Daniel CORBU

TOPIREA

(Începusem să mor prea devreme)

 

Începusem să mor. Muream încet în fiecare zi

     în fiecare oră     în fiecare secundă.

Consultam tomurile sănătăţii şi ale bolilor lumii

zeci de tratate ale trecerii

cărţi despre regi glorioşi

gladiatori, cruciaţi, castelani şi celebre madone,

şamani, zoroaştri, exploratori, prinţi ai curajului

şi papi intermediari ai Bunului Dumnezeu

şi din fiecare se înălţa ca un abur

 

abia perceptibil revoltătorul firesc

aşa cum din adâncul materiei nimicul.

 

Începusem să mor vizibil. Îmi spuneau

iubitele       prietenii       vecinii:

Tu nu observi cum mori   cu câtă evidenţă

şi impardonabil fast chiar fără un pic de ruşine

în văzul tuturor te topeşti ca o apă

ce se scurge fără de noimă-n adâncuri

sau ca o avere căzută pe mâna părăduitorilor?

 

Începusem să mor prea vizibil. Vorbeam cu

mult prea ocupatele celule, cu sinapsele, cuarcii, leptonii, gluonii

şi-i rugam să oprească un timp lunecarea

de nesuportat pentru cei care chiar în acel moment

mă acuzau de pierderea clasicei demnităţi

a minimei decenţe sociale.

 

Dar totul căzuse în autism şi totul

lucra în defavoarea mea şi nici scepticismul

nu-mi mai era biserica sfântă a rugăciunii

iar iubita cea nouă-mi spunea:

-     Degeaba ai scris şase mii de poeme despre

sânii    mersul   şi părul meu auriu

uite cât de vizibil mori în fiecare zi, în fiecare oră

în fiecare clipă te zbaţi ca o floare tăiată

şi nu faci nimic. Nimic şi nimic.

Iar plecarea mea e foarte aproape.

-     De mă părăseşti – spusei cu glasul pierdut – va fi o rană,

dar ce spun eu

va fi un dezastru mai feeric decât

orice apus pentru că eşti atât de aşezată în

inimă, în sânge iar sufletul mi-i ocupat în întregime.

Cum să te desprinzi?

Va fi o rană pe care-o vor vedea toţi

care se va scurge pe bulevardul Victoriei, pe strada Puşkin şi

Lăpuşneanu, pe stradela Baudelaire prin clădirea

televiziunii centrale    prin pieţe    cluburi

de zi şi de noapte   o rană urâtă

ca o lipicioasă meduză    ca o inimă însângerată pulsând

        în dezordine

ca un monstru uriaş.

Iar oamenii zice-vor: ce despărţire urâtă

ca un muşuroi    ca un oraş oceanic după apocalipticul tzunami!

-     Fă ceva – îmi spune noua iubită – şi pune capăt acestei ambiguităţi!

 

Dar eu continui să mor vizibil

în fiecare zi    în fiecare oră

     în fiecare secundă

crezând ca şi vechii greci în destinul câştigului

din pierderea lucrului de pierdut supus astfel măreţiei

pierzaniei şi golului absolut

continui să mor vizibil cu neruşinare,

în timp ce-mi îmbogăţesc impunătoarea colecţie de timbre şi fluturi

sau fac adânci reverenţe unei glorii de trei parale

şi uneori chiar ascult zile şi nopţi în şir

cum din adâncul materiei urlă nimicul.

 

Daniel CORBU

Vizualizări: 219

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Monica Vizonie pe Iulie 4, 2013 la 2:24pm

Si imi place mai ales impresia de "inevitabilitate evitata" exprimata de mai mult ca perfectul primului vers. Tocmai de aceea impresia generala nu este una de scufundare intr-o depresie. Imi place !

Comentariu publicat de Monica Vizonie pe Iulie 4, 2013 la 2:21pm

Sincer, mie imi place. Felicitari !

Comentariu publicat de HALAS ELENA DORINA pe Iulie 4, 2013 la 1:45pm

,,Dar eu continui să mor vizibil

în fiecare zi    în fiecare oră

     în fiecare secundă..."
Ca noi toti , dealtfel.....dar acest poem are o profunzime aparte , transmite trairi puternice si impresioneaza . Felicitari !

Comentariu publicat de cazan angela pe Iulie 4, 2013 la 11:17am

". Muream încet în fiecare zi      în fiecare oră     în fiecare secundă"//

"continui să mor vizibil cu neruşinare,

în timp ce-mi îmbogăţesc impunătoarea colecţie de timbre şi fluturi

sau fac adânci reverenţe unei glorii de trei parale

şi uneori chiar ascult zile şi nopţi în şir

cum din adâncul materiei urlă nimicul."                                                                                                         Foarte frumos spus! E mult ,,nimic,, care ,,urlă,, în jurul nostru și atunci,eu,caut linistea cerului,sau ascult muzica naturii.Mi-a plăcut mult poezia.Multumim pentru postare.

 

Comentariu publicat de Any Tudoran pe Iulie 3, 2013 la 9:35pm

Ma bucur ca am intrat aici, mi-e teama doar sa nu ma molipsesc, ma gandesc ca muritul ''asta'' vizibil se ia,

cu toate ca in general fug de poeme lungi, acest poem acapareaza, cel putin pe mine m-a tinut in priza pana la final, nici nu stiu ce as remarca din poem, imi place intregul!

Comentariu publicat de DANIEL CORBU pe Iunie 30, 2013 la 11:22am

Stimata Doamna,

Iertare! N-am stiut ca trebuie ceruta voia pentru postari. Nu stiu de la cine. Sunt un incepator al retelei. Voi fi impuscat? Va rog sa-mi raspundeti daca

1. Trebuie sa stergeti cu minie proletara ceea ce am postat.

2. Daca trebuie sa ma retrag total din retea.

                               Astept rindurile Dumneavoastra!

                                                    Reverentios,

                                                             Daniel Corbu, poet roman, Iasi

Comentariu publicat de adriana rodica barna pe Iunie 30, 2013 la 7:58am

Il vad pe Daniel Corbu plimbandu-si noua iubita pe strada Tristan Tzara din Paris.E urmarit de o meduza lipicioasa care ramane in urma lor.Timpul incremeneste brusc.// Vrei sa spui cum ai reusit sa te misti fara sa mori incontinuu?...( Intrebarea mea se lipeste de un geam transparent) . Poetul iese lent din fotografie...Fluturii ies din acele insectarului si incep sa zboare doi cate doi.

 

- e micul meu dar pentru poemul tau-

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor