- Trenul toamnelor oprește doar în gările de lut

Unde soarele-i dă lunii fantomaticul sărut,

Unde timpul trece molcom pustiind un vechi peron

Care mărginește spațiul dintre vis și abandon.

 

Eu și-acum aștept în gară trenul meu întârziat,

Vezi, în nordul tâmplei mele cerurile s-au curbat,

Se desprind din ramuri perle, frunzele se-aștern prin noi,

Pe cărările brumate numai urme de strigoi...

 

Și mi-ar trebui, desigur, doar un petic de covor,

Pașii tăi pe el să calce... N-o să-ți spun că mi-este dor,

Dacă n-ai ghicit cât suflet am lăsat în palma ta

Mută gara-n altă parte, toamna n-o mai aștepta!

 

- Trenul toamnelor se-afundă în tunelele adânci

Ale sufletelor noastre, viaducte între stânci

Traversează în tăcere, stă în gară câte-un ceas

Și scrutează-n lung peronul... Cu acarul la taifas

 

Se oprește câteodată, timpu-i dă un avantaj,

Nostalgia-mpachetează toate visele-n bagaj,

Lăsând ramurile goale prin copacii desfrunziți

Vântul șuieră a plânset, noi rămânem împietriți

 

Într-o stație pustie, fără nume, fără timp,

Doi repudiați ai lumii... Hai, iubito, în Olimp

Să bem must la gura sobei dintr-o amforă de lut

Și să nu ne mai amâne toamna asta ce-a-nceput.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor