STRIGOIUL, VIS ȘI REALITATE

De Ben Todică

 

 

Azinoapte a venit bascula SteagulRoșu, am văzut-o în umbra strălucirii celor două faruri mari și aprinse ca doi sori. Era pe la blocul 12, venea în jos după mine să mă ia.Îi știu pentru că au mai fost odată, mai demult. Am fugit repede în prima scară a blocului A și m-am ascuns în baia garsonerei lui nea Arjoca. Aici am fost ascuns și data trecută și nu m-au văzut. El este ca o umbră imaterială, nu poate deschide uși, însă dacă simte că sunt înăuntru se face un fum și se strecoară pe sub ușă. Zgâlțâie ușa de la intrare și îmi strigă numele. Nu trebuie să mă mișc. Mă retrag încet către veceu și din mișcarea pașilo, ziarul care ținea loc de covor se mișcă și mă dă de gol. Mă prefac că fac pipi.Privesc în jos, Ouțele îm ia tingcimentul. Doamne, rău am ajuns. Oare mi-or fi căzut mațele înăuntru? Legă-n traista disperat și răsuflu ușurat. Nu sunt înăuntru, iar asta înseamnă că pot merge la medic să scurteze straița și voi continua să exist.

 

-„Aici ești?” îmi zice și observ cum peretele din caramidă devine transparent; îi văd umbra neagră, îl văd pe tata lui Pădureanu care a murit în Mină în 1961. El era din Dalboset, Caransebeș de unde sunt cei mai buni saxofoniști; erau ciocolatii, poate țigani, așa cred. Am fost coleg de clasă cu fiul său.Îmi râde cu ochii mari de broscoi și o gură de cal buzat.

 

-„Gata, te-am prins!”

 

-„Bine, tu ai câștigat. Dă-mi câteva minute și voi ieși să te urmez. Asteaptă-mă în stradă!”

 

-„Nu! Te voi aștepta în ușă”, îmi răspunde cu un fel de neîncredere ca și cum ar ști că un neprevăzut ar putea să mă salveze, ceea ce e posibil și m-am trezit.

 

Deci sunt salvat a doua oară de la moarte. Mă simt foarte obosit. Poate că ar fi bine să mă duc în piață să cumpăr o pâine proaspătă. E ora șapte dimineața și nu va fi aglumerat. Deschid tableta să urmăresc știrile. În România tocmai cineva îi dă în cap cu o cârja lui Gelu Voican Voiculescu. Ăsta desena cu creta simbolul astrologic pe coșciugul luiCeaușescu când a fost asasinat în decembrie 1989. Avea un sânge rece de profesionist în el. Urmăream evenimentele din Australia. Așa-s executorii, mi-am zis. Doamne, ce zici, ce-i de făcut? Eu am fugit din țară, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi omor conducătorii.

 

Eu vin din țara luiCeaușescu, din țara noastră. Așa credeam atunci, că avem o țară. Oare tot așa se crede și azi? Nu cred, pentru că în vest suntem cu toții subiecte: british subject, emigrant musulman, german, cetățean american etc. Și românii au ajuns să devină cetățeni români. Am crezut ca vom fi mereu români.

 

Ben TODICA

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor