Cerul îşi luase cu împrumut din cine ştie ce ţară cu junglă nişte nori d-ăia deprimant de enervanţi. Te uitai la ei şi parcă îţi venea să dai în cap cu ceva contondent la cineva drag. După care, într-un final, îi porni o ploicică care, în scurtă vreme făcu să iasă din pămînt arome de toamnă mucedă. 
      Brusc, la teve se proţăpi o reclamă în care o voce feminină, cam groasă, (te) întreba cu referire la mecla pe care o faci cînd stai pe tron, imaginea ce îi însoţea spusele fiind aceea a unor detergenţi care spălau vesel nişte veceuri de un alb imaculat. 
     - Sună acum şi poţi afla lucruri senzaţionale despre propria-ţi viaţă. Tarif normal, concluzionă vocea în timp ce pe ecran apăru numărul de telefon, mare cît casa, roşu aprins, totul pe fundalul unui glob pămîntesc văzut din spaţiu. 
     Găleată Bogdan Trandafir nu stătu mult pe gînduri, nu schimbă canalul, dădu doar pe "mute" apoi formă numărul. 
     - Alo? Voi îmi sînteţi? întrebă el fără să mai aştepte vreo confirmare. Atunci perfect, vă cred pe cuvînt. Uitaţi care-i treaba: io cînd stau pă tron am o faţă de milioane. Mă screm cu spume, icnesc de zici că nu ştiu ce-i cu mine sau, dacă e furtună afară, mă strofoc pe interior. Nu de alta dar mi-e cam teamă de fulgere. Odată, apropo de asta, eream pă cîmp, vînam iepuri şi m-a pălit ceva. Noroc că undeva la circa un kilometru-doi se începea o pădure d-aia deasă, de tip codru frate cu românu. În ea numai goruni şi stejari. Parcă şi auzeam sicrie cioplite şi funii scîrţîind romantic pe gît de copil care vede în zare ceata de tătari apropiindu-se. Bă, da’ mă pălise rău, nu vrăjeală. Noroc cu cîmpul ăla pe care mă aflam, un ogor d-ăsta proaspăt arat, stătea brazdele pe el ca nişte valuri încremenite. Terenul meu, frăţie. Am alunecat pîn’ la pădure. M-am aşezat la baza unui arţar d-ăsta cu coama sură şi m-am pus pe treabă. Şi cum stăteam io acolo pus pe fapte mari cerul s-a întunecat brusc şi a început să plouă. Înainte de asta însă i-a troznit şi i-a fulgerat mai ceva ca-n basme. 
     La capătul celălalt al telefonului, scîrţîitul unei guri care rodea ceva - pufuleţi, alune, floricele - se oproi brusc apoi îi luă locul, pentru patru secunde, sunetul unei sorbituri dintr-un suc la care s-a ajuns, cu paiul, pe fundul paharului. 
     - Şi d-asta asta zic, continuă Găleată Trandafir amintindu-şi că diseară avea de urmărit un film pentru adulţi împreună cu o iubită de-a sa care-l anunţase că va veni la el aşa cum îi plăcea lui: fără lenjerie intimă. Deci o lumină d-asta cosmică n-a avut altceva mai bun de făcut decît s-o ardă fix lîngă mine. Eram, dacă îmi amintesc bine, cu hîrtia igienică între degete, flutura ş-aia în bătaia vîntului ceva de speriat. Şi dintr-o dată poc. Sau, mai exact, harşt: juma’ din ea arsă. O gaură în pămînt, la nici doi centimetri de buca dreaptă, mare cît o oliţă de noapte. Să-mi bag unghia-n gît dacă vă mint. Pe moment n-am avut nimic; chiar m-am amuzat. Trecuse moartea razant pe lîngă mine. Scăpasem ca prin urechile acului. Dar după aia, noaptea, timp de două zile şi un sfert, cine n-a putut să doarmă? Mă traumatizasem nu alta: vă daţi seama de penibilul situaţiei: să te ia ăia de la Salvare sau de la Smurd sau, în fine, de la cine e specializat pe acordarea primului şi ultimului ajutor în caz de ceva naşpetă în plin spaţiu sălbatic, carbonizat şi-n poziţia căcătoarei? Eventual şi cu materia maronie de sub tine fumegînd. Aşa, bonus. Ca să revin: faţa mea în situaţia de care pomenirăţi domniile voastre e ca o faţă de masă căreia careva, de la o faţă simandicoasă în sus, i-a dat faţă ca lumea că, na, obrazul subţire cu cheltuială se ţine dacă vrei să rupi faţa tîrgului. 
     - Aia-i gura tîrgului. 
     - Gura tigrului? Care tigru, nu pricep! 
     - Gura tîr-gu-lui. 
     - Aha! Tot aia. Deci, cum ziceam, mă strofochez pe interior. Deliciu maxim, bă. dacă mă gîndesc mai bine nici n-am cuvinte să-l descriu. Oricum, e maxim. Spre deosebire de Olivia. Nu ştiţi cine e Olivia? Vă spun io: o fostă. O aia. Nu ar fi fost în stare să lege o amărîtă de frază estetică nici s-o fi plătit da’ mergea super la pat. Cînd făcea shopping avea obiceiul tîmpit de a se implica în tot ce achiziţiona. Se uita la o lingură, de exemplu, şi se implica, mă-nţelegi, căuta să şi-o imagineze în diverse ipostaze cosmice... pardon, casnice. Dacă nu reuşea, obiectul nu era bun de nimic chiar dacă era la preţ superavantajos. Dacă reuşea atunci plăcerea era maximă. Că se mai şi deschidea ştiţi voi unde cînd cumpăra obiectul. Pe bune, nu vă mint cu nimic, gîtul mi-l pun dacă bag gogoşi. Mi-a declarat chiar ea cu propria ei guriţă a cărei dinţişori, 3 sus şi patru jos, o costaseră o avere. Făcuţi în Italia de către un medic turc cu dublă cetăţenie: italiană şi arabă şi de origine română prin mă-sa. Mi-a declarat-o şi mi-a şi... ăăă... arătat-o. Mişto, nimic de zis, deşi, ca să fiu sincer pînă la capăt, oleacă neortodox ca să zic aşa, în absenţa altui cuvînt. Să vă spun cum s-a întîmplat: eram într-un concediu la bulgari la ţigănia aia numită all inclusive. Cum “de ce e ţigănie?” Întrebaţi-i pe ei de ce bagă mîncare fără gust, cafea îndoită cu apă, bere cu doi la sută alcool, toaleta din cameră începe să pută după o singură utilizare, de mitocnăia comercială de la plajă nu mai zic. Da’, na, tre’ să-i dai şi poporului un circ că altfel o ia razna... Aşa... şi eram în cameră şi m-am pomenit cu asta umblînd goală de colo pînă colo, în condiţiile în care perdeaua era dată în lături. Am întrebat-o ce-a păţit de se voiajează aşa, în costumul Evei, fără niciun scop, vrea una mică, ce vrea... dar parcă vorbeam la pereţi. Mi-a fost şi ruşine la un moment dat: mă tot întrebam ce caut eu împreună cu disperata asta de viaţă şi-n concediu la mare pe deasupra. După aia, vă spun sincer că nici nu m-aşteptam, odată numai ce-o văd deasupra mea, în picioare, întrebîndu-mă dacă face bine cumpărînd nu-ş’ ce săpunaş cu miros de trandafiri sau rochiţa aia cu imprimeuri zodiacale de la buticul de lîngă schimbu’ voluntar... scuze, schimbu’ valutar. M-am simţit ca un liliputan ascultînd filosofia de viaţă a lui Gulliver; pe scurt, nu înţelesei nimic din ce-mi spunea - care butic, care săpunaş, cînd fusese ea la un asemenea shopping fără mine etc. N-aveam ochi decît pentru ce i se zărea între picioare, cum i se mişcau toate alea ca uşile unui saloon din Vestul Sălbatic. Am bolborosit un “cum vrei tu” ca şi cînd m-aş fi aflat în transă apoi... hm... în fine, continuarea v-o puteţi imagina şi singuri... Mda, cam asta fu tot. Ce-am cîştigat? Ce spune astrele despre mine ţinînd cont de ce v-am zis? Ce destin m-aşteaptă? Alo, mă mai auziţi? Alo, alo!?... Hm, s-o fi întrerupt. Nişte dobitoci.  

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor