TURNUL DE FILDES - UN MIT MODERNIST? DE FLORIN CONTREA

Departe de a fi un loc comun al Antichitatii greco-latine, asa cum ar parea la prima vedere, mitul Turnului de fildes este, de fapt, un rod al fanteziei scriitorilor modernisti, mai precis al simbolistilor parnasieni.Poetul parizian Theophile Gautier, alaturi de binecunoscutul si pretuitul Charles Baudelaire - au facut cunoscut in arta lor acest concept - o concretizare a teoreticului "arta pentru arta" - precum si al creatorului care se inchide in cercul sau ideal pentru a crea.
Este mai mult o reactie la o anumita atitudine antiromantica a simbolismului - aceea de a reprezenta direct si violent ruperea de clasicism, si coborarea artistului in vuietul asurzitor al strazii.Se dorea in acest fel spargerea tiparelor, a tiparelor stilistice care, - se pare, se indepartau de viata in cautarea unui ideal etern.
Numai ca, ceea ce se castiga pe planul apropierii de viata concreta, de lupta pentru a realiza o arta noua, a viitorului, - se pierdea pe planul realizarii artistice. Imaginile artistice stralucitoare, socante, dinamice, divers colorate, atrag privirea si atentia spectatorului dar, in schimb, se uita aproape imediat dupa ce efectul a fost consumat, inlocuit fiind de o alta imagine, si mai socanta. Arta de adancime se pierde in favoarea superficialului.
Poezia parnasiana - din pacate la fel de uitata astazi ca cea simbolista doreste - dimpotriva, realizarea idealului artisticprin perfectionarea formei, a stilului realizand adevarate "bijuterii stilistice" - unele din ele constituind modelul cunoscutelor "pasteluri" ale lui Vasile Alecsandri.
Pe aceeasi directie se inscrie conceptia critica si estetica a lui Titu Maiorescu in teoria sa despre "autonomia esteticului" si a combaterii "formelor fara fond" in literatura si arta. Fiind convins ca elementul ideal este superior celui material, a luat cu succes apararea dramaturgului I.L. Caragiale care a fost chemat la proces pentru denigrarea societatii, in cunoscuta sa Noapte furtunoasa. Ideea centrala a criticului era ca opera de arta imita idealul - nu realul cotidian, prin urmare nu avea cum sa aiba caracter denigrator fata de societate.
Cat despre imaginarul "si feericul" Turn de fildes, cel ce se refugiaza in el este privit cu ostilitate si dispret chiar - de mentalul colectiv. Este privit ca un fel de egoist care se izoleaza ci vanitate de societatea oamenilor si manifesta dispret fata de activitatile sociale.
Este vorba de o prejudecata care nu tine seama de un adevar elementar: nimic nu e trainic pe plan stiintific si artistic daca nu se tine seama de regulile stiintei si artei respective.
O poezie adevarata poate fi creata cu inspiratie - si truda bineinteles - daca are ca obiectiv arta ca atare - lasand pe un plan mai indepartat un scop concret non-artistic sau anti-artistic. Ne vine in minte polemica aprinsa din vremuri apuse, totalitare, despre "arta cu tendinta" promovata propagandistic, impotriva "artei pentru arta" a asa-zisilir "burghezi retrograzi si reactionari" Poezia compusa pe baza "comandamentelor politice" a ramas in uitare ca o simpla maculatura fara nici o valore oarecare.
Poetul sau prozatorul insusi, pentru a putea compune un text de calitate, prefera să se retragă în liniştea camerei sale deşi, uneori, - îşi mai notează câte o idee într-un carnet, pe care o dezvoltă mai târziu. Nu înseamnă că prin aceasta s-ar rupe de societate şi de problemele ei. În acest sens vorbind – fiecare autor îşi creează propriul său „turn de fildeş” ideal, în care-şi defineşte stilul propriu, îşi creează universul său artistic de idei, de sentimente, cu personajele sale preferate, fiecare cu personalitatea sa artistică specifică.
Desigur, nimeni nu poate nega realitatea, şi utilitatea chiar, a unor genuri şi specii literare ne-artistice, sau care au un scop precis, diferit de cel pur estetic.
Ne referim aici la poezia ocazională, la epigramă, la epitaf, la poemul satiric, meditaţia filozofică sau - pur şi simplu – la poezia de dragoste. Când autorul investeşte talent şi măiestrie prozodică, realizează opere notabile. Istoria literaturii române sau universale e plină de exemple în acest sens.
Dar, existenţa acestor opere nu poate, în nici un caz, nega utilitatea şi chiar necesitatea, spun eu, a acelui spaţiu ideal, „locus amoenus” – loc comun ideal al retoricii antichităţii, unde se desfăşoară în voie fantezia scriitorului, unde poate să realizeze şi să transmită cititorului posibilitatea de a trăi, - cât timp citeşte, (poate şi după aceea), – în tărâmul ideal al visului, unde totul este minunat, unde totul este posibil, unde fericirea adevărată şi pură poate fi dobândită…
Iar când – inspirat de tragedia viaţii cotidiene, scriitorul ne duce cu fantezia sa la marginea şi dincolo de marginea suferinţei, când se confruntă cu boala, cu tentaţia şi chiar cu apropierea nedorită, dar posibilă a „lumii de dincolo” – cititorul află mijloace şi posibilităţi de a rezista la rău, de a lupta cu imposibilul, şi cu inevitabilul, găsind în opera acestuia un sprijin de nădejde pentru a rezista şi el, când îi va veni momentul…
Prin aceasta, consider că nu greşesc afirmând apartenenţa mea la simbolul „turnului de fildeş ideal al poeţilor”. Am găsit un el un sprijin sufletesc de neînlocuit, şi-l recomand cu căldură şi cititorilor mei. Fără nici un fel de egoism, de fugă de lume, de singurătate. Dimpotrivă…

Vizualizări: 1208

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor