Ultima scrisorică mică dată în avans înainte de testament şi de încheierea concursului de ghicitori pe Agonia.net

[Filip Tănase]

Atropa Belladona

Pe lângă strofe fără soţi/ adesea aţi trecut/ nu m-a durut de alţi nepoţi/ de tine m-a durut.

N-am fost vreodată nesimţit/ n-am fost bunicul rău/ mi-ai dat o rană de cuţit/ poate ceva mai rău.

N-am fost cu tine incisiv/ îmbătrânesc şi eu naiv, am înţeles acuma bine/ că adevăruri sunt puţine.

Eu te-am crezut produs ales/ cu miez şi stil rasat/ acum târziu am înţeles/ ce crunt m-am înşelat.

Umorul tău pălea ziua abătută/ că ziua fără zâmbet e-o zi pierdută.

Nepoţico, ce să-ţi spui/ eu mă duc şi tu rămâi/ mi-ai făcut mare necaz/ n-am să sar acest pârleaz.

Acum, mare necăjit / de-al tău gest nefericit/ sătul de mine şi de tine/ îmi iau adio de la tine.

Se duce totul pe pustii/ se cântă două simfonii/ există două Agonii.

*

Epilog (în proză)

La un om cu suflet mare, cu spirit înalt, supărarea nu ţine mai mult decât apa de ploaie în vârful muntelui.

Mi-am cosmopolizat numele, acum sunt gross- papa şi mi-am retras calitatea de consilier fără simbrie aşa cum m-am auto-persiflat ca truba- durul Agoniei.

*

Epilog ritmat cu repetiţie

Că nu-s tăcut, o ştii prea bine/ şi nici nu pot altfel să fiu/ ce vrei să-ţi spun? minciuni nu ştiu/ şi adevăruri sunt puţine.(parafrazare după Zaharia Bârsan)