mă uit la mâinile tale
eu nu ştiu cine eşti
peticeşti umbra 
lumina se târăşte somnoroasă
pe braţe s-au aşezat păsări mute

mă gândesc să-ţi trec degetele prin păr
nu vede nimeni
si oricum amândoi pândim 
să iasă timpul ca o cârtiţă

e târziu aşa spui
firele de iarbă sunt prea scurte
în mine tocmai se prăbuşeşte un animal.

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Septembrie 19, 2013 la 9:20am

Da...am intentionat o demitizare a timpului care, indiferent daca vine de sus sau de jos, din spaimele noastre, este tot orb... Va multumesc pentru comentariu, pentru interpretare!

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Septembrie 19, 2013 la 8:50am

Monumentalul, orgoliosul CRONOS – exclus din rândul Titanilor şi din mitologie şi obligat să ducă o existenţă ridiculă, de cârtiţă... Detronat, umilit, minimalizat, el îşi continuă totuşi opera destructurantă cu aceeaşi oarbă tenacitate, săpând la temelia Lumii, sfredelind-o haotic şi făcând din viaţa noastră un neîntrerupt coşmar, o neagră, opacă halucinaţie...Textul, substitut simbolic al Lumii, ca să fie convingător, se lasă marcat de ilogicul coşmarului, dobândind astfel o indubitabilă coerenţă, care recuperează, în alt plan, logica, ordinea, sensul.  

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor