Desigur, poți gândi și în felul ăsta! Dar, totuși, cred că morala este alta. Și eu am gândit că... de!... binele trebuie să învingă răul nu prin rău ci tot prin bine. Cel puțin, pe meleagurile noastre, cam așa se zice. Asta tot spun și eu: nu reacționa, nu reacționa! O zic altora, gândindu-mă că poate ei sunt mai puternici decât mine. Recunosc, personal stau prost cu pasivitatea! Poate nu-ți spun o noutate dar, în mersul înainte, contează răul poate la fel ca și binele. Evoluția este, în fond, o luptă între cele două. Dacă totul ar fi bine, atunci nu ar mai fi nimic de spus sau de făcut. Totul ar fi perfect. Putem vorbi despre două aspecte în ceea ce privește pasivitatea, chiar trei. Când ești pasiv față de un rău care ți se face... este o lecție pentru cel care te-a lovit și, mai mult, este confirmarea faptului că ai înțeles mersul lucrurilor. Când ești martor la nedreptatea care i se face altuia, iar tu nu ai o reacție, o vorbă, acolo... apari ca fiind de acord cu ea, deci, cumva devii părtaș. Problema este, în fond, mai complicată! Spuneam că dincolo ești căutat... în primul rând la intenții. Dacă intenția ta în a nu reacționa este ca urmare a faptului că ai înțeles cauzele faptelor este una, iar dacă te fofilezi, pentru a nu-ți crea probleme este altceva. Ar mai fi și ceea ce mai numesc morala interesului. Când cineva este atins în propriul interes, altcineva sare și îi ia apărarea, dar nu pentru că l-ar deranja, cumva, situația celuilalt, ci pentru că se simte, la rândul lui, un potențial client. Vreau să spun că nu este interesat de binele sau răul altuia ci de faptul că s-ar putea să ajungă și el în aceeași situație. A... și poate ar trebui să reamintesc și de chestia cu întorsul obrazului! De fapt, pe unde am avut ocazia am tot combătut-o, chiar dacă ea ne-a parvenit ca... mare pildă... Și aici ar fi valabil aspectul cu intenția, de fapt el este valabil peste tot. Sfatul meu este să nu întorci obrazul, și asta nu pentru că ai mai încasa una, arătând cât de iertător ești. Gestul ar fi, în realitate, chiar unul de răzbunare și asta pentru că, prin ceea ce faci, îl îndemni pe agresor să repete un gest care lui îi face rău, încărcându-i karma cu încă o faptă reprobabilă. Dacă ai înțeles că răul care ți se face este un bine pentru tine, prin faptul că ți se șterge o datorie karmică, dar pentru cel care ți-l face, nu este decât un rău care îl încarcă pe el cu o karmă negativă pentru viitor, „întoarcerea obrazului”, apare ca un act de egoism, ca un rău vădit pe care îl faci tu, de data asta, celuilalt, în interes personal.
Tu te refereai, de fapt, la suferința din purgatoriu! De ce... iar suferință, zici tu, dacă dincolo ei sunt buni? Cred că este vorba de alt gen de suferință. Adică, te doare dar, te doare altfel! Adică, cu folos. Glumesc! De fapt, nu glumesc! În viață, toți trecem prin situații în care, ca să rezolvăm ceva, suntem dispuși la multe sacrificii, chiar dureroase, dar, care, odată făcute ne aduc, direct sau indirect, o stare de bine. Chiar spunem, după aceea, că... am suferit dar, a meritat! Același lucru se întâmplă și dincolo. Suferința are ca scop, dinainte asumat, refacerea unui nivel evolutiv pe care l-am pierdut, din care am căzut ca urmare a răului pe care l-am făcut aici. Noi suntem conștienți că suferința prin care trecem acolo ne ridică, deci, suntem conștienți că merită să trecem prin ea. Mai exact spus, în purgatoriu omul se află în faza în care ar trebui sa-și piardă și ultima componentă trupească, corpul senzației, componentă în care se manifestă durerea, după care ar trebui să intre în lumea sufletului. Doar că acolo are loc o inversare, de care am tot pomenit. Senzațiile pe care le va simții omul acolo, nu mai sunt cele pe care le-a experimentat el în viață, ci cele pe care... să zicem așa mai... metaforic, le-a experimentat el pe pielea altora. El va simți acolo chiar durerea pe care a provocat-o altora prin faptele proprii.
Dar, să știi că există și lecții nedureroase din punct de vedere „fizic”, de genul celora de aici. De câte ori nu mi-am spus, când eram copil, adolescent, după vreo prostie făcută: „preferam o cafteală decât atâta morală”! Da și dincolo există ceva de genul ăsta! Dacă îți mai aduci aminte, spuneam că în purgatoriu sunt vreo șapte niveluri de manifestare a raportului simpatie-antipatie și că, în orice nivel te-ai afla ești printre cei de aceeași teapă. De exemplu, când ești în primul nivel, cel al antipatiei, când predomină antipatia, ești printre cei răi, dacă bineînțeles în viață ai cultivat și tu din plin această stare în sufletul tău. Acolo, tot corpul îți îmbracă fizionomia stării în care te afli. Bună sau rea. În exemplul pe care l-am început era vorba de nivelul oamenilor cu comportament rău, nu al tău, desigur!. Tot corpul acestor defuncți, acolo va exprima o fizionomie a răului. Cel care se va afla în acea zonă va percepe oameni care poartă fizionomia răului întipărită pe tot corpul. Și el se va afla în aceeași situație. Faptul că îi vezi pe cei din jurul tău în această postură te face să înțelegi că, în viață și tu ai fost ca ei. Acolo nu există nici prefăcătorie, nici false aparențe. Doamne, ajută!

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor