TEATRU ABSURD ?

Decorul : încăpere spaţioasă, un birou şi un scun aşezate în faţă lăsând loc liber în planul doi.
Personaje :
- bogatul
- săracul
La birou, pe scaun, stă bogatul îmbrăcat în costum gri, cămaşă albastră şi cravată galbenă, tuns zero. În faţa lui, în picioare, se află săracul, cu pantaloni decoloraţi şi largi peste care cade un tricou cu câteva numere mai mare decât ar fi normal şi prea decoltat, cu vădite urme de uzură.

Bogatul : - Situaţia în care te afli este mult mai grea decât ai reuţit să înţelegi până acum.
Săracul: - Poate dacă m-aş strădui … ?
B: - Nu este nevoie să gândeşti, asta pot face eu, va trebui doar să urmezi întocmai instrucţiunile pe care ţi le voi da.
S:- Dacă nu voi putea?
B: - Trebuie, altfel nu te pot asigura de nimic.
S: - Şi banii?
B: - Pentru bani vor trebui clarificate unele aspecte ale problemei. Pământ ai?
S: - Am dar nu produce.
B: - Nici nu trebuie, totuşi de ce?
S: - Tata a pus pariu cu un vecin, nu ştiu care au fost condiţiile dar eu şi fraţii mei am moştenit fiecare câte ceva, unul teren, altul plugul, altul calul, eu o şură şi sora mea atelajul. Şura mea a stat nefolosită şi s-a deteriorate, calul s-a îmbolnăvit, atelajul a ruginit, pămâtul a rămas nelucrat, noi am rămas săraci.
B: - Bani nu aţi avut?
S: – Cu banii care mai erau şi-a cumpărat tata, înainte de a muri, o bască cu nasturi cu care se simţea foarte bine, în tot timpul cât o purta zâmbea fericit şi chiar râdea. L-am înmormântat cu ea.
B: - Bani îţi pot promite eu, pe undeva mă simt dator s-o fac dar trebuie să îndeplineşti nişte condiţii. Ce aparate electrice ai acasă?
S: - Am un aparat d radio “Concert”, nu se mai fabrică de o jumătate de secol aşa că se poate pronunţa denumirea mărcii, un fier de călcat cu talpă de oţel şi un televizor primit în dar de la cineva care l-a cules dintr-un loc mai puţin nobil.
B: - Trebuie aruncate.
S: - Altele nu am.
B: - Eu nu vorbesc, eu fac vorbire. Vrei bani?
S: - Da.
B: - Atunci respectă ceea ce-ţi spun. Mobilă ai?
S: - Da.
B: - Trebuie distrusă. Canapelele trebuie tăiate cu cuţitul în lung şi în lat, scaunelor trebuie să li se smulgă picioarele, iar masa, foarte important, masa va fi ruptă în bucăţi.
S: - Şi eu ce mă fac?
B: - Vei veni să-mi raportezi stadiul de distrugere periodic şi eu voi aprecia intensitatea promisiunii. Atenţie: vin elitele!
Prin spatele lor, de la stânga la dreapta, trece un grup de bărbaţi elegant îmbrăcaţi, care merg având fiecare mâinile în buzunarele altuia, motiv pentru care formau o masă compactă în mişcare şi foarte serioasă.
B: - Trebuie să scoţi tâmplăria de la casă, să spargi pereţii, nu-i spargi complet dar îi zgârii bine.
S: - Cum voi locui?
B: - Vrei bani? … Copii ai? Merg la şcoală?
S: - Uneori mai şi învaţă.
B: - Să nu mai meargă. Îţi voi da eu o şcoală în care fata mea surdo-mută din naştere predă muzica şi nepotul daltonist, desenul.
S: - Rămân fără casă şi fără puţinul pe care îl mai am.
B: - Sărăcia generează un fel de disciplină. Te voi ajuta să cumperi din magazinele mele ceea ce consider că ai nevoie dar fierul de călcat nu va mai avea talpă de oţel cum nici copii nu vor deveni tobă de carte.
S: - Care va fi rostul lor?
B: - Le găsesc eu muncă necalificată acolo unde alţii crează probleme şi totul va fi bine.
S . – Pentru cine?
B: - Pentru cei care gândesc şi mă respectă pe mine respectându-se pe ei, în cazul tău va fi mai greu, adică nu foarte bine.Atenţie, vin elitele.
Acelaşi grup de domni eleganţi cu aceleaşi mâini aflate în aproximativ aceleaşi buzunare, trecea de la dreapta la stânga.
B: - Ai văzut? Ei au înţeles, în stânga se promite rezolvarea interesului general înainte iar în dreapta se rezolvă interesul personal după.
S: - Vor trece din nou?
B: - Nu, te aşteaptă acolo să-i alegi. După ce termini cu distrugerea ta , inclusiv alesul lor, vii şi îţi mai promit câte ceva. Dacă între timp ţi-e foame, mănâncă.



Ioan Mugurel Sasu

Vizualizări: 137

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Valentin Butnariuc pe Iunie 6, 2013 la 9:44pm

Vedeţi cum se întâmplă, dragă d-le Ioan Mugurel S.? Uneori nu suntem ceea ce ne imaginăm că suntem,

iar neconcordanţa dintre cele două "realităţi" - cea pe care ne-o atribuie ceilalţi şi aceea sub care ne per-

cepem pe noi înşine generează absurdul. Cu toto respectul, dar nu are prea multă importanţă cum clasificaţi

dv. propriul text - eu voiam doar să remarc faptul că această "modalitate de a aşeza rândurile" frizează nu

absurdul, ci... genul dramatic cu pricina. Am suficiente motive să cred că nu tremuraţi de frică pomenindu-vă

aşezat, fie şi de un novice, de un simplu amator, insuficient avizat, în acelaşi context cu cei doi autori. Mă

gândesc, de asemenea, că e foarte posibil ca aşa să fie artiştii - prea modeşti, prea puţin încrezători în capa-

cităţile lor creatoare. Şi încă o dată - simţul absurdului, înzestrarea de a da naştere acestor "modalităţi de a

aşeza rândurile" nu e chiar o floare comună. 

Cu toată consideraţia,

Comentariu publicat de Ioan Mugurel Sasu pe Iunie 5, 2013 la 9:03pm

Stimate domnule Botnariuc. Nu sunt si nici în cele mai ciudate clipe nu mă imaginez autor de teatru. Titlul se termină cu un semn de întrebare, asta este cheia. Textul în sine nu este teatru, ci o alta forma de a spune ceea ce exprim prin articolaşele pe care le public prin presă. Este o alta modalitate de a aşeza rândurile, daca pot spune astfel, fară a fi vorba de teatru. Contextul în care pomeniţi de Beckett şi Ionesco ma obligă să încerc această clarificare. Va mulţumesc pentru atenţia acordată.

Comentariu publicat de Valentin Butnariuc pe Iunie 5, 2013 la 8:23pm

Să scrii teatru absurd pare o întreprindere aidoma scrierii în versuri fără rimă, care, dacă ar fi să-l

credem pe Murphy, e ca "tenisul jucat fără fileu". N-aş zice - şi mă refer la teatru. Sigur, impresia e

că nu ai decât a aşterne pe hârtie nişte banalităţi, nişte nonsensuri, nişte poliloghii, şi gata, stai lângă

Beckett şi Ionesco. Textul de faţă ne dezvăluie un autor ce deţine un lucru indispensabil genului acesta de

dramaturg - are simţul absurdului. Mai oricine poate depista o situaţie absurdă din realitate - să o redai într-un

text dramatic e o întreprindere riscantă în lipsa unor scheme de gândire capabile să descopere zona, hai să-i

zic subtilă, a absurdului cotidian, pentru care e nevoie, cum spuneam, de un organ perfecţionat. 

Cu consideraţie, 

P.S. Sunt sigur că nu vă afectează inapetenţa, cecitatea unora pentru genul acesta de scriere. E marele

avantaj, dar poate şi marele său handicap, al teatrului absurd - acela de a refuza orice explicaţie logică,

pentru că datul său fundamental, poate nu singurul, tocmai acesta e, să nu se înscrie în nicio schemă

logică.

Acelaşi, 

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Iunie 4, 2013 la 8:03pm

Citit cu placere.

Comentariu publicat de Nelea pe Iunie 3, 2013 la 8:55pm

"După ce termini cu distrugerea ta, inclusiv alesul lor, vii şi îţi mai promit câte ceva"(Ioan Mugurel Sasu) Multumesc.

Comentariu publicat de Ioan Mugurel Sasu pe Iunie 3, 2013 la 8:28pm

Vă mulţumesc, domnule Dorneanu. O marturisire: avem preferinţe muzicale asemănătoare.

Comentariu publicat de Ioan Mugurel Sasu pe Iunie 3, 2013 la 7:27pm

Sentinţa a fost pronunţată cu multă vreme în urmă, ce ar mai putea face avocatul? Mulţumesc tuturor pentru clipele acordate textului meu (care are titlul cu semn de întrebare).

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Iunie 3, 2013 la 4:58pm

începe destul de bine dar ne lasă nelămuriți. nu se întâmplă mai nimic . e ca și cum ai fi invitat la masă.

de la bucătărie vin mirosuri apetisante dar bucatele nu apar.

poftă bună? !poftă-n cui!

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Iunie 3, 2013 la 4:24pm

e nevoie de un avocat aici.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor