din buzunar tristeţi cu iz de moarte
îmi picură în ceai... e prag de toamnă
şi să mă credeţi, nu mai ştiu ce-nseamnă
aproape să te afli...ori departe

un înger slab de înger mă îndeamnă
tăcerile să mi le pun deoparte
ca sufletul să mi-l revărs în carte
dar mult prea mult trecutul mă condamnă

la neputere, la tăcere seacă;
atât de mult crezusem în ceva
ce nu avea cum să se mai petreacă...

aşa încât se scrie cartea mea
ca un mesaj al unui om ce pleacă
inconştient şi gol spre moartea sa

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Liliana Anton pe Octombrie 31, 2010 la 7:31pm
Hai sa comentez la subiect, în același stil:

de-atâtea ori suntem loviți în viată
și deseori ridică, aspră, mâna
chiar cel întâmpinat cu săru-mâna;
chiar cel iubit cu lacrima ne-învață...

asa că des ne stingem în tăcere
și plouă lung a somn, singurătate...
dar pasarea din piept nu vrea, se zbate:
în faţa-i drum și, pas cu pas, ne cere.



Scrii foarte frumos, Lory! Scrie când vrei, când ai chef și inspirație. Nu a intrat vremea în sac! Eu te voi citi :)
Comentariu publicat de Gabriela Frantz pe Septembrie 29, 2010 la 2:14am
Foarte frumos,felicitari! Melancolie,tristete,un frumos joc de cuvinte si intelesuri cu subintelesuri,exact ca anotimpul care ne-a invaluit in mantiai

argintie.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor