Vară se stinge încet, torid răcește

Și albastrul cer se sprijină pe nori,

Ce apasă cocârjind frunze. Culori

Se estompează, verde îngălbenește.

 

E parcă o oboseală a timpului, naturii,

Se îndepărtând de soarele în cuptoare

C-o lume de fochiști ce-a întreținut ardoare

Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

 

În pomi, pe ramuri verdele se scurge

Albind întâi spre tonul sidefat

Și câmp din verde în auriu e, glod lăsat,

Iar nopțile sunt iar fior spre îngheț... în ce se curge.

 

Păsări, sătule sunt de noi, au gând să plece,

Mai multe acum că puf e pană, pui

Și câinele păros, ce doar și-a lăsat păr, e șui...

Se îmbracă iar... Cum știe de-o fi rece?

 

Nu știu de-s trist, de ce cu fiecare toamnă,

Că și ea ar plânge des în picuri, în șuvoi

Cum eu mă plâng că n-ar mai fi înapoi...

Sau, că mai pierd odată, doamnă... O toamnă!?!

31.08.2012

 

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor