Sunt sătulă să-mi irosesc existenta.....
Peste atîtea cioburi am călcat că deja sunt obisnuită cu tristetea
Nu mă mai macină atît de mult,pe cît mă face sa fiu nebună
Da..am înnebunit de atîta suferință..........
Îmi cade noroiul în cap si mă absoarbe în mrejele lui..
Am uitat unde sunt eu....
Diavolul mi-a facut o cale cu flori..
Cînd am realizat ca sunt flori cu spini si îmbibate cu otravă....
Deja sufletul mi se tîra la pamînt
Adulmec din otrava dulce si nu îmi vine să cred
Am iluzii....am trăit pîna acum iluzii....trăiesc doar în iluzii
Efectul iadului ma spurcat si ma facut o sclavă
Sunt incolăcită în spini si ierburi lipicioase care mă sugrumă..
Unde mii inălțarea?..unde e iesirea din Infern?

Sunt ceea ce m-am temut sa fiu..

Acum ma înnec in propriile lacrimi...Am un izvor în suflet...

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ninel Vrânceanu pe Septembrie 23, 2012 la 7:22pm

ai un izvor de cuvinte ce curg...spre limpezire...

așează lin lângă el tâmpla...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor