- Câtă toamnă, ce risipă de parfum și patimi noi,

De-ntrebări plutind în aer, de întoarceri înapoi

Către vara care pleacă lăsând loc unui regret

De-a te fi avut o vreme, de-a te mai purta în piept

 

Lângă inima ce bate ca o rană sângerând,

Vindecă-mi tristețea asta patologică și-n gând

Spune-i toamnei să amâne ploi, și brume, și dispreț

Pentru lumea din oglindă care nu mai pune preț

 

Pe iubirea dintre oameni, pe iubirea dintre noi...

Am uitat demult, iubite, ce destin și cât noroi

Mi-au împotmolit piciorul când veneam să te-ntâlnesc

Într-o toamnă fără nume... M-am pierdut să te găsesc.

 

- Toamna-și scrie-n gri pastelul și provoacă aritmii,

Curg din norii albi deliruri, nopți întregi de insomnii

Și pe cerul fără margini trec în stoluri îngeri triști,

Eu culcat sub pleoapa lunii mă întreb de mai exiști...

 

Dacă undeva sub gene mai închizi un colț de rai,

Spune-mi tu, ce mi-ai răspunde dacă te-aș ruga să stai

La cules, că-n toamna asta poamele-s atât de dulci,

Iar spre seară, obosită, lângă piept să mi te culci?

 

În hambarele iubirii să se-adune roade noi,

Să ne adâncim în vise uitând drumul înapoi,

Poate-ntr-un târziu vom cere un refugiu cald și-atât

Și o iarnă de poveste să ne țină de urât.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor