
Comentariu publicat de Nemecsek Ştefan pe August 7, 2010 la 8:12pm
Iată un gen de informaţie care lipseşte din mass media românească. Ziarele, televiziunile şi în mai mică măsură radioul, se fac că fac presă, au impresia că fac presă, în realitate doar o mică parte FĂCÂND PRESĂ. Dar, ce nu face presa, poate să fie promovat mai mult decât benefic pe REŢEAUA LITERARĂ...!
Felicitări Mariana Nicolaev, felicitări Ştefania Magidson şi BLUE HERON FONDATION pentru eforturile de a fii alături de cei mai trişti ca noi!
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe August 7, 2010 la 3:21pm
Un anumit gen de activităţi sociale desfăşor şi eu şi o felicit din inimă pe această tânără!Ca să faci aceste lucruri presupune o acerbă conştinţă umană!
Comentariu publicat de HALAS ELENA DORINA pe August 7, 2010 la 2:45pm
Interesant articol si inteligenta Stefania....sa nu mai spun cat de patrioata e ....isi iubeste tara chiar mai mult decat noi care stam si ne plangem la tot pasul fara sa facem ceva pentru tara, pentru noi.Felicitari , atat ei cat si Marinei care a postat acest text!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor