Sunet de lup (Sonată pentru violoncel)

Te știu acolo, discretă siluetă

În umbra camerei solistei

Dominând în întuneric totul

Rezonând nervos din propria ta cutie

Mârâind abia simțit

În frecvențe pe care unii

Le receptează cu tot corpul

Ești o siluetă unduitoare

Pe care o mână prețioasă

Se plimbă pe lac alunecos

Un corp frumos și delicat

Deși pari un obiect uitat

Suport de lenjerie și de dresuri

Plin de praf, șezând în colț

Uitând că ai fost totul

 

Odinioară muzică vibrai

Sub lumini sau soare

Roșiatic, lustruit, tu străluceai

Sprijinit la piept

Strâns între genunchii băiețești

Simțind la gât răsuflarea gurii

Și pe corzi degete subțiri, bătătorite

Făcând o strașnică pereche

 

Instrument de lux purtat pe perne

La baluri cu rochii roz și coronițe

Vibrând în tremur de lac

Condus ferm în tânguiri de lebădă

Prințesă tragică cu glas de om

Tăcând apoi, pustiind suflete, lăsând ochii goi

Lemnul tău fraternizând cu parchetul

Moliciunea ta, cu catifeaua verde a unei rochii, contopită

Chicoteai acut lăsându-te ciupit

Alintat de degete de aur, jucăușe

Te ascundeai în zori de zi

De canapea și ursuleți puzderie de pluș

Șoptind secrete între șosete pe mochete

Într-un mod ghiduș

Iar uneori sub cerul verii

Culcat ca o chitară pe genunchi subțiri

Sprijinind brațe sau un păr bălai

Te încadrai într-un decor urban

Cu pereți graffiti vopsiți în albastru

 

Ce vremuri, tu care în vechime

Erai doar un instrument umil

Ce acompania cu arcușul unei bone

Mâini grațioase ce desenau acorduri de pian

Veșnic al doilea sub a ta solistă

Cu ochi fixați doar în pământ

În timp ce vioara, dreaptă

Spre cer triluri îndrepta

Într-un decor baroc cu falduri grena

Cu lămâi, crini și papagali

Dar în penumbră tu, sfidând gravitația

Poți să te-nalți și să vibrezi și singur

 

Sau tu pe plajă, sobru, în primăvară

Rostind sunet de tăcere, sever, printre picioare goale

Și mângâieri obscene de scoici, nisip și sare

Aduse val de val printre urme neglijente

Instrument pedant care obligi mereu la studiu

Cu părul strâns, buze și privirea încordată

Perfecționând obsesiv un sunet ca o înfloritură

Creând iluzia că muzica

E o artă ce curge delicată tot la vale

Asemenea solistei care de pe podium

Sub coafuri, machiaje, rochii, decoltee

Zâmbește ascunzând pe chip paloarea

 

Domnia ta ai mers la țară

Printre copaci, pe frunze

Sprijinit de garduri printre talgere și acordeoane

Iar în vremuri eroic primitive

Pe covorul ros, printre scrumiere și picioare goale

Printre biciclete, cărți, stative

Peste partituri pătate de mâncare

Firește că ai fost acoperit de flori

Cu buchete colorate peste lemnul tău pătat

Nerecunoscător, deci uneori furios, îndepărtat

Șters, ca un obiect grotesc

Sprijinit într-o doară printre scaune și pantaloni

Și atunci, fără supărare

Solista era propriul instrument

Cu păr rebel și zâmbetul ștrengar

Un instrument carnal ce propulsa

O muzică de flori și fluturi

Și copii urcând pe portativ

Și era fetița de gimnaziu

Cu rochița suflecată

Peste genunchi prea serioși

Atacând cu brațele, arcușul

Precum țăranca fusul cu fir de lână

Era tot timpul ea, copilul, instrumentul

Agățați unul de altul

Într-o triadă aproape sfântă

Iar corpul ei se confunda cu al tău

Mâna pe lemn mângâindu-i șoldul

Iar pe pielea mătăsoasă atingând eclise

 

Doar între cărți nu deveneai decorul

Ci receptacolul pasiv al atâtor stări

Așteptând cuminte cartea

Să își termine rolul

Sprijinit de rafturi lângă un fotoliu

Te văd mic, odinioară

Sprijinind genunchi mici de copil

Încercând cu un sunet firav

Brațelor fragile să le ții isonul

Abandonat în joacă

Unui joc de gheare de pisică

Iar mai târziu, în zorii tinereții

Stând de gardă lângă oglinda frumuseții

Vibrai realist, sobru

Impunând atenția și moralizând tonul

Inspirându-te în muzica ta

Din iarba verde moale

Sau din parchetul lustruit, elastic, tare

Unduindu-te apoi, perfect

Pe curbele șoldurilor și la subțioare

Luând apoi formă solidă

De lemn de instrument, ferm, tare

Revendicând autoritar patul, perna

 

Curge din tine muzica

Precum sucul de lămâi stoarse

Dansând și tu pe poante precum balerina

Sau stând ascuns în cutie, cărat pe spate

Strivind cu sunetul, contorsionând bare

Disonând metalic din unele magazii goale

Făcând din muzică revoltă

O armonie cu păr roșu și pleoape grele

Cu brațe și gambe abundent tatuate

Provocând să te sugrume

Strângând gâtul, corzi cu frenezie

Agresând și capul, ale sale cuie

Sau lovind sunetul de maci zornăitori

Printre scaieți, sub cer albastru

Aliniat la concursuri, anonim

De un zid comun

Fotografiindu-ți corpul mare

Maro sau roșu și clipind din S-uri

Lăsat cam trist la o bătrână

Printre canapele și carpete

Privind la vechi fotografii

Fixate în perete

Sau abandonat periculos

Pe plaje normande, printre bolovani și pietre

 

Instrument ce impui contururi

Ascunzând imperfecțiuni și chipuri

Cuib de aripi, flori și fluturi

Suport de odihnă leneșă, molatecă

Pentru brațe triste, perlate, satinate

Jinduind la un coleg simetric sau pereche

Strângând tineri roată în jurul tău

Spectatori fideli ai vreunui sunet

Cu buze strânse, ochelari și bască

Împrumutând negrul de la un pătrat de șah

Sau scufundat în albul unei rochii

Ca iepurele în pălăria fără fund

 

Acordându-te greoi în sunet scârțâit

Acompaniind tăcerea în așteptarea tensionată

Aliniat simetric între ale tale surate

Cu etichete agățate cu garanții certificate

Izolând un sunet cu a ta grație-n prezență

Ridiculizând chitara, mandolina și lăuta

O pată de sunet, plină

Lângă o siluetă vagă, depărtată, vaporoasă

Frate mai mare al pruncului ivit

De sunet vechi de fiară

Umanizat acum și bun de ocrotit

Îmblânzind apusul într-un lan de grâu

Îndrăznind să interpretezi sub poduri

Întrecând sunetul cu ale valurilor creste

Odihnind o partitură

Îmblânzind muzica în așternut de puf

Armonizând blând, sprijinit de carnea moale

Tresărind într-un fior

Pe pielea tensionată pe o fibră

 

În noapte și praf

Muzica persistă vestind dimineața

După dizarmonii cu sunet de lup

Tu ajuți copacul să-nflorească

În grădina casei vechi

Cu pietre roase și gazon

Ridici fugi greoaie în catedrale goale

Vibrezi la unison cu balerina

Electrizându-ți lemnul de ciorapul fin

Personificând culise în lumini albastre

Încolăcești sunetul vioi

În cozi împletite și greoaie

Luminând terasa, zarea

Înfățișându-te și singur cu un papion

Ocrotind cu muzică și îmbrățișări

Felurite, tensionate vise

Înnobilând și aranjând postura

Limpezind privirea, încurajând hotărârea

Agățând de melc și cuie

Cu panglici, micuții balerini

Șerpuind sunetul pe coama de nisip a unei dune

Temporizând cu fermitate orchestra

Meditând, odihnind, bucurând

Spectatorul și solista

Însoțind și încadrând ținuta

Dând viață proprie degetelor, mâinii

Și tonuri neconforme

În ritmul negru din jazzul colorat

Încălzind sunetul înghețat din iarnă

Transfigurând mâna ca melcul încordat

Întorcând privirea în spirală înapoi

 

Împodobit cu un fular sau cu o voaletă

Luând chip uman îmbrăcat cu o jachetă

Încercând acorduri pe o stradă, nicăieri

Trimițând muzica să întâlnească

Amintirile nostalgice de ieri

Și întâlnindu-le sub falduri

De draperii dintr-un salon șic

Așteptând sunetul, amintirea

Să se retragă odată cu mareea

Coborând câteva trepte către începuturi

Interpretând acorduri vechi

Care au produs odinioară spaimă

Și nu au fost uitate

Astăzi emise demn

Pe scenă, cu claritate și seninătate

Sprijinindu-te de scaunul copilăriei

Iar arcușul de nucul de acasă

Făcând reuniuni apoi, în orașe

În triouri sau cvartete

Ocrotind al său sunet

De vreun vânt înverșunat

Reornându-ți fața cu un ton mai colorat

Înconjurând cu sunetul pădurea

În poiana verde, goală

Trimițând tăcerea și tristețea

Pe autostrada cu sunet și lumini învolburată

În piațeta plină cu oameni și neoane

Pe coridoare de spital și în muzee împietrite

Deci tu, în penumbră

Scutură praful, alungă tăcerea

Nu ești zorzoană, bibelou

Ieși la lumină, ia și zboară

Îngrozește-ne pe toți cu al tău sunet de lup

Vizualizări: 90

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor