Tu
Hai să vorbim despre umerii tăi!
Sunt atât de rotunzi, de moi si sunt atât de roz!
Uite că există, totuși, o urmă de perfecțiune în lumea asta mare si imperfectă…
Da, trăiesc un paradox, un paradox al iubirii năvalnice si de temut
Și n-am să mă plictisesc niciodată, știu asta, acum când îți dezmierd alene și degetele-ți fine și lingi,
Aș vrea să îmi canți niște Chopin la pian,
Sau, poate, Sonata Lunii dacă ai vrea.
Cum nu știi să cânți, iubito?
Ai încercat?
Iubirea îți va desena partiturile direct in suflet.
Te iubesc.

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor