când te uiţi înspre mine probabil vezi un cimitir

nici nu tresari când mişcă vreun şobolan prin iarbă

şi amintirile mele cu tine se duc pe apa sâmbetei

mare lucru peretele ăsta o capodoperă joc de umbre

şterge totul rescrie uită ucide

un ponei o femeie din zahăr ars o lumină difuză

amuzant noi am fost nişte blonde iluzii totul e blond

iubitule îi spuneam unui glob metalic strivindu-mi coastele

coastele mele din care să vină milenii să facă un gram de cretă

să cânte cumva-cumva şi din mine

ce noapte îmi eşti iubitule îi spuneam şi cum ştii să mă dori

ce religii mai vrei să adopt ce tâmpenii ce riscuri ce moarte

ce umilinţe

uite mâinile mele naive oare de ce nu le urăsc

te-au mângâiat până când s-au făcut nişte umbre de porumbei

albi şi dulci

incredibili

încă o copilărie în care

cine ar crede

niciodată nu mi-a plăcut vata de zahăr

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de silvia caloianu pe Aprilie 21, 2011 la 4:13pm
Multumesc, Irina Lucia, de semnul trecerii.
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 19, 2011 la 9:02pm

"...şi amintirile mele cu tine se duc pe apa sâmbetei
mare lucru peretele ăsta o capodoperă joc de umbre
şterge totul rescrie uită ucide
un ponei o femeie din zahăr ars o lumină difuză
amuzant noi am fost nişte blonde iluzii totul e blond...

Totul e blond ...

"... uite mâinile mele naive oare de ce nu le urăsc
te-au mângâiat până când s-au făcut nişte umbre de porumbei
albi şi dulci
incredibili
încă o copilărie în care
cine ar crede
niciodată nu mi-a plăcut vata de zahăr"

O delectare sa citesc acest poem, totul la timpul lui, amintiri ireversibile!

Cu drag, Irina

Comentariu publicat de silvia caloianu pe Aprilie 12, 2011 la 6:46am
va multumesc si va mai astept.
Comentariu publicat de Urzica Gheorghe pe Aprilie 11, 2011 la 10:22pm
"Mâinile mele naive oare de ce nu le urăsc / te-au mângâiat pânbă când s-au făcut nişte porumbei". Nici mie nu mi-a plăcut vata de zahăr, dar îmi place ''Totul blond''. Cu preţuire.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor