Ai sufletul fraged 
 și timpul nu știe, 
 te smulg drumurile din propria viață
 într-o altă sferă de vis
 cauți un acoperiș,
 o casă ce nu îți va fi niciodată acasă.
 
 te trezești
 și cana din care bei apă
 ți se crapă,
 ciripitul păsărilor nu mai e la fel
 ca cel din tine
 începi să trăiești pe jumătate
 când vezi că nici cerul nu mai e întreg.
 
 nu știi cine ești
 și încerci să fii cineva
 nu știi ce setimente
 te leagă de acest pământ
 și aduni totul în tine ca într-o cutie de carton 
 că poate într-o zi
 vei fi din nou al cuiva, al unui om.
 
 ai îngropat singurătatea în pieptul tău
 ca o cruce într-o piatră,
 casa ți-e acolo unde cazi
 unde îți întinzi inima ca o frunză uscată
 casă ți-e fiecare pas...
  
 sună metalic 
 om fără casă,
 străin.

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de valentin jantea pe Septembrie 21, 2016 la 3:50am

Fugi acum de supararea din tine. Ai o inima poate prea mare sa o porti intr-un singur piept. Cauta-ti perechea!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor