Castanii plâng trişti şi lacrimile curg

Pe drumul care noi l-am colindat odată,

Când tu mă sărutai şi îmi şopteai timid

Că noi nu ne vom despărţi vreodată.

 

Incendiari sau palizi, coroanele-şi apleacă

Şi teii care-şi pierd şi ultima lor haina,

Cu ultima bătaie-a unei veri ce pleacă,

În care am clădit atâtea vise-n taină.

 

Asemenea uitării se duc zburând cocorii,

O zbatere de aripi atinge-un ultim gând.

Mi-e tulbure simţirea precum e valul marii

Şi-adorm plângând iubirea cu tâmpla pe pământ.

 

Îmi leg singurătatea de frunzele căzute,

De vântul care trece prin inimi răscolind,

De un mormânt pe care cad lacrimile multe

Şi-n toamna cu tristeţea rămân trăind, plângând…

 

sursa foto: internet

658x0_toamna

Vizualizări: 21

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de Simona Prilogan pe Septembrie 28, 2014 la 1:58pm

Câteodată mă simt  copleşită de realitate... Mulţumesc mult, Maria!

Comentariu publicat de Maria Vo pe Septembrie 28, 2014 la 1:14pm

frumoase versurile tale, Simona; păcat că așa de triste

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor