Tipicitate de relaţie & Sunt un poem neuropsihic

 

Cât de împrăştiat se spurcă un analist? Cât de împrăştiat se spurcă o analistă?

S-au adunat nenumăraţi specialişti de la nenumărate academii pentru a trata subiectul şi au sfârşit prin a se bate pentru locurile la toaletă, erau locuri limitate.

Femeile de servici, alături de vidanjori, şi-au pus mâna în cap şi s-au sinucis; buzile erau acoperite irecognoscibil cu stropi peste stropi, straturi groase de stropi; s-au bătut, s-au maltratat şi batjocorit pentru întâietate, dar au reuşit cu toţii într-un final. Au reuşit.

Împrăştiat.

Sînt un poem neuropsihic. Sînt intermediarul tranziţiei de la materie la formă. Sînt intermediarul ascensiunii formei în idee.

Sînt infinitul certitudinilor. Sînt tânjit de sumbrele ipoteze din sicriul lor finit. Sînt îmbiat de marile corporaţii ale necrologiei pentru a scrie psalmul bunei odihne în pace a ştiinţei.

Sînt.

– Cum aţi descrie dumneavoastră firma pe care o reprezentaţi? Dincolo de TVA, dacă mai există ceva…hihihi şi hahaha, dacă mai există şi-altceva…

– Voi trece fin şi neobservat peste colindul dumneavoastră în încercarea modestă de a vă răspunde. Dar, înainte de toate, pe această cale, mi-aş dori să vă mulţumesc că nu m-aţi întrebat despre următorii cinci ani şi nici ce fel de animal mă consider a fi sau aş fi daca ar fi să fiu un animal. Noi, toţi împreună…, la firma noastră…, încercăm să dezvoltăm o inginerie care ţine de eudemonologie deşi, ocazional, rezonăm sub influenţe machiavelice. Aici aveţi contractul care întruneşte numărul necesar de pagini funcţie de anvergură…, şi să nu vă faceţi griji, e un veritabil copy-paste…, un mai sublim autentic ar fi imposibil; un mai sublim autentic decât cel instituţional…, cu tot respectul, să mă scuzaţi, dar…este de…este de neconceput.

– …den besten, denkbar, abgefassenen Vertrag…, dunque…adesso…mi scuzi Signorina What-The von Fuck.

Operată.

În toată puterea secţiei de chirurgie, pe scaun, operată în mijlocul sălii de operaţie. Într-o secundă…dar ce zic aici?!?…, într-una din miile de secţiuni ale unei secunde pe care numai conştiinţa o simte, se află în toată puterea secţiei de reanimare, pe scaun, mii de tuburi, mii de sârme pe cap, pe corp, dar conştientă şi tace.

Are un business sau nu are un business…!?!

Tace.

Cu o tandreţe nebănuită îşi mângâie falangele, îndoindu-şi şi dezdoindu-şi uşor degetul situat deasupra mesei la doi ori lăţimea degetului mic; ea – soţia psihotică a cuiva; ea – artista cuvântului care semnează descrierile de vis de pe site-urile erotice; ea care nu şi-a imaginat vreodata să-şi aplatizeze fundul pe un scaun apăsată de greutatea vreunei decizii; ea – diva din anunţurile despre funduleţul obraznic, corpul cu forme apetisante care te aşteaptă să-l ai, să îl satisfaci, să simţi extazul, intimitatea, rafinamentul…, ea care…acum tace şi se încurcă şi se desface şi iar se face în frânghie; giroscopul ei super tehnic de pe umeri, bate-n stânga, bate-n dreapta ca şi atunci prin crâşme când reacţiona la glumiţele şi micile înşelătorii ale lui ăla întors pe nesimţite de la toaletă, pitit în spatele scaunului apăsând-o pe umărul stâng şi ca să vezi!?…nu era nimeni; apăsând-o pe umărul drept şi ce să vezi!?…nu era nimeni…; acum stă el înaintea ei înfipt, el – inginerul; el – eudemonicul; el – machiavelicul; el – dar un altul. Un altul care means business.

El.

El, cel ce stropeşte în amenajări interioare trei de lux deodată; trei spaţii de locaţie deodată; el – patronul; ea – patroana;   el – cel ce vrea; ea – cea care-şi sărută buzele, îşi linge rujul consumându-l temeinic.

Chelneriţa, victimă în propriul accident psihologic, mâncată, devorată, fiindu-şi propriul canibal de ciudă…, stinge plasma; prin nu ştiu ce minune plasma se aprinde.

Chelneriţa ia curentul, prin nu ştiu ce minune plasma se aprinde; chelneriţa stinge, minunea aprinde; stinge – aprinde şi au fost atât de aproape să patenteze existenţa miracolului…, dar nu destul de aproape ca mâna chelneriţei de sticla care a izbit-o în ecran.

– Nu mă duc de aici până nu aud ce vorbiţi!!!

Cu asta contractul s-a semnat aproape singur, doar cu un mic şi delicat ajutor al mâinii ei. Afară sufla un vânticel de primăvară în plină lună de iarnă, bileţele de iubire, imaginare, pluteau în jurul lor. Primăvara nu întreabă, primăvara te îndrăgosteşte.

– Ronda! Mai împroaşcă aici, mai trebuie; stropeşte cât poţi de tare. Doar e spaţiul de locaţie al salonului din clubul tău!

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor