Avea tata un prieten pe nume Rozmaş, nu mai ştiu dacă numele ăsta era doar o poreclă, dacă era numele de familie sau pur şi simplu un nume mai ciudat de botez, eu îl ştiam de Rozmaş şi atât.Ei bine acest prieten al tatălui meu era politeţea întruchipată.Era un om cam la patruzeci de ani, care in pofida timpului nu adăuga niciodată nimic infăţişării lui, avea patruzeci de ani parcă din totdeauna iar dacă azi, cănd eu am trecut peste această vârstă, l-aş întâlni întâmplător pe stradă, Rozmaş ar avea, cu siguranţă patruzeci de ani.Îmbrăcat mereu la costum cu o cămaşă impecabilă, mereu albă, o batistă de asemeni albă împăturită cu grijă iţindu-se discret din buzunarul de la piept al costumului, cu pantofi mereu lustruiţi întratât încât puteau servi oricând drept oglindă, Rozmaş mă saluta întotdeauna curtenitor:"Sărut mâinile, stimată domnişoară Alina!"Eu, o puştoaică abia intrată în adolescenţă, răspundeam cu un "Bună ziua!" spus mai întotdeauna pe fugă şi dusă eram, în treburile mele de femeie mică cu fluturi în cap. Mi se părea oarecum ciudat ca un om în toată firea să mi se adreseze cu "Sărut mâinile" mie, care la acea vreme arătam mai degrabă a băieţoi decât a domnişoară şi mă intrebam în scăfârlia mea naivă, oare ce pot povesti ore întregi tata şi acest domn pe care eu nu aveam niciodată răbdare să il privesc sau să il ascult cu adevărat.Nu am aflat niciodată răspunsul la această întrebare în schimb, am aflat printr-o întâmplare de care incă mai râd şi azi impreună cu parinţii mei,că timpul petrecut alături de acest domn încetineşte până intratât incât ai impresia că ai intrat intr-o buclă temporală din care nu ştii să ieşi.
Îmi aduc aminte ca şi cum totul s-ar fi întâmplat ieri.Urma să merg la un spectacol împreună cu câteva prietene, mai era cam o oră până la ora începerii iar eu ajutată de mama eram în toiul pregătirilor, al dichiselii mai bine zis.Mama călca rochia mea extrem de pretenţioasă, eu în faţa oglinzii, pictam ceea ce în mod curent se numeşte machiaj când am auzit soneria de la intrare şi pentru a nu o întrerupe pe mama din acţiunea ei migăloasă am deschis eu, fără a mai privi pe vizor, fără a întreba in prealabil nimic.În cadrul uşii stătea Rozmaş impecabil ca întotdeauna:"Sărut mâinileee stimată domnişoară Alina!Eu nu vreau să vă deranjez pe dumneavoastră, vreau numai să ştiu dacă eeeste acasă scuumpul dumneavoastră tăticuţ,muult stimaatul domn Costicuţă." Tata nu era, timp nu prea aveam, aşa că am răspuns scurt şi oarecum obraznic:"Nu-i acasă!""Vă rog săăă mă scuzaţi, stimaaată dooomnişoară Alina! Eu nu vreau să vă deranjez pe dumneavoastră, vreau numai să ştiu dacă este acasă scumpa voastră mămicuţă, mult stimata doamnă Ileana."
Mama migălea în continuare la rochia mea, eu trebuia să ajung la spectacol,cum să o întrerup? Am stat o clipă în cumpănă,apoi in vreme ce simţeam cum mi se înroşesc obrajii i-am răspuns de data aceasta mai puţin repezit:" Nu este acasă nici mami, sunt singură. Să le transmit ceva?" Rozmaş, din cadrul uşii mă privea în continuare zămbitor, uşor descumpănit, uşor dezamăgit."Stimaată domnişoară Alina, eu nu am vrut săăă văăă deranjez pe dumneavoastră, nici pe scumpa dumneavostră mămicuţă, stimata doamnă Ileana, am vrut să il invit doar, pe scumpul duuumneavoastră tăticuţ, stimatul domn Costică, la o mică, foarte mică partidă de pescuit"
Am ajuns cu bine la spectacol atunci dar, în scăfărlia mea apărea periodic imaginea lui Rosmaş imbrăcat la patru ace, cu undiţa în mână, cerăndu-şi scuze peştilor că îi deranjează şi mă mustram pentru neseriozitatea mea şi pentru minciuna pe care i-am servit-o bietului om care la urma urmei, nu avea nici o vină că noi, restul lumii nu aveam parcă suficient timp să fim politicoşi.
Publicat de Alina Stasiuc la 04:45 Trimiteţi prin e-mail
Postaţi pe blog!
Distribuiţi pe Twitter
Distribuiţi pe Facebook

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de valentina pe Martie 3, 2013 la 10:32pm

"Mama migălea în continuare la rochia mea, eu trebuia să ajung la spectacol,cum să o întrerup? Am stat o clipă în cumpănă,apoi in vreme ce simţeam cum mi se înroşesc obrajii i-am răspuns de data aceasta mai puţin repezit:" Nu este acasă nici mami, sunt singură. Să le transmit ceva?" Rozmaş, din cadrul uşii mă privea în continuare zămbitor, uşor descumpănit, uşor dezamăgit."Stimaată domnişoară Alina, eu nu am vrut săăă văăă deranjez pe dumneavoastră, nici pe scumpa dumneavostră mămicuţă, stimata doamnă Ileana, am vrut să il invit doar, pe scumpul duuumneavoastră tăticuţ, stimatul domn Costică, la o mică, foarte mică partidă de pescuit""...
....
cu încântare,
valentina

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor