-  Ce este trădarea? Care e semnificația acestui cuvânt? De câte tipuri poate fi?

       -  Sunt atâtea întrebări și mult mai multe răspunsuri… Poate fi religioasă (trădarea lui Iuda), te poate dezamăgi un frate (Hamlet) și mai ales iubitul sau iubita, veșnica tragedie…

       -  Și trădarea unui prieten? Ce facem când ne dezamăgește o persoană dragă? Iertăm?

       -  Nu știu, depinde… probabil…

       -  "Probabil" nu este un răspuns…

 

       O umbră se așeză pe chipul tânărului curios. Cu ochii palizi privea prin geamul fumuriu cum soarele apunea încet, retrăgându-și fiecare rază, una câte una, cu atâta migală. Prins de priveliștea de afară continuă, fără să mai acorde vreo atenție persoanei din fața lui.

 

       -  Să zicem că povestea vieții mele ar fi fost la un moment dat mai puțin frumoasă și doar apariția unei persoane interesante mi-ar mai fi trezit din nou simțurile. M-am trezit ispitit ca Faust, m-am zbătut să rămân așa cum mă știu, dintr-o prostie pentru că azi, asta… te omoară, pic cu pic…

 

       Celălalt începu să râdă înăbușit.

 

       -  Te pomenești că ești vreun sfânt! zise el ironic.

       -  Nu sunt și nici nu pretind a fi, îmi doresc doar să scap de latura asta umană în care ne îngropăm toți adevărata fericire. Mă refer la răutate, e atât de urâtă și malefică, mă doare…

 

       Tânărul suspină, apoi își reluă povestirea…

 

       -  N-am acceptat putere și bani tocmai de asta, trebuia să-mi vând sufletul. În schimb am sădit mugurele unei prietenii dulci. Una, care, pentru mine, devenise sfântă. Am încercat să o ud cu lacrimile mele povestindu-mi trecutul, dând informații despre prieteni și dușmani. Ca orice om, am și dușmani, unii asemănători cu mine, dar, în același timp, total diferiți. A urmat trădarea. Sufletul căruia m-am destăinuit a mers să ispitească pe cine crezi?

       -  Pe dușman?...

       -  Da…

       -  Păi… a acceptat?

       -  Era diferit, ți-am zis doar… Și am simțit acel gust amar…

       -  Gustul trădării…

       -  Era dureros și vedeam asta și pe chipul prietenului, îl durea, dar era prea tentat, iar eu… eu eram prea slab cu puterea bunătății pe care o pretindeam de la viață… prea slab… Și n-aveam nici un drept să cer prietenului să renunte la ISPITĂ, pentru că asta era el, din asta trăia, asta îl făcea fericit. Să iert? Ce să iert? N-am ce să iert…

       -  Iartă-ți dușmanul!

       -  N-am cum, nici măcar n-a cerut-o… n-am cum…

 

       Tânărul început să bolborosească ceva neînțeles, zicând ceva legat de faptul ca această dezvăluire îi aduce un plus de răutate. Cel din fața lui începu să mediteze asupra acelui cuvânt – TRĂDARE… Era dezamăgit de povestea tânărului, aștepta niste răspunsuri, dar s-a ales cu alte întrebări. Firicelele nopții începură să inunde încăperea și susurul gândurilor, făcând totul să pară doar o adunătură de voci…

 

Vizualizări: 141

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de GOGA GR. CONSTANTIN pe Decembrie 8, 2012 la 7:39pm

   Da, intrebarile nasc intrebari, efectul young.....tradarile sunt de cand lumea....Caragiale, din Haimanale, le cam are cu iubirea de tradare si cu ura pentru tradatori...mai, mai, mai....oricum, tradarea este fitzoasa, are fetze multe si este o categorie faptica specifica omului....cand era in copac, era pur, din acest punct de vedere...acum este in pom....cu puritatea ....

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor