Stoian G. Bogdan (sgb) şi Gelu Vlaşin invitaţi la Colocviul organizat de ICR şi MLR




Starea traducerilor de poezie română în străinătate - Colocviu în cadrul Târgului Naţional al Cărţii de Poezie TNCP




Joi, 3 iunie 2010, de la ora 15, în cadrul Târgului Naţional al Cărţii de Poezie/Tu Nu Citeşti Poezie?, în rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bd. Dacia 12) va avea loc colocviul Starea traducerilor de poezie română în străinătate, organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român. La întâlnire vor participa Lidia Vianu, coordonatoarea Masterului de Traduceri Literare de la Universitatea Bucureşti, rezidenţii programului de traduceri derulat de Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii, poeţi, traducători, masteranzi. Discuţiile vor fi moderate de Florin Bican (Centrul Naţional al Cărţii, ICR).

Vor vorbi despre experienţele lor şi despre receptarea traducerilor de poezie Kerstin Ahlers (Germania), împreună cu autorii din care a tradus: Gelu Vlaşin şi Stoian G. Bogdan, Sheila Yaya (Turcia) – alături de autorii traduşi pentru Festivalul de poezie al oraşului Istanbul (ediţia 2009): Doina Ioanid şi Sorin Gherguţ, Serafina Pastore (Italia) –care a tradus pentru Festivalul de poezie de la Genova (ediţia 2009) poeme de Adela Greceanu, Denisa Mirena Pişcu (al cărei volum, tradus în engleză de Florin Bican, a apărut în 2009 în Irlanda).

Contact media: Biroul de Presă al ICR, biroul.presa@icr.ro, 031 7100 622.

* sursa: Institutul Cultural Român

Vizualizări: 47

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Iunie 1, 2010 la 3:15pm
Mult succes ! Sperăm să ne parvină ştiri despre ceea ce se discută şi, mai ales, ceea ce se preconizează ( pentru ca dezgheţul în zona traducerilor să fie real , eficient ) !
Comentariu publicat de violeta bratu angelica pe Iunie 1, 2010 la 12:15pm
...bafta ...felicitari...
Comentariu publicat de Constantin Padureanu pe Iunie 1, 2010 la 11:20am
Iata cum lucreaza Dumnezeu prin oameni si acestia realizeaza un adevarat regal de poezie. Imi pare rau, ca nu pot participa si va doresc succes.
Cu prietenie,
Constantin Padureanu
Comentariu publicat de anca aurelia oprescu pe Iunie 1, 2010 la 9:55am
Mă bucur că poezia românească are din nou un adevărat puseu de real succes internațional. Felicitări.
Comentariu publicat de Moroz Cristian pe Iunie 1, 2010 la 1:29am
Poeti vor fi pe marginea zilei de maine,...
Lacrimi varsand doar pe-o felie de paine.
......................................................
Spuneti doar ce voi simtiti,
Oameni ai pamantului doar fiti!
.........................................
Cu respect,
Cristian Moroz
Comentariu publicat de Any Tudoran pe Mai 31, 2010 la 11:42pm
Mult succes felicitari !
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Mai 31, 2010 la 11:04pm
O initiativa-eveniment care merita apreciat la intreaga valoare. Imi pare rau ca voi fi plecata din Bucuresti.
Felicitari si mult succes!
Comentariu publicat de adri pe Mai 31, 2010 la 9:56pm
Felicitari si mult succes!
Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Mai 31, 2010 la 9:19pm
Frumoasă experienţă, succes!
Comentariu publicat de Mara M pe Mai 31, 2010 la 8:30pm
Succes si feicitari!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor