SUPREMA ILUZIE - Logica îndoielii, zăbavă asupra comploturilor

"Dacă este adevărat,aşa cum crede cu tărie Claude Lefort, că democraţia modernă se defineşteprintr-o noutate esenţială: desacralizarea puterii, care insuflă nesiguranţă şi incertitudine acolo unde altădată triumfau temeiurile absolute[1],individul trăind într-un regim democratic şi încercând să-şi reprezinte viitorul, pierde încrederea şi siguranţa pe care i le insuflase „religia Progresului” şi nu mai poate scăpa de povara unui viitor imprevizibil[2].Odată cu deschiderea mai multor posibilităţi, sporesc sentimentul complexităţiişi simţul pentru imprevizibil, susceptibile de-a adânci îngrijorarea. Întrucât societăţile democratice moderne sunt societăţi pluraliste în care criteriile certitudinii sunt zdruncinate, opţiunile individuale şi colective dobândesc o importanţă decisivă atât în planul acţiunii politice, cât şi în acela ala cţiunii morale. La vârsta incertitudinii, cetăţenii sunt condamnaţi la libertate.(Nota personala: O libertate falsa, iluzorie) Opţiunile lor nu mai sunt dictate de imperative venite din cer.Printr-un dialog firesc cu sine însuşi, cu sensul şi cu valoarea sa, democraţia pluralistă modernă a pus în libertate puterile corozive ale îndoielii. Desigur,modernii au inventat stratageme pentru a domestici îndoiala. Dar aceasta a arătatcu prisosinţă că era în stare să se elibereze de botniţa „îndoielii metodice”.Or, îndoiala fără limite, vizând toate domeniile cunoaşterii, îi răpeşte individului dotat cu darul raţiunii (Nota personala: aici nu e vorba de ratiunea mintii ci de intuitie, de simtire. si e probabil mascat intentionat) orice raţiune de a trăi (Nota personala: aici se intelege, bucuria de a trai care in niciun caz nu poate sa vina din rationament), aruncându-l în braţele nihilismului[4].(Nota personala: nihilismul semnificând o stare de disperare față de inutilitatea existenței).

În lipsa unor fundamente absolute care să dea sens acţiunii, logica îndoielii este o mare tentaţie. Incertitudinea neasumată naşte îndoiala ce trebuie înţeleasă ca o interogaţie asupra cauzelor nefericirilor omului: Cine este în spate? Cine sunt cei vinovaţi? Dar îndoiala tinde să ţină la nesfârşit, fără termen şi fără graniţe. Producând anxietate prin chiar natura sa, ea îi îndeamnă pe cei mai sceptici să caute un răspuns global şi definitiv care să pună capăt tuturor întrebărilor(nedumeririlor). Unul dintre răspunsurile posibile şi, în acelaşi timp,satisfăcătoare pentru cei mai mulţi ar fi că pricina sus-numitelor nefericiri sunt comploturile, poate chiar marea conspiraţie. Astfel, totul s-ar explica,iar, în faţa certitudinii oferite de evidenţa complotului, spiritele s-ar domoli. Ele s-ar putea însă şi agita pentru că a crede în conspiraţie înseamnă,în acelaşi timp, a crede că prin dezvăluirea ei şi prin demascarea conspiratorilor i s-ar pune capăt. Ceea ce înseamnă posibilitatea de a se apăra împotriva ameninţării şi chiar de a elimina sursele acesteia. Recursul la ideea de complot le permite deci acelora care o profesează ca pe o dogmă să cunoască adevărata „cauză a relelor pe care le îndurăm”, asigurându-i, înacelaşi timp, că pot acţiona asupra şi împotriva cauzei diabolice — pentrua ceasta fiind suficient să identifice şi să rostească în public numele celor responsabili sau ale celor vinovaţi. Observăm, aşadar, că ideologia conspiraţiei  îndeplineşte o funcţie de cunoaştere (ea dă o anume abilitate înlegătură cu neutralizarea celor ce săvârşesc răul) şi o funcţie practică sau pragmatică (conferă modalitatea magică de a şterge cauza nefericirilor lumii).În plus, dogma complotului anulează şi caracterul imprevizibil al istoriei: ea lasă, pe bună dreptate, sentimentul că prezentul poate fi stăpânit, viitorul poate fi anticipat, iar capcanele viitorului pot fi dejucate, pe baza presupusei cunoaşteri a cauzelor profunde ce fac lumea să meargă înainte. Supremă iluzie, evident, dar un sentiment cât se poate de real: acela de a lua în stăpânire şirul evenimentelor prin concept. Ideea de complot este un mijloc puternic de a face să renască certitudinea într-o epocă în care ea lipseşte şi din cunoaştere, şi din acţiune, şi din creaţie."

Comentariu

Semnul de recunoastere al ignorantei tale este taria cu care crezi în nedreptate si în tragic, zicea cineva si bine zicea.
Acest crez, este generat tocmai de aceasta dogma a complotului. Si parca ne-am nascut cu el, nu-i asa? Parintii si bunicii vostri se plang si acum de "excrocii astia de la tv", care ne fac si ne dreg. Sa nu mai spun ca nici astia mai tineri nu-s departe. Toti traiesc intr-un cosmar si nimeni nu pricepe nimic din nimic. Daca ati inteles ca orice dogma, programare conceptuala cu care ati trait pana acum, este menita sa creeze sclavi si nu oameni liberi, inseamna ca incepeti sa intelegeti ceva.
Libertatea inseamna responsabilitate. Si nu-ti cere nimeni sa fii responsabil pentru o turma, tu fi pentru tine. Constientizarea vine din interior si se manifesta si in exterior. Ceea ce e inautru este si afara.
Orice conflict, ca este o diferenta de opinii sau razboi armat este tot un razboi. Cum se naste conflictul? Fiecare crede ca are dreptate. Asta inseamna separare. Dezbina si cucereste! Vi se pare cunoscut? Separarea dintre oameni (ceea ce percepeti la exterior) este separarea fiecaruia (in interior) de Sursa, de Izvor, de Dumnezeu.
Ne-am nascut din parinti castrati si tindem sa ii imitam. Alt istet spunea ca boala imitarii este ceea ce omul are in comun cu maimuta, si el are mare dreptate. Pentru maimuta e normal, pentru om e boala, e castrare, e dezumanizare.

Logica îndoielii, zăbavă asupra comploturilor, comentat de ISIS

Taguieff, Pierre Andre - Iluminatii

http://www.scribd.com/doc/153551881/Taguieff-Pierre-Andre-Iluminatii

Vizualizări: 80

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Loredana Tudor pe Octombrie 20, 2014 la 9:24am

Multumesc pentru observatie. Incerc sa-l fac inteligibil. Este un citat cu niste note personale si un comentariu.

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Octombrie 19, 2014 la 7:42pm

Este un fragment din cartea lui  Taguieff sau un comentariu personal?- pentru că așa cum sunt puse ghilimelele, nu-mi dau seama. Ar fi trebuit prezentată cartea și disociat ce este comentariu la carte de citat... S-a vrut un eseu? Altfel, vorba proverbului chinezesc prezentat ca motto, „Este greu să prinzi o pisică neagră într-o încăpere întunecată, mai ales când pisica nu e acolo”...

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor