Prea multă
și târzie toamnă,-mi spui
adăpostesc de-o vreme-n mine,
sub strat de frunze
cuvinte amărui,
se-ascund când nimeni nu-i
să le aline.

Când ție,
dragă-ți este-n mine vara
ce crezi că mai vibrează cald pe umeri
și-ai vrea
când vine-n gânduri seara
stele-n palmă,
una câte una, să îmi numeri.

Iar de pe buze,
cu buze să-mi culegi
povești din lumea cea de vis,
cu noi
și rătăcirea pașilor prea des pribegi
să fie prag de casă,
pentru amândoi.

Am obosit și eu
de-atâta toamnă,
îmi ruginesc singurătățile sub pas,
și poate-aș vrea
durerea veșnic să adoarmă,
iar pieptul tău să-mi fie
ultimul popas.

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor