Sufletul care se va ridica în lumea spirituală după moartea fizică, eterică, și astrală, nu este tocmai varianta lui din viața încarnată. Pe tot parcursul drumului pe care îl va parcurge după actul morții, el nu face decât să piardă ceea ce a însemnat legătura lui cu lumea materială. Altfel spus, el se spiritualizează. Sufletul care va trece pragul lumii spirituale nu mai este suflet, dacă prin suflet înțelegem spirit infestat de materialitate. Acolo ajunge numai partea spirituală din el. Spuneam că în purgatoriu se formează o nouă conștiență de sine ca fiind contraponderea spirituală a faptelor și trăirilor sufletești din viața încarnată. Acel eu care va avea drept sarcină să conducă și să supravegheze noua ființă încarnată spre realizarea destinului care i-a fost stabilit, nu este decât partea spirituală, conștientă de sine, a sufletului anterioarei vieți. Toată încărcătura „materială” pe care acesta a avut-o în viața anterioară, rămâne ca „balast” pentru următoarea încarnare. Vreau să spun că fiecare nouă ființă care se naște, va prelua în destinul său sau mai bine spus va porni în periplul său în viață încarnată care îi va sta înainte pornind de la nivelul evolutiv pe care anterioara manifestare a lăsat-o în urmă. Acest nivel de evoluție, de legare de materialitate, cum o mai numeam, se va regăsi în moștenirea trupească; fizic, eteric, și astral. O să spui că nașterea ne impune o moștenire ereditară care nu va depind de noi! Nu este deloc așa! Eul vieții anterioare, cel în a cărui sarcină va intra constituirea corporalității viitoarei manifestări, în baza a ceea ce a lăsat el ca moștenire (însoțit și ajutat de entități superioare lui, desigur), va fi cel care va construi noul corp astral, cel care va fi matricea corpului eteric, care la rândul lui se va constitui în matricea corpului fizic care se va forma în uterul mamei. Desigur că linia ereditară va avea un cuvânt de spus în formarea noului corp fizic dar, matricea corpului eteric, ca model de manifestare, poate impune orice trăsătură pe care el o conține, preluată fiind de la corpul astral, și care poate să nu se afle și în genele părinților. Mai mult, perechea parentală este aleasă cu mult timp înaintea viitoarei nașteri, coborând pe linia ereditară cu multe generații înainte de a se constitui cuplul parental ales, tocmai pentru a se pune în acord moștenirea ereditară cu cerințele karmei manifestate în destinul viitoarei ființe, a corporalității mai bine spus, din care se va forma noul suflet.
Toate eurile (sufletele) din anterioarele manifestări se vor regăsi în lumea spirituală doar cu ceea ce ele însele au reușit să spiritualizeze din moștenirea pe care au primit-o la naștere. De aici povestea cu talantul! Ceea ce va rămâne ca parte ce nu a putut fi spiritualizată în urma fiecăruia, constituie scopul muncii pentru fiecare suflet nou născut. Scopul evoluției umane este tocmai transformarea componentelor trupești în elemente superioare prin spiritualizare. Teoretic, această moștenire care leagă sufletul de lumea fizică ar trebui să fie din ce în ce mai mică cu cât numărul încarnărilor este mai mare, ajungându-se, ca la un moment dat, „ un ultimul suflet” să poată lichida aceste stoc, astfel încât să nu mai fie nevoie de altă manifestare a Eului spiritual pentru a o lichida. Altfel spus, vorbim despre moștenirea karmică. Lațul manifestărilor dispare odată cu arderea întregii karme, reprezentate tocmai de acest balast de materialitate care ne leagă de lumea materială. Același lucru se întâmplă și în plan macrocosmic, remanifestările universului, adică ale Absolutului în noi și noi forme de manifestare, nu își au cauza decât în aceste reziduuri, macrocosmice, de astă dată, care nu pot fi spiritualizate la finele manifestării sale și care necesită pe viitor o nouă manifestare, cu o nouă creație care să mai spiritualizeze încă ceva din ceea ce nu a putut fi adus în această stare în manifestarea anterioară. Fiecare suflet nou născut, nu are decât sarcina de a mai spiritualiza ceva din moștenirea pe care a primit-o de la predecesorul său. Ceea ce predecesorul său a reușit să spiritualizeze, la rândul lui, este exact ceea ce, după moarte, și după traversarea purgatoriului, va putea urca în lumea spirituală, adică tocmai aceea contrapondere spirituală a existenței sale. Această spiritualizare se traduce, spuneam, prin ceea ce el a reușit să ridice la rang de spirit din corporalitatea sa: corp fizic, eteric, și astral. Cum corpul astral este cel mai apropiat de sufletesc, în construcția umană, eul sufletesc cu el își începe treaba. Prima mare cucerire pe care o va putea face un suflet va fi aceea de a-și transforma complet, în timpul existenței sale încarnate, corpul astral în „Sine spirituală”, adică într-un corp astral de natură spirituală, de această dată. Acesta este momentul în care se încheie ciclul reîncarnărilor. Asta înseamnă că întregul corp astral a fost spiritualizat. Urmează, apoi, spiritualizarea corpului eteric și în cele din urmă a corpului fizic, adică transformarea lor în elemente spirituale, corp eteric spiritual, numit „Spirit al vieții”, și corp fizic spiritual, numit și „Om spirit”. Dar, trebuie reținut că succesul sau mai bine spus efortul depus în vederea spiritualizării corpului astral, nu este numai al ultimului eu sufletesc în a cărui încarnare s-a produs fenomenul, ci a tuturor eurilor sufletești anterioare care au contribuit, la rândul lor, la o cât de mică spiritualizare a corpului astral, adică la parcurgerea unor trepte cât de mici pe care ele le-au urcat în acest sens, aceste trepte fiind chiar ele însele ca entități spirituale, și asta pentru că, așa cum spuneam mai sus, fiecare nou suflet, moștenește de la predecesoarele, o corporalitatea din ce în ce mai evoluată, din ce în ce mai ușor de spiritualizat, din ce în ce mai puțin legată de materialitate. Valabil și pentru corpul eteric și fizic. Deci, meritul unui suflet este măsurat, după cum se înțelege, în cât a putut el să transforme din fizic în spiritual pe parcursul vieții sale încarnate. Iar când mă refer la materialitate, la infestare cu ceea ce ar fi elementul material, vorbesc în primul rând de trăiri sufletești legate de viața materială, nu de materia în sine. Prima mare treaptă de spiritualizare, cea a corpului astral, însoțită de ceea ce este denumit ca iluminare, duce la transcenderea eului personal, transcendere care este marcată de o nouă conștiență, și asta, pentru că personalitatea omului dispare. „Sinea spirituală” devine noul eu al omului, cu o nouă stare de conștiență care implică schimbarea modalității prin care omul ajunge la cunoaștere printr-o nouă stare de a exista. Este starea pe care o au în acest moment Îngerii. Deci, vorbim deja de o stare spirituală. La acest nivel de evoluție va ajunge omenirea, ca ansamblu, pe viitoarea încarnarea a sistemului nostru de evoluție Pământ, sistem denumit Jupiter, acolo unde ea va trece la cucerirea următoarei trepte reprezentată de spiritualizarea corpului eteric, fază care va fi atinsă de omenire, pe ansamblul ei, în altă formă manifestare a sistemului de evoluție, numită în ocultism (denumiri preluate din antroposofia steineriană) ca fiind sistemul Venus, de astă dată. Gradul de conștiență va fi atunci cam același cu cel al Arhanghelilor. Cea de a treia, și ultima fază de spiritualizare, cea a corpului fizic se va produce și ea, într-un alt sistem evolutiv, numit Vulcan. Starea de conștiență a omului va fi, atunci, cumva, echivalentă cu cea a entităților Arhai, de acum. După cum se vede, vorbesc aici despre parcursul omenirii în ansamblu și asta pentru că inițiații, adică vârfurile evoluției umane, pot ajunge la aceste stări superioare de existență în oricare moment al evoluției. Vezi, am tot spus, prin diferite postări, că omul nu este în fapt corporalitatea sa, ci Eul său spiritual, cel care, manifestat în această corporalitate, a generat acel eu sufletesc, acea personalitate vremelnică, cea care are la bază tocmai calitățile acestui Eu, adică conștiența, capacitatea de a genera gânduri, capacitatea de a memora prin componentele sufletești care apar într-o viață prin acțiunea pe care el o are asupra celor trei componente trupești care, de fiecare dată vor fi altele datorită așa zisei morți, adică tot ceea ce duce la apariția conștienței de sine. Situația asta este valabilă, însă, doar acum, în actualul stadiu evolutiv, când, într-adevăr, Eul este individualitatea noastră. Din momentul, însă, în care componentele trupești vor fi spiritualizate, ăsta fiind scopul existenței noastre, din momentul în care ele vor căpăta caracter permanent în structura noastră, conștiența, cea care acum ne parvine din acest Eu, se va ridica la nivelul componentelor trupești spiritualizate, ele devenind la rândul lor individualitatea noastră, Eul actual fiindu-le inferior. Mai mult, fiecare componente, numite ca fiind „Sinea spirituală, Spiritul vieții, Omul spirit”, cele enunțate mai sus drept stările spiritualizate ale corpului astral, eteric, și fizic, vor avea fiecare propria lor conștiență de șine, ele funcționând atât ca un ansamblu, dar și în mod individual, fiecare dintre ele fiind una din formele de manifestarea ale celor trei principii (entități) divine despre care am tot vorbit: Tatăl, Fiul, și Duhul Sfânt, forme de manifestare care există în... tot ceea ce există. Greu de înțeles pentru unii, deocamdată, dar... hm! Cineva îmi reproșa că... „bat apa-n piuă”, tot discutând cam despre aceleași lucruri. „Povești pentru fraieri”, zicea el. Ca și cum l-aș fi obligat eu, cumva, la lectură. Apropo, cuvântul fraier vine din germanul „freier” (citit fraier), care înseamnă pețitor, sau mai bine spus, pretendent la mâna cuiva. Chiar se potrivește cu ceea ce încerc să fac prin aceste postări și anume, să vă pețesc pentru... „nunta voastră de foc”. Doamne ajută!

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor