Ecoul paşilor se stinge
hohotind surd în tăcerea timpului meu.
Tu crezi c-am învăţat să mă accept
într-un acum imprecis,
eu tac să nu-ţi tulbur amăgirea,
ascult cum trupul îşi scutură frunzişul,
lumina fumegând pe finister în seară.
Au mai rămas în noi himere,
amiezile de vara,
anemică ispită cu tinere dogori
rotindu-se cărunte
pe umerii prea slabi să poarte
rodul grădinilor încă necules,
în sufletul inundat de ceaţă,
şoimii îşi poartă zborul indecis
tot mai aproape de pământ,
ameţiţi de efigiile anotimpului
când puteau săruta soarele.
Eu cred c-ai învăţat să te accepţi,
tu taci să nu-mi tulburi zâmbetul fragil.

Vizualizări: 36

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Aprilie 9, 2014 la 6:01pm

...eu tac să nu tulbur susurul versului tău cristalin...

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Aprilie 9, 2014 la 5:48pm

Multumesc, Elisabeta si Nicoleta!

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Aprilie 9, 2014 la 8:15am

Ecoul paşilor se stinge
hohotind surd în tăcerea timpului meu.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor