TRADIŢII POPULARE DE BOBOTEAZĂ


Evenimentul Botezului este descris de către toţi evangheliştii. Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând sa fie şi el botezat. Ioan i-a zis: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine" (Matei 3, 14), iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, a fost botezat în cele din urmă de către Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei componente ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară ca fiind Fiul Său.
Boboteaza mai este cunoscută şi sub numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat


AJUNUL BOBOTEZEI
ZI DE POST NEGRU

● În cea de-a cincea zi a anului, creştinii ortodocşi sărbătoresc Ajunul Bobotezei, zi premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos
● Totodată, aceasta reprezintă şi Ziua în care Biserica a rânduit sa fie post, iar preoţii merg pe la casele oamenilor pentru a le sfinţi locuinţele.
În cea de-a cincea zi a anului, creştinii ortodocşi sărbătoresc Ajunul Bobotezei, zi premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos. Totodată, aceasta reprezintă şi Ziua în care Biserica a rânduit să fie post, iar preoţii merg pe la casele oamenilor pentru a le sfinţi locuinţele.

La această vizită pastorală, slujitorii Bisericii obişnuiesc să stropească apă sfinţită şi să binecuvânteze pe toţi cei ai casei şi lucrurile pe care aceştia le folosesc, cât şi curţile lor. Acest tip de vizite, prin care preotul se întâlneşte cu credincioşii din enoria sa, în Ajunul Bobotezei, a intrat deja, de secole, în tradiţia creştinilor ortodocşi de la noi din ţară. Cu prilejul acestor vizite se creează o apropiere, o legătură sufletească între preot şi credincioşi, deoarece aceştia sunt onoraţi de prezenţa lui. Vizitarea credincioşilor de către preot trebuie înţeleasă ca un act liturgic, dar şi ca un bun mod de cunoaştere a credincioşilor din parohie, cu bucuriile sau necazurile lor, iar, după caz, ajutorarea lor. Tot acum se face şi o scurta învăţătură religioasă în adevărurile de credinţă şi morală ale religiei noastre creştine la fiecare creştin din familiile vizitate. Astfel, se urmează şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos de a face acţiuni misionare pe care Biserica le practică mereu.

Când preotul ajunge la casa fiecărui credincios, acesta aşază pe o masă tot felul de bucate din care preotul trebuie măcar să guste pentru a le sfinţi. O mână de fân şi de grăunţe se pune sub faţa de masă, apoi aceasta este amestecată cu hrana care se dă animalelor şi păsărilor. Tradiţia mai este ca fetele să ceară preotului puţin busuioc pe care îl vor folosi ulterior la unele practici de atras iubirea flăcăilor. În fine, numărul diferitelor practici şi tradiţii este foarte mare, ele deosebindu-se de la o zonă la alta a ţării. Astfel, se credea că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre Ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. În această zi erau interzise certurile în casă şi nu se dădea nimic ca împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră. În seara de Ajun se săvârşeau practici de aflare a duratei vieţii. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatră şi se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri, din acea familie, va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede.


Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, pe 5 ianuarie, ajunul Bobotezei. Se ţine post negru, se sfinţeşte casa, iar fetele nemăritate îşi pot visa ursitul. În bătrîni se spune că, cine reuşeşte să nu mănînce nimic în ajunul Bobotezei va fi sănătos şi norocos tot anul. Se mai spune că ajunul Bobotezei este cea mai geroasă zi a anului şi că în această noapte viitorul poate fi citit în oglindă. În Bucovina, dar şi în unele sate din Ardeal, în ajunul de Bobotează se colindă. Tot acum, se fac şi se prind farmecele şi descîntecele, se află ursitul, se fac prorociri ale timpului şi belşugului din noul an. Unii săteni din Ardeal întîmpină Boboteaza cu un obicei străvechi, numit Ciuralexa. Acest ritual agrar s-a păstrat de peste trei secole şi constă în stropitul livezilor şi înconjuratul gospodăriilor pentru ca în anul care tocmai a început gospodarii să aibă recolte bogate.


Masa cu 12 feluri de bucate

Pe vremuri, la ţară, în ajunul Bobotezei se pregătea o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat“ se aşternea o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, iar sub faţa de masă se punea fîn sau otavă iar pe fiecare colţ se punea cîte un bulgăre de sare. Deasupra, se aşezau douăsprezece feluri de mîncare: coliva, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale de post, găluşte de cartofi, borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în formă de urechiuşe, borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac sau alte dulciuri de post. Pînă la sosirea preotului cu Iordanul, nimeni nu se atingea de mîncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate erau adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă.“


Ziua descîntecelor

Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descîntecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strîngeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate pînă în primăvară, cînd se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii“. Se credea că dacă, în dimineaţa ajunului de Bobotează, pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sînt ascunse comorile.
În ajunul Bobotezei erau interzise certurile în casă şi nu se dădea nimic ca împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră. Tot în seara de ajun se săvîrşeau practici de aflare a duratei vieţii. Înainte de culcare, se luau cărbuni din vatră şi se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea că primul care va muri în acea din familie, va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede.

Credincioşii ortodocşi se pregătesc pentru întâmpinarea sărbătorii Botezului Domnului. Astăzi - în ajunul Bobotezei, se ţine post negru, fiind şi un prilej de reculegere duhovnicească înaintea marelui praznic al Botezului Mântuitorului. În unele regiuni, în special în Moldova, creştinii ortodocşi gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei, până la 14 ianuarie - odovania praznicului.


• Boboteaza - tradiţii, obiceiuri, superstiţii

În ianuarie, prima lună a fiecărui an, cultul ortodox este marcat de marele praznic împărătesc al Botezului Domnului - sărbătoare care reaminteşte cele petrecute la apa Iordanului. În perioada premergătoare sărbătorii Botezului Domnului, preoţii ortodocşi din parohii merg pe la casele credincioşilor spre a vesti Botezul Mântuitorului Iisus Hristos şi pentru a binecuvânta casele credincioşilor prin stropire cu apă sfinţită. În oraşe şi satele mai mari, preoţii au început deja mersul cu botezul, iar în satele mai mici se merge de obicei în ziua de Ajun sau chiar în ziua praznicului. Mersul cu botezul sau cu Iordanul la casele credincioşilor se face prin stropire cu Aghiasma Mare. În unele zone, în ziua de ajun, în camera cea mai gătită a casei, se punea o masă. Sub faţa de masă se pun fân sau otavă, iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgăre de sare. Deasupra, se pun 12 feluri de mâncare, coliva - grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisată, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale (găluşte) umplute cu crupe, borş de … burechiuşe sau “urechiuşele babei” - borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în formă de urechiuşe, borş de peşte, peşte prăjit, “varzare” - plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac etc. Cu această masă încărcată se aşteaptă preotul cu botezul. După ce preotul sfinţeşte bucatele, o parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de praşilă.

În ajun este zi de post - cei care postesc în această zi se spune că le merge bine tot anul şi au noroc. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume pentru a le face rodnice şi a le proteja de prădători. Se credea că dacă, în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. În această zi erau interzise certurile în casă şi nu se dădea nimic ca împrumut, nici măcar jăratec din focul din vatră.

În Ajunul Bobotezei, în ziua de Bobotează şi încă opt zile după aceea nu se spală rufe pentru că apele sunt sfinţite. În noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc - de preferat din busuiocul pe care îl are preotul când vine cu botezul - se pune şi sub perna. Băiatul pe care îl vor visa va fi cel cu care ce vor căsători. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.
În ziua de Bobotează (6 ianuarie), credincioşii merg la biserica unde, în timpul slujbei de Iordan are loc sfiinţirea apei. La sate, această slujbă se fac în spaţii deschise, unde este o fântână sau şi mai bine pe malul unui râu. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare persoană îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa şi interiorul acesteia.


Datini şi obiceiuri de Bobotează

La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, local, se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an. O pondere deosebită o deţin şi ritualurile şi practicile magice de profilaxie şi purificare.
Ritualurile creştine şi precreştine sunt menite să alunge spiritele rele şi să sfinţească apa: agheasma, umblatul preoţilor cu botezul şi scufundarea crucii în apă, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor şi uşilor. De asemenea, printre alimentele specifice Bobotezei se numără piftia şi grâul fiert.





Astfel, Biserica Ortodoxă Română îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor sărbători, dupa ce vin de la biserică. De asemenea, se obişnuieşte ca oamenii să bea din agheasma mare timp de opt zile consecutiv, din ajunul Bobotezei până la încheierea Praznicului, adică până la 13 ianuarie, după care apa sfinţită se poate lua numai după spovedanie.
Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.


În ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac etc.

Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiraleisa, pentru a sfinţi masa. După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie pentru a fi protejate de boli şi a fi fertile.
Pe vremuri, după ce preotul rostea Troparul Botezului şi stropea cu agheasmă în casă şi pe gospodari, el era invitat să se aşeze pe laviţă. Sub lăicerul de pe laviţă erau aşezate, din timp, boabe de porumb, "ca să stea cloştile pe ouă", şi busuioc, "ca să vină peţitorii'. Busuiocul acesta era folosit ulterior în descântecele de dragoste.


Boboteaza, încheierea ciclului sărbătorilor de Crăciun

Ultima zi a ciclului sarbatorilor de iarna, Boboteaza, cuprinde motive specifice tuturor zilelor de renovare ale anului, inclusiv ospetele si manifestarile orgiastice. Petrecerea zgomotoasa a femeilor casatorite organizata in ziua si noaptea de Santion (7 ianuarie, a doua zi dupa Boboteaza) care pastreaza amintirea manifestarilor specifice cultului zeului Dionisios este numita, in judetele din sud-estul Romaniei (Buzau, Vrancea, Braila, Tulcea si Constanta), Ziua Femeilor, Iordanitul sau Tontoroiul Femeilor. Nevestele se adunau in cete de 10-30 de persoane la o gazda. Aduceau cu ele alimente (oua, faina, carne) si, bineinteles, bautura.

Dupa ce mancau si beau din belsug spunand ca se iordanesc (sinonim pentru betie), cantaujucau, chiuiau, ieseau pe drum unde insfacau barbatii iesiti intamplator in calea lor, ii ridicau si ii duceau cu forta la rau sau la lac sub amenintarea ca-i arunca in apa. Acestia se rascumparau cu un dar, de obicei cu o vadra de vin, unitate de masura egala cu 10 litri. Dadeau ce li se cereau si scapau. De altfel, nici nu aveau ce face! Se urcau pe o grapa trasa pe rand de alte femei, mergeau prin case si stropeau cu apa pe cei intalniti, faceau tot felul de nazdravanii. Acum la Tontoroiul Femeilor cunoscutele norme de buna-cuviinta ale satului traditional erau abolite iar excesele de bautura si petreceri peste masura tolerate. De altfel, femeile se considerau in aceasta zi mai tari si cu mai multe drepturi decat noi, barbatii: lasau toate obligatiile de sotie si mama in seama soacrelor si chiar a barbatilor, chefuiau si se distrau intre ele fara sa dea cuiva socoteala.

In unele sate ceata femeilor casatorite primea in randurile sale tinerele neveste, casatorite in anul incheiat, printr-o ceremonie speciala: acestea erau duse la rau si stropite cu apa. Elemente ale acestei petreceri de pomina sunt pastrate astazi de femeile din comuna Pantelimon, din imediata apropiere a orasului Bucuresti. Ca origine, ciudatul obicei este o supravietuire a cultului dedicat zeului Dionisios, care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice si extaz mistic inclusiv in cetatile antice de la Marea Neagra (Calatis, Histria, Tomis). De remarcat ca in calendarul cetatii Calatis, pe ruinele caruia s-a ridicat Mangalia de astazi, o luna a anului era dedicata lui Dionisios zeu al vegetatiei, vitei de vie si betiilor rituale, dovada ca acesta facea parte din panteonul local. Unii specialisti i-au gasit originea in lumea tracica (Epoca Fierului, Epoca Bronzului), altii, mai recent, sunt de parere ca aceasta divinitate vine din adancurile religiilor micro-asia-tice si egeene, din epoca neolitica. Indiferent de disputele legate de originea teritoriala a zeului, un lucru este cert, cultul sau, atat de raspandit in antichitate incat a tins sa devina o religie universala cu care a avut serios de luptat crestinismul, supravietuieste astazi la romani sub forma obiceiului Iordanitul femeilor.

Totusi, practica specifica zilei de 6 ianuarie se leaga de alungarea spiritelor rele in lacasurile lor subpamantene, purificarea vazduhului prin zgomote, stropitul cu aghiazma a vitelor, caselor, constructiilor anexe, incurarea cailor. Spiritele mortilor care au salasluit printre cei vii in timpul celor 12 zile, ospatate si venerate pentru a le castiga bunavointa in prorocirile si pronosticurile de Anul Nou, trebuiau alungate prin toate mijloacele posibile.

Aparitia si raspandirea crestinismului a complicat si mai mult ceremonialul inceputului de an. Scenariul ritualului de An nou a fost schitat, in principal, pe baza informatiilor etnografice si a unor surse documentare privind desfasurarea acestuia in lumea romana. Au fost introduse in scenariu si unele elemente grecesti si orientale care se presupune ca au influentat cultura populara a sud-estului Europei prin contact direct sau prin intermediul Imperiului Roman. Paralelismul facut cu sarbatorile de iarna romane, in special cu sarbatoarea Anului nou, se justifica daca avem in vedere ca acestea au existat si in Dacia romana. Cu siguranta ca multe din elementele ritualului de renovare a timpului prezentate in paginile anterioare sunt "universale culturale", specifice deci si geto-dacilor. A atribui originea sarbatorilor de iarna "exclusiv unei mosteniri comune ce s-a raspandit dintr-un anumit centru in toata Europa si de aici in alte continente, in coloniile europene, este o greseala. Nu trebuie uitata contributia mare ce au adus-o neindoios la transformarea acelor datini comune suprapunerea lor peste datinile si traditiile specifice ale fiecarui popor, datini ce ofereau o mai mare sau mai mica analogie cu cele ce veneau din centrul comun". Cum insa probabilitatea ca dacii sa-si fi serbat Anul Nou la 1 ianuarie este foarte mica, am considerat necesar sa discutam vestigiile autohtone privind regenerarea timpului calendaristic in alt context al lucrarii.


Luna ianuarie debutează cu două importante sărbători creştineşti: Botezul Domnului sau Boboteaza, pe 6 ianuarie şi Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie. Toţi românii se duc la biserică, de Bobotează, pentru a lua apă sfinţită, atât de necesară pentru tămăduire şi purificare. În satele şi oraşele aşezate pe maluri de ape, tinerii se întrec să scoată la mal crucea aruncată de preot în apa îngheţată. Cel ce va reuşi va avea parte numai de bine. Se spune că ziua de Bobotează este închinată purificării apelor de forţele malefice.

De Bobotează se colindă, se soroceşte vremea şi belşugul holdelor în următorul an, se deschide cerul şi vorbesc animalele. La ri-turile creştine de sfinţire a apei, de botezare a credincioşilor, de scufundare a crucii în apă, poporul a adăugat numeroase practici de purificare: stropirea, spălatul sau scufundarea rituală în apa râurilor sau lacurilor, strigături şi zgomote, aprinderea focurilor, afumarea vitelor şi a anexelor gospodăreşti. În comunele Gropeni, Smârdan, Tichileşti etc., după sfinţitul apei la Dunăre, preotul merge prin sat şi sfinţeşte caii gospoda-rilor.
Chiar şi bucatele sunt numeroase şi gustoase, însă gospodinele gătesc şi câteva produse specifice de Bobotează, piftia şi grâul fiert. În ajun, preotul sfinţeşte casele cu apa care a fost sfinţită în dimineaţa aceea după liturghie. Oamenii ţin post negru până ce vine preotul şi beau întâi din această apă sfinţită. În ziua de Bobotează, după liturghie, preotul, împreună cu enoriaşii, face o procesiune spre un lac, râu sau vreun izvor, pentru slujba de Sfinţirie a Apelor. Când începe slujba, vânătorii şi pădurarii sa-tului împuşcă peste ape, ca să alunge duhurile necurate. Astăzi, acest obicei a păstrat doar semnificaţia festivă a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Dacă este destul de frig, se pregăteşte o cruce de gheaţă, pentru a marca locul slujbei, iar la final preotul aruncă în apă o cruce de lemn pe care feciorii satului se reped să o scoată, chiar dacă este ger de “crapă pietrele”.
Credinţe şi obiceiuri populare


Boboteaza era asociată, din vechime, cu gerul, dar datina străveche nu ţine cont de numărul gradelor, chiar dacă puţini mai respectă datina străveche. În unele sate, oamenii pregătesc sărbătoarea de Bobotează prin manifestări specifice tuturor sărbătorilor, izvorâte din tradiţiile populare. Se colindă, se fac şi se prind farmece şi descântece, se află ursitul, se fac proorociri ale timpului şi belşugului în noul an. În noaptea de Bobotează, fetele îşi pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa ursitul. Din bătrâni se spune că, în noaptea de Bobotează, fetele nemăritate trebuie să lege pe degetul inelar un fir roşu de lână ori mătase, de care să înnoade o rămurică de busuioc luată de la popă şi să pună apoi crenguţa sub pernă. Seara se face o turtă de făină foarte sărată, înainte de a mânca din aceasta se bea doar un strop de agheasmă, şi se merge la culcare. Noaptea, tinerele îşi vor visa ursitul. În plus, fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an. Până la Bobotează expiră termenul de peţire al fetelor. În noaptea de Bobotează fetele numără parii de la gard, ghicesc în oglindă, răscolesc în focul din vatră pentru a ieşi scântei şi apoi spun: “Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie şi inima lui şi nu înteţesc focul, ci înteţesc inima lui!“. Se spune că apa sfinţită din acea zi are puteri miraculoase; că ea nu se strică niciodată; că apele rămân sfinţite timp de două până la şase săptămâni, timp în care nu se spală rufe în apa curgătoare; cu apa sfinţită se stropesc vitele şi nutreţul lor, apoi fiecare gospodar bea câte puţin, pe nemâncate, pentru a-şi curăţa şi sfinţi sufletul.


La fiecare inceput de an, pe 6 si 7 ianuarie, sunt doua sarbatori importante pentru romani:

Boboteaza si Sfantul Ioan, care marcheaza sfarsitul sarbatorilor de iarna.

Boboteaza sau Botezul Domnului semnifica sfintirea apelor din intreaga lume, dupa cum Iisus s-a coborat in raul Iordan pentru botez.

Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg unde sa fie cel putin o fantana, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari si tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata pe care apoi preotul o arunca in apa unui rau sau lac. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga “Chiraleisa”- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii – si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.

Sarbatoarea Bobotezei este incarcata de ritualuri si traditii care de-a lungul timpului s-au pastrat neatinse in satele romanesti fiind pline de farmec si semnificatii. Ajunul Bobotezei era un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangea cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume “pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii”. Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor “pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele”. In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.


In satele din nordul tarii, pe vremuri, femeile se adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau amenintandu-i cu aruncatul in apa. Tot acum, in unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau. In noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o bucatica de busuioc; busuioc se pune si sub perna. Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an.


Se spune ca daca, in dimineata de Boboteaza, pomii sunt incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. In cele 3 zile cat se sarbatoreste Boboteaza sunt interzise certurile in casa si nu se da nimic cu imprumut, pentru ca se da astfel altcuiva belsugul din casa. Dupa Boboteaza, 9 zile nu se spala rufe, pentru ca se considera a fi un pacat sa fie spurcata apa care a fost sfintita. Cei care au necazuri mari si tinerii care doresc sa aiba noroc in casnicie tin in aceasta zi post negru. La tara preotul este asteptat cu casa curata, iar pe masa se aseaza un vas cu apa, o farfurioara cu sare, una cu graunte si una cu colac.


In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, in acea din familie, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.
Acestea sint traditiile inchinate sarbatorii, pe care le respecta mai ales oamenii din lumea satului si cei varstnici. Pentru tineri, mai ales pentru cei de pe la oras, traditiile s-au cam pierdut si multi stiu ca Boboteaza este doar ziua in care se sfintesc apele si se taie cruci de gheata.


Pe 7 ianuarie, de sarbatoarea Sfantului Ioan Botezatorul, obieceiul numit “Udatul Ionilor“, are loc in Transilvania si Bucovina. In Bucovina, la portile tuturor care poarta acest nume se pune un brad impodobit, iar acesta da o petrecere cu lautari. In Transilvania cei care poarta acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau unde sunt botezati/ purificati.


Boboteaza (6 Ianuarie) si cu Sf. Ioan (7 Ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare.

In ajun, preotul sfinteste casele cu apa care a fost sfintita dimineata aceea dupa liturghie. Oamenii tin post negru pana ce vine preotul si beau din aceasta apa sfintita. Preotul este precedat de copii imbracati in camasi albe, suna din clopotei si deschizand calea preotului, striga Kira Leisa, adica pronuntarea romaneasca a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieste). Pe langa Troparul Bobotezei, copii canta colinde speciale care descriu miracolul care a avut loc la Iordan (Botezul lui Isus). In ziua aceasta, ? in afara de preot, nimeni nu se duce colindand din casa in casa.


Traditii si obiceiuri de Boboteaza


Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.

In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc.
Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".


Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.
In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului" , bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.


Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.
In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, in acea din familie, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.


Boboteaza - sfinitirea apei

In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.
Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.


Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.
In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.


. In ajun, preotul sfinteste casele cu apa care a fost sfintita in dimineata aceea dupa Liturghie. Oamenii tin post negru pana ce vine preotul si beau din aceasta apa sfintita. Preotul este precedat de copii imbracati in camasi albe, sunand din clopotei si deschizand calea preotului, strigand Kira Leisa, adica pronuntarea romaneasca a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieste). Pe langa Troparul Bobotezei, copii canta colinde speciale care descriu minunea care a avut loc la Iordan (Botezul lui Iisus). In ziua aceasta, in afara de preot, nimeni nu se duce colindand din casa in casa.

In ziua de Boboteaza, dupa liturghie, preotul impreuna cu enoriasii fac o procesiune spre un lac, rau sau vreun izvor, pentru slujba Sfintirii Apelor. Cand Troparul Bobotezei incepe, vanatorii si padurarii satului impusca peste ape ca sa alunge duhurile necurate. Astazi, acest obicei a pastrat doar semnificatia festiva a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Daca este frig, se pregateste o cruce de ghiata, pentru a marca locul slujbei si la sfarsit preotul arunca in apa o cruce de lemn, iar feciorii satului se arunca sa o scoata, chiar daca este ger. Se crede ca in ziua aceasta toate apele pamantului sunt sfintite; de aceea femeile nu spala rufe pentru urmatoarele opt zile pana la sfarsitul praznicului.

Ultima zi a ciclului sarbatorilor de iarna, Boboteaza, cuprinde motive specifice tuturor zilelor de renovare ale anului, inclusiv ospetele si manifestarile orgiastice. Petrecerea zgomotoasa a femeilor casatorite organizata in ziua si noaptea de Santion (7 ianuarie, a doua zi dupa Boboteaza) care pastreaza amintirea manifestarilor specifice cultului zeului Dionisios este numita, in judetele din sud-estul Romaniei (Buzau, Vrancea, Braila, Tulcea si Constanta), Ziua Femeilor, Iordanitul sau Tontoroiul Femeilor. Nevestele se adunau in cete de 10-30 de persoane la o gazda. Aduceau cu ele alimente (oua, faina, carne) si, bineinteles, bautura.

Dupa ce mancau si beau din belsug spunand ca se iordanesc (sinonim pentru betie), cantaujucau, chiuiau, ieseau pe drum unde insfacau barbatii iesiti intamplator in calea lor, ii ridicau si ii duceau cu forta la rau sau la lac sub amenintarea ca-i arunca in apa. Acestia se rascumparau cu un dar, de obicei cu o vadra de vin, unitate de masura egala cu 10 litri. Dadeau ce li se cereau si scapau. De altfel, nici nu aveau ce face! Se urcau pe o grapa trasa pe rand de alte femei, mergeau prin case si stropeau cu apa pe cei intalniti, faceau tot felul de nazdravanii. Acum la Tontoroiul Femeilor cunoscutele norme de buna-cuviinta ale satului traditional erau abolite iar excesele de bautura si petreceri peste masura tolerate. De altfel, femeile se considerau in aceasta zi mai tari si cu mai multe drepturi decat noi, barbatii: lasau toate obligatiile de sotie si mama in seama soacrelor si chiar a barbatilor, chefuiau si se distrau intre ele fara sa dea cuiva socoteala.



In unele sate ceata femeilor casatorite primea in randurile sale tinerele neveste, casatorite in anul incheiat, printr-o ceremonie speciala: acestea erau duse la rau si stropite cu apa. Elemente ale acestei petreceri de pomina sunt pastrate astazi de femeile din comuna Pantelimon, din imediata apropiere a orasului Bucuresti. Ca origine, ciudatul obicei este o supravietuire a cultului dedicat zeului Dionisios, care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice si extaz mistic inclusiv in cetatile antice de la Marea Neagra (Calatis, Histria, Tomis). De remarcat ca in calendarul cetatii Calatis, pe ruinele caruia s-a ridicat Mangalia de astazi, o luna a anului era dedicata lui Dionisios zeu al vegetatiei, vitei de vie si betiilor rituale, dovada ca acesta facea parte din panteonul local. Unii specialisti i-au gasit originea in lumea tracica (Epoca Fierului, Epoca Bronzului), altii, mai recent, sunt de parere ca aceasta divinitate vine din adancurile religiilor micro-asia-tice si egeene, din epoca neolitica. Indiferent de disputele legate de originea teritoriala a zeului, un lucru este cert, cultul sau, atat de raspandit in antichitate incat a tins sa devina o religie universala cu care a avut serios de luptat crestinismul, supravietuieste astazi la romani sub forma obiceiului Iordanitul femeilor.

Iordanitul femeilor: in satele din nordul tarii, pe vremuri, femeile se adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau amenintandu-i cu aruncatul in apa. Tot acum, in unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau. In noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o bucatica de busuioc; busuioc se pune si sub perna. Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an.


Sfantul Ioan Botezatorul - 7 ianuarie: acest obicei, numit "Udatul Ionilor", are loc in Transilvania si Bucovina. In Bucovina, la portile tuturor care poarta acest nume se pune un brad impodobit, iar acesta da o petrecere cu lautari. In Transilvania cei care poarta acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau unde sunt botezati/ purificati.


Boboteaza - 6 ianuarie

Boboteaza (Iordanul) - 6 ianuarie: la Boboteaza nu se spala rufe, apa sfintita luata acum are puteri miraculoase, ea nu se strica niciodata. La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.


Sfantul Ioan Botezatorul - 7 ianuarie: acest obicei, numit "Udatul Ionilor", are loc in Transilvania si Bucovina. In Bucovina, la portile tuturor care poarta acest nume se pune un brad impodobit, iar acesta da o petrecere cu lautari. In Transilvania cei care poarta acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau unde sunt botezati/ purificati.


În multe zone din ţarã, şi în Bucovina, în ziua de Boboteazã se colindã, se fac şi se prind farmecele şi descîntecele, se aflã ursitul, se fac prorociri ale timpului şi belşugului în noul an, se crede cã se deschide cerul şi vorbesc animalele. Mihai Camilar, muzeograf la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina –Gura Humorului ne-a povestit cã ajunul Bobotezei, ziua de astãzi, este foarte importantã pentru creştini. El ne-a spus cã „în ajunul Bobotezei, în Bucovina, se pregãteşte o masã asemãnãtoare cu masa din ajunul Crãciunului. Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţã de masã, aleasã special pentru acest moment, sub faţa de masã se pune fîn sau otavã iar pe fiecare colţ se pune cîte un bulgãre de sare. Deasupra se aşeazã douãsprezece feluri de mîncare: colivã - grîu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucã pisatã; bob fiert, fierturã de prune sau perje afumate, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei”- borş de fasole albã în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în formã de urechiuşe, borş de peşte, peşte prãjit, „vãrzare”- plãcinte de post umplute cu tocãturã de varzã acrã, plãcintã cu mac, sarmale (gãluşte) umplute cu crupe. Pînã la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mîncare iar, imediat dupã sfinţirea mesei, o parte din bucate sînt adãugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prãsilã”.

• Chiraleisa

În majoritatea satelor din Moldova, în ajunul Bobotezei (5 spre 6 ianuarie) grupuri mai mari sau mai mici de fete şi bãieţi, umblã din casã în casã, pentru a vesti sosirea preotului „cu crucea”. Aceastã datinã este asemãnãtoare colindatului cu „Moş Ajunul” de la Crãciun. Copiii care umblã cu Chiraleisa (de la grecescul Kyrie Eleison - Fie-ţi milã, Doamne) nu rostesc însã texte versificate ci strigã doar „Chiraleisa! Chiraliesa! Chiraleisa!”, de trei ori. Rãsplata copiilor sînt merele, nucile, prãjiturile pe care ei le strîng în trãistuţe, petrecute peste umãr. În Bucovina, preotul este însoţit şi de gospodari care merg cu lumînãri aprinse pe la casele vecinilor şi strigã şi ei Chiraleisa. Gazda îi primeşte în casã, îi serveşte cu bucate de post, dupã ce acestea au fost stropite cu agheasmã. Tot în Bucovina, pe crucea preotului, gospodina casei aşeza cel mai frumos fuior de cînepã. „Oferirea fuiorului avea mai multe semnificaţii: se credea cã de firele acestuia se vor prinde toate relele, cã fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele morţilor sau cã Maica Domnului va face din cînepã un voloc cu care va prinde sufletele morţilor din iad pentru a le ridica în rai” ne-a mai povestit Mihai Camilar.

• Ritualuri şi practici magice în ajunul Bobotezei

O pondere deosebitã, în ajunul Bobotezei, o deţin însã actele rituale şi practicile magice de profilaxie şi purificare. La riturile creştine de sfinţire a apei (agheasmã), de umblatul preoţilor cu botezul şi de scufundarea (aruncarea) crucii în apã, poporul român a adãugat altele noi, unele creştine, altele precreştine, de purificare şi alungare a spiritelor malefice: stropirea, spãlatul sau scufundarea ritualã în apa rîurilor sau lacurilor, împuşcãturi, strigãturi (Chiraleisa) şi zgomote, aprinderea focurilor (Ardeasca), afumarea oamenilor, vitelor şi anexelor gospodãreşti.
Mihai Camilar ne-a mai spus cã „dimineaţa de Ajun, înainte de aprinderea focului, se strîngea cenuşa din sobã şi gunoiul din casã pentru a fi pãstrate pînã în primãvarã, cînd se presãrau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii”. Fînul de sub faţa de masã şi bulgãrii de sare se adãugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele”. În acelaşi scop era folositã şi agheasma luatã de la preotul care venea cu Iordanul. Se credea cã dacã, în dimineaţa Ajunului de Boboteazã, pomii erau încãrcaţi cu promoroacã, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea cã animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Boboteazã despre locurile unde sînt ascunse comorile”. Tradiţia spune cã în aceastã zi sînt interzise certurile în casã şi nu se dã nimic cu împrumut. Tot de la Mihai Camilar am aflat cã în seara de Ajun se sãvîrşesc practici de aflare a duratei vieþii. Înainte de culcare, se luau cãrbuni din vatrã şi se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea cã primul care va muri, în acea familie, va fi cel al cãrui cãrbune se va stinge mai repede. În cele trei zile, cît ţine Boboteaza în Bucovina, existã aşezãri, sate, în care prietenii şi rudele obişnuiesc sã se colinde, iar în alte sate apar din nou mascaţii.

Ce putere are apa sfintita de la Boboteaza si cum o folosim?
Aghiasma Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor.

O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite sau sfintite.
Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la Tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a.

Aghiasma Mare se foloseste de asemenea la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora.
Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand nu ne impartasim.

Se obisnuieste ca credinciosii sa bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile in sir, incepand din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie. Dupa aceea, ea se poate lua numai dupa Spovedanie. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand aghiasma si apoi anafora. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.

Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.

Cuvântul "agheasmă" vine din grecescul "aghios" şi înseamnă sfinţire. La români, prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. "Agheasma mare" se săvârşeşte de Bobotează, spre deosebire de "Sfinţirea cea mică" a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, oricând cer credincioşii.
"Agheasma mare" se face atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele creştinilor, cât şi în ziua de 6 ianuarie, după liturghie, când se sfinţeşte apa pe care o iau creştinii la casele lor pentru tot anul. Se spune că apa sfinţită de Bobotează se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne proaspătă, curată şi plăcută la gust, de parcă ar fi scoasă de curând din izvor.

Mersul cu botezul sau cu Iordanul la casele credinciosilor se face prin stropire cu aghiazma mare.

Agheasma mare se savarseste la Boboteaza, in amintirea botezarii Domnului de catre Ioan in Iordan. Ea se savarsete atat in ajunul Bobotezei, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele, cat si in insasi ziua Bobotezei, cand se sfinteste agheasma pe care credinciosii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.

Se spune Agheasma mare, pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind sfintita printr-o dubla epicleza, iar sfintirea are loc in ziua in care Iisus Hristos a sfintit apele, prin botezul Sau in apa Iordanului. De aceea, si slujba Agheasmei mari este mai dezvoltata si mai solemna ca la Agheasma mica.

In ziua ajunului Bobotezei, sfintirea ape se face de obicei chiar in biserica, dimineata, dupa Utrenie, cu mai putina solemnitate, fiindca, după unii, ea aminteste atunci de botezul cu care boteza Sfantul Ioan Botezatorul in pustiul Iordanului; in ziua Bobotezei, ea se face dupa Liturghie, in biserica sau in fata bisericii, si se face de obicei in chip mai solemn, prin iesirea afara din biserica.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. „In Iordan botezandu-Te Tu Doamne …”

Efectele Agheasmei mari asupra credinciosilor care sunt de fata sau care se vor stropi si vor gusta din ea le arata insasi randuiala slujbei, indeosebi textul rugaciunii de sfintire, unde preotul se roaga: „Şi-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartare a puterilor celor potrivnice, plina de putere ingereasca. Ca toti cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta…”.

De aceea, Agheasma mare se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramanand tot asa de proaspata, de curata si de buna la gust, ca si atunci cand a fost scoasa din izvor.

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate, in care se pune de obicei un fir de busuioc. Credinciosii gusta din aceasta pe nemancate, in zile de post si ajunare sau la sarbatori mari dupa biserica.

Vizualizări: 6157

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de CRISTESCU EMANUELA MARIANA pe Ianuarie 8, 2010 la 11:37am
Superb! Multumim, ne-ati produs o bucurie imensa. Sa va implineasca Domnul, in noul an, tot ce va doriti!
Comentariu publicat de Negoita Cornelia pe Ianuarie 7, 2010 la 6:35pm
Minunata prezentare. Documentata , muncita , bogat ilustrata . Ar fi bine de prezentat in orele de religie sau intr-o activitate cu tinerii interesati.
Comentariu publicat de gabriel stan pe Ianuarie 7, 2010 la 4:01pm
MULTUMIM! Excelent materialul .Felicitari!
Comentariu publicat de grosu rodica pe Ianuarie 7, 2010 la 2:40pm
Foarte frumos.Multumim din suflet.A fost binevenit.La multi ani cu sanatate.Multi ani tuturor Ionilor si Ioanelor Rretelei Literare.
Comentariu publicat de viorica malureanu pe Ianuarie 7, 2010 la 2:37pm
interesant, multe din aspecte nu le cunosteam. Multumim!
Comentariu publicat de NEACSU VIORICA pe Ianuarie 7, 2010 la 12:59pm
Comentariu publicat de Ionescu pe Ianuarie 7, 2010 la 9:28am
Interesantă abordare a Bobotezei. Si ilustrată minunat. Bine documentată. Multumim.
Comentariu publicat de Carmen SUBMIT pe Ianuarie 6, 2010 la 11:31pm
Am citit cu interes articolul. Apreciez şi imaginile bine alese.
Am reţinut şi unele idei deosebite pe care mi-am permis să le folosesc la explicarea cuvântului "Boboteaza", în Dicţionarului ortodox la care lucrez.
Comentariu publicat de Serban George pe Ianuarie 6, 2010 la 11:04pm
Mimunată postarea, mulțumesc!...
Comentariu publicat de Dăncuş Doru Ştefan pe Ianuarie 6, 2010 la 11:04pm
Iata un material de exceptie si bine documentat. Doamne, ce m-as bucura ca autoarea sa fi avut ocazia sa intre in posesia "Calendarelor Maramuresului", aparute prin truda scriitorului baimarean Ion Bogdan!
Dancus

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor