TRAGICUL ŞI CREŞTINISMUL

 

Gabriel Petric încearcă să urmeze firul cugetării critice şi teologice româneşti în cartea „ TRAGICUL ŞI CREŞTINISMUL „ , girată de Editura „ Emia „ – Deva, 2005, o carte care îndeamnă la reconsiderarea celor doi termeni: tragic şi creştinism, la legătură dintre aceştia, la rezultatul care poate ridica vălul de pe tainele care ne macină atât timp cât nu vom accepta salvarea noastră ce vine din trăirea după un model de viaţă creştin.

E o tensiune în această carte, dar şi o descoperire a frământărilor pe care le încearcă fiinţa umană în faţa lucrărilor lui Dumnezeu în lume şi descoperi brusc că pe mulţi oameni de cultură i-a frământat problema aceasta, că au fost atinşi de întrebare, de revelaţie, de lacrimă …

Autorul aduce şi un argument pentru cartea sa şi pentru tragicul ce există în lume ca mod de trăire a suferinţei la limitele ei posibile, în tangenţă cu valorile creştine care rezolvă ieşirea noastră „ la loc larg „ cum este scris în Biblie.

Pornind de la faptul că în lume cercetarea raportului tragic / creştinism este abordat cu mult curaj, Gabriel Petric  se lansează spre o temă nu prea atacată în cultura română, dar de fapt explicabil, având în vedere istoria noastră şi perioadele acide prin care am trecut, tragice raportat la istoria altor popoare şi în căutare de valori creştine permanent.

În spatele cărţii se află o bibliotecă, o „ arcă „ de cărţi citite şi studiate de autor pentru a găsi răspunsul, de la filozofia veche la cărţile moderne, nume „ grele „ care au căutat răspunsul la tensiune tragic / creştin.

De fapt studiului lui Petric este unul sinuos, unul care îşi caută o cale de navigare printre valorile creştine aşa cum apar ele în Biblie şi mai ales în Evanghelie şi valorile creştine aşa cum au fost rafinate de intelectuali de mare calibru. Este în această abordare o tragedie în sine pentru că în general Cuvântul are întâietate înaintea operei unor intelectuali, filozofi, cărturari, teologi, tensiunea este, deci,  şi mai mare. De fapt marea provocare a creştinismului pentru om este trăirea, nu filozofarea, fapt recunoscut de autor.

Cartea redă modul cum această temă este reprezentată în cultura română în toate formele ei de manifestare, lucru meritoriu, de altfel. Autorul a renunţa intenţionat la viziunea proprie, căutând să construiască o viziune a românilor asupra temei prin modul cum atacă şi tratează scrierile din cultura românească, prin modul cum sunt lăsaţi lăstarii temei să –şi urmeze calea prin meandrele gândirii naţionale, iar rezultatul este unul pe muchie de cuţit, spectaculos în planul dezbaterii, dar timid în planul soluţiilor individuale.

Autorul apelează la sursele bibliografice româneşti, la cercetarea temei din perspectiva hermeneuticii textului biblic şi posibilitatea acceptării unui tragic creştin, în ciuda făgăduinţelor din Biblie, care sunt „ non – tragice „.

Se declanşează aici un paradox în tratarea temei, dar în creştinism paradoxul este regula, pentru că Dumnezeu este şi jertfa, dar şi preotul care iniţiază şi realizează jertfa, un paradox neînţeles de om, dar care acceptat duce la salvarea omului. Poate o abordare mai profundă din perspectiva teoriei paradoxismului, ar fi fost mai acceptabilă, având în vedere şi lucrările lui Florentin Smarandache,  un alt român care abordează esenţele gândirii din perspectivă modernă.

Gabriel Petric ne introduce în fenomenul tragic al lumii, dar şi al sufletului românesc aflat în matca divinului, adică acasă.

Problema esenţială a cărţii este problema tragicului creştin, o problemă greu abordabilă şi o problemă de conştiinţă a creştinului care trăieşte după modelul divin. Tragicul creştin este pus în antiteză cu tragedia greacă şi zeii care dominau credinţele vechii Europe înainte de creştinism.

Cartea pune în valoare sensul existenţei, un sens necesar, pentru a ajunge la starea de Dumnezeu în fiinţă şi persoană. Sensul existenţei rezolvat ar duce la acceptarea istoriei ca mod de a ieşi din timpul nostru limitat de oameni în căutarea Paradisului pierdut.

Cartea ne ajută să ne apropiem de ipostazele „ căderii   şi ale libertăţii „  în Biblie, pornind de la epopee şi atingând tragedia.

De la căderea îngerilor la căderea omului, păcatul care a afectat lumea, la eroii tragici ai credinţei, de la Iov la Hristos, care deschide perspectivele, care rezolvă tensiunea.

Autorul ne lasă să vedem în Hristos divina tragedie în jocul acelor perspective, dar ideile, aşa cum am arătat, sunt extrase din lucrările realizate de cultura română.

Personal aş aprecia că în creştinism nu există „ tragedie  în sensul filozofiei clasice, ci suferinţa este modul de cunoaştere profund dat omului, de fapt Dumnezeu chiar afirmă despre Fiul Său că îl va învăţa prin suferinţă, e de fapt singura modalitate certă prin care omul învaţă de la Dumnezeu. Atâta vreme cât Hristos stă la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru om, era nevoie să cunoască tot ceea ce îi este dat omului şi nimic să  nu-i fie străin, pentru ca această mijlocire să poată avea finalitate efectivă, în plan real pentru noi.

Toate acestea sunt explicate la modul profund de Apostolul Pavel în epistolele sale către Romani şi către Evrei, cărţi teologice care stau la baza credinţei creştine, dar şi de Hristos care a acceptat patima sa conştient, pentru a împlini Scripturile. E aici planul lui Dumnezeu şi din această perspectivă  Petre Ţuţea avea dreptate, o babă pe genunchi   într-o biserică de lemn, la ţară, un om simplu acceptă salvarea prin credinţă, se smereşte, pentru a fi înălţat.

Poate, această temă a tragicului în creştinism, trebuia tratată din perspectiva teologiei biblice care a rezolvat problema sensului în istorie.

Modul de tratarea temei este, însă, unul elitist, cu termeni greu accesibili omului obişnuit, ceea ce face din carte una greu abordabilă, autorul limitându-şi sfera de cititori cu toate că tema abordată este interesantă pentru creştinul trăitor. În cartea „ 1 Corinteni „  Apostolul Pavel pune de fapt accentul pe diferenţa majoră dintre înţelepciunea umană şi înţelepciunea lui Dumnezeu, o diferenţă tragică, pentru că înţelepciunea omului nu poate rezolva problema sensului existenţei.

După citirea cărţii realizezi cât de mulţi oameni de cultură au tratat temele Bibliei, ca teme venite de sus, cât de mult au fost „ apăsaţi „ de aceste teme.

Putem cita, referitor la Iov: „ Privit din interiorul credinţei – notează Il. Mălăncioiu - , Iov nu este un personaj tragic, de vreme ce Dumnezeu îl verifică în vederea salvării „

Apoi autorul, lăsându-se pe mâna cărturarilor români, scrie despre confruntarea din cartea „ Dialoguri de seară „ ca un colocviu spiritual de mare interes între părintele Galeriu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, la schimbul de replici dintre aceştia, referitor la condiţia sufletului eliberat de trup, la finititudinea care se menţine şi după eliberarea din trup. Sunt teme profunde, dar rezolvate de creştinism încă din primul secol.

Gabriel Petric abordează tema cărţii din perspectiva culturii române atinsă de ortodoxism, lăsând o mare zonă neatinsă, zona culturii abordată de creştinii evanghelici, nou – testamentari, poate dintr-o obişnuinţă „ clasică   -  tradiţională „ în cultura română, dar fenomenul creştin în România nu poate fi limitat doar motivat de această tradiţie, el există pur şi simplu şi România este un model de îngăduinţă creştină puţin acceptat şi aflat în Europa, acesta fiind un dar de la Dumnezeu pentru noi, privit din perspectiva providenţei istorice.

De exemplu, autorul nu face referire la scrierile lui Richard Wulbrand deşi acesta este tratat ca unul din marii creştini ai lumii şi poate unul din creştinii care au trăit tragedia credinţei în comunism, acceptat ca atare pe plan mondial. Sau poate Iosif Ţon, un alt autor creştin profund care abordează prin scrierile sale valorile creştine.

De fapt influenţa creştinismului din est asupra culturii române este accentuat, limba slavonă a fost prezentă în Biserică până la începutul secolului al XX –lea, iar slavona era ceea ce este acum engleza pe plan mondial, în această parte a lumii.

Dincolo de toate, cartea este un moment de sărbătoare, o recapitulare a modului cum Dumnezeu a lucrat în cultura română, cum s-a deschis El oamenilor, iar bibliografia pe care s-a bazat autorul este una impresionantă, stufoasă, densă, dar şi argument pentru credinţă, pentru acceptarea valorilor creştine.

Ar fi de apreciat şi aspectele mai puţin fericite alte cărţii: elitismul, limbajul rece, reflexiv, cu termeni care provin din teologia profundă, construcţia doctă a cărţii şi depărtarea uşoară în acest mod de Biblie, pentru că Biblia se interpretează tot prin Biblie.

Din acest punct de vedere trebuie să vedem şi mesajului lui Hristos, eliberator: veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi, scris pe paginile Evangheliei.

 

 

Constantin Stancu

 

        

 

 

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor