-fragment de roman probabil-

 Îmi recunoşteam chipul în oglindă. Ridurile de pe frunte, urmele loviturilor, ochii înroşiţi, dar eram captiv înapoia barierei de carne şi oase, incapabil să reacţionez conform cu gesturile mele, cu mâinile care mă plesneau peste ochi, luau apa şi o aruncau pe obraji şi pe frunte, curăţau rănile şi frecau buzele, urcau şi se depărtau de-o parte şi de alta a capului, puzderie de bobiţe de apă sărind din firele de păr, apoi închideau robinetul şi se lăsau pe chiuveta înnegrită de rapăn. Multă vreme nici nu s-au clintit de acolo; încleştate şi roşii; cu vene proeminente şi noduroase, cu unghiile albite, curăţate de rahat. Senzaţia nu a dispărut nici când s-au împins în pereţii coridorului şi nici când au îndepărtat draperia, nici când s-au proptit în tejgheaua barului şi pe urmă de spătarul unui scaun pe care l-au îmbrâncit către perete, curbate şi înţepenite mai apoi pe-o masă, alături de scrumiera plină de mucuri de ţigară şi solniţa răsturnată. Cu toate astea, culorile de aici căpătaseră deja un alt cadru, sunetele se întorceau prizoniere ale furculiţelor şi paharelor şi-ale picioarelor scaunelor hârâind, târâte pe parchet şi în momentul în care, după vreo cinci minute, umbra mătăhăloasă s-a înclinat peste ele şi a aşezat o ceaşcă pe-o farfurioară, eram în stare să mă mişc pe scaun şi să simt spătarul de plastic lipindu-mi-se de spate prin cămaşa încă jilavă.

Umbra nu spunea nimic, stătea aplecată peste mine, încă mai avea o spirală de hârtie aninată de-o ureche şi câteva rânduri de confeti pe obraji însă, dincolo de asta, gulerul uniformei balansa un conglomerat destul de normal de unde se înnoda unchip alungit, cu trăsături extrem de brutale şi amestecate, cu nasul ramificat sus în cornişele osoase ale sprâncenelor şi acestea picate cu două brazde dure pe ochi. Gura întredeschisă părea nelalocul ei. Dinţii se întrevedeau cumva întorşi spre înăuntru şi mereu când încreţea buzele, se retrăgeau în gingii pentru a face loc răsuflării ce-aducea la mine cuvintele încetinite de mişcarea aproape lichidă a aerului îmbâcsit din bar.

Am avut dintr-odată impresia că mă scufund, că mă pierd într-un haos irespirabil, apoi am fost scuipat afară şi mi-am încleştat mâinile în muşamaua mesei.

Barmanul mi-a pus înainte ceaşca galbenă pe farfurioară, mi-a atins umărul şi s-a îndepărtat într-un nor de confeti.

L-am privit cum ocolea mesele goale, cum aranja scaunele şi lua scrumierele, cum intra după  tejghea şi dădea drumul la robinet, începând să dea din braţe.

Căldura forfotea cu încetineală spre extremităţile corpului, ardea în vârful degetelor de lamâini şi de la picioare şi-n două pete lunguieţe pe fese.

Când mi-am desprins spatele de spătar şi-am luat ceaşca de pe farfurioară a pierit cu totul,nu a mai rămas decât durerea din obraji şi firul de aţă întins şi intrat în piele.

Mâna îmi mirosea vag a fecale.

În bar mai era ocupată o singură masă-un bătrânel îmbrăcat cu o scurtă fără mâneci, încinsă cu o centură militară, pantaloni de stofă şi papuci în picioare, bea dintr-un pahar înalt şi din când în când privea silueta neagră a tonomatului din apropierea uşii şi atunci clătina din cap şi se uita într-un ungher şi-şi foia tălpile sub masă.

Barmanul ridicase însă mâna, scrumierele i-au acoperit ochii, din bătrân a ţâşnit o flacără scurtă ca o sclipire pe suprafaţa lucioasă a unei fotografii iar barul s-a transformat într-un coridor prelung şi strâmt, rulat încet înapoia mea într-un sul colorat de hârtie, netezit apoi şi împachetat după uşă-fiecare pas îmi cerea un efort suplimentar şi mereu când îndoiam genunchii, mă vedeam  silit să ridic şi braţele, încercând să compensez aşa greutatea ce mi se părea că-mi trage umerii din piele, cu oasele pieptului prea fragile ca să suporte apăsarea. Căldura revenea însoţită de-un soi de tremur istovitor.

M-am rezemat de-un stâlp de pe trotuar, pe urmă am pornit pe sub copacii înclinaţi deasupra maşinilor parcate, căutând să merg cu paşi mărunţi şi ţinând picioarele un pic depărtate.

Mai încolo, la capătul străzii, vedeam punctele roşii ale semaforului şi ferestrele luminate ale benzinăriei de lângă blocurile turn.

Am traversat drumul pustiu ocolind un taxi oprit după un camion şi am urcat pe trotuar. Încălzite, gândurile îmi zumzăiau în creier, frânturi extrem de asemănătoare rulate în lungul aceleiaşi bande monocrome fără a se închega în nimic înregistrabil, se mişcau pur şi simplu de colo-colo fâşâind în emisii fulgerătoare asemenea unor rafale de paraziţi. Am cotit pe o alee dintre blocuri şi am ieşit la benzinărie.

 

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Robert Nutu pe Ianuarie 18, 2011 la 9:19am
multumesc, vine si continuarea..intr-un fel sau altul...
Comentariu publicat de Dumitru Nicusoara pe Ianuarie 17, 2011 la 7:20am
Dupa gustul meu pare un roman promitator, modul de exprimare avand o alura mai... deosebita! Felicitari si mai asteptam continuarea!
Comentariu publicat de Robert Nutu pe Ianuarie 15, 2011 la 6:31pm
Doamna Mara Paraschiv , fragmentul este desprins dintr-un roman la care lucrez. Mai sunt multe de facut. Eu ma bucur ca v-ati facut timp sa parcurgeti textul. Va astept si alta data.
Comentariu publicat de Robert Nutu pe Ianuarie 15, 2011 la 11:54am
domnule Munteanu, multumesc pentru citire
Comentariu publicat de Robert Nutu pe Ianuarie 15, 2011 la 11:50am
domnule chinezu, v-am inteles opinia, am asimilat-o si o respect. ce nu inteleg este inversunarea dvs.eu va salut va doresc sanatate si lecturi cat mai placute
Comentariu publicat de Robert Nutu pe Ianuarie 14, 2011 la 8:06am

Doamna Rodica Martinescu, imi pare bine ca acest text v-a convins,  multumesc pentru aprecieri.

Comentariu publicat de Rodica Martinescu pe Ianuarie 14, 2011 la 7:21am

  Simplu ,mi-a placut . Descrierile amanuntite care creeaza imagini dintr-o lume a tavernelor zilei,loc in care oamenii se razbuna pe ei insisi deoarece numai simtind durerea fizica si decaderea lor ,ii face sa-si gaseasca linistea pierduta din cine mai stie ce motiv sau locul ideal unde unii primesc lectii de buna purtare de la cei care se cred atotputernici,borfasi,militieni ...oameni de cultura indoielnica pe care intimplator istoria  i-a purtat cu  pasii  lor mizeri prin acele locuri ....personal ca cititoare am simtit durerea acelui om si umilinta la care a fost supus, povestea poate continua ...imaginile descrise cu maiestrie m-au introdus in atmosfera evenimentului.Felicitari si astept urmarea!

Comentariu publicat de Robert Nutu pe Ianuarie 14, 2011 la 6:42am
claudia , multumesc pentru comentariu, ai prins ideea,  ma bucur ca ti-a placut. te mai astept pe aici
Comentariu publicat de siminiceanu claudia pe Ianuarie 14, 2011 la 2:36am
Poate eu sunt o profana , nu sunt o specialista , dar acest fragment , l-am citit cu placere , cu o curiozitate mereu prezenta de afla ce urmeaza.. este de un realism viu , ca stil sunt folosite imagini vizuale si parca vezi in fata ochilor scena descrisa in text ...opinia mea este ca un text literar destul de reusit... mie imi place .., ca simplu cititor , nu ca specialist,nu  ca un critic literar ...
Comentariu publicat de Robert Nutu pe Ianuarie 14, 2011 la 12:45am
da domnule, multumesc pentru trecere si incurajari

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor