Când ai vopsit lumea în verde

Și mâinile îți sunt mânjite

De atâta culoare

Cineva trebuie să vină să-ți traseze

O linie subțire pe coloană

Care să-ți împartă trupul

În două teritorii

Să vină să-ți presare

Pe coapse, pântec, șolduri

Un pumn de flori roșii

Să-ți spună când să guști

Cu limba colțul gurii

Unde sunt urme de lapte

Să îți spună să lași liber

În vânt chipul și privirea

Să îți întindă mâinile

Vopsite în negru

Înaintea ta și să îți zică stop

Să te facă să deschizi capacul

Ca să te mai uiți odată

Poate ai lăsat ceva printre gunoaie

Să te facă să conștientizezi extazul

Să te arcuiești pe spate

Să-ți cufunzi trupul

Și mai ales mâinile

În apa rece

Să îți șteargă cu mâna gura

De pe fața cu pulbere de stele

Să îți înfășoare chipul

Într-un ștergar răcoros umed

Să îți pună pe cap

O cunună cu flori de argint

Și petale roșii

Să îți ridice mâinile

Ca să cunoști dansul

Să-ți asocieze pielea albă

Cu metalul și zăpada

Să îți înmâneze cuțitul

Printre baloane roz și felii de tort

Să îți întindă mâinile

Ca să te cheme să privești

Cu ochiul cel bun

Ceea ce nu se vede

Să îți modeleze încă o dată capul

Cu două mâini mai pricepute

Să te facă să închizi ochii

În fața oglinzii

Ca să te cunoști mai bine

Să te lase să te întinzi

Cu trupul pe gresia udă

Sau să te ghemuiești gol

Pe mușchiul de sub copacul

Pădurii întunecate

Să te oblige să cari cu tine

O fereastră grea

Ca să privești întocmai lumea

Printr-o peliculă de sticlă

Să îți pună la dispoziție

O umbrelă sub care să renaști

În sfârșit, să îți deschidă

Ochii cei mari pe care-i ai în palmă

Să îți dea părul deoparte

Ca să vezi realitatea

Cocoțată sus pe un televizor

Să facă să-ți crească

Din obraz trandafirul

Să te-nconjoare-n lumea albă

Numai cu broscuțe de hârtie

Colorate-n roșu

Să te facă să visezi doar valuri

Și să te orneze cu picături de apă

Să te facă să te concentrezi

Cu privirea înainte

Chipul uneori însângerat

Să îl donezi ierbii

Să îți îndepărteze de pe obraz crusta

Să te așeze pe transversala veche

Ca să aștepți cuminte

Trenul ce vine din ape

Să îți încordeze mușchii

Să fii una cu patul

Îmbrăcat în falduri albe

Umbre mici să îți fie podoabe

Să îmbrățișezi tandru

Cranii vechi, uscate

Ale unor animale dispărute

Să închizi ochii

Și să asculți tăcerea

Gura să muște din dulceața timpului

Praf din pielea ta

Să se înalțe în sus spre soare

Să crești din iarbă

Să îmbrățișezi pământul

Grâu să îți crească din bărbie

Să cazi din înalt

Și să simți zgomotul înfundat

Să rupi dintr-o revistă ochi

Și să ți-i pui dacă au văzut mai bine

Să îmbrățișezi un trup plin

Fără carne și fără oase

Să mângâi razele cu mâna

Să modelezi în fața ta adevărul

Ca pe un bibelou de sârmă

Să plonjezi în ceață

Să studiezi cu atenție

Geografia mâinii

Să lași instrumentul deoparte

Ca să asculți muzica

Să lași părul

Să-ți crească din pământ

Să te respiri din interior

Să simți pulsul ciutei

Să ții lumina ghemotoc în palmă

Să dărâmi scaune

Și să alergi în haine rupte

Sus pe verticală

Să fii stâncă sau perete

Frânghie sau creangă

Plasă sau spumă

Văl sau petală

Lacrimă sau fum

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor