UMBRA MAMEI

             *Mortul*

 

În partea dinspre oraş cartierul nostru are casă lângă casă şi curţi minuscule. În celălalt capăt sunt gospodăriile mai vechi, de ţărani munteni, risipite până spre pădure şi locuite mai ales de ţărani în vârstă legaţi prin sânge de pământul lor pe care nu vor cu nici un chip să-l părăsească. Majoritatea sunt singuri şi îşi îngrijesc avutul muncind până mor cu doniţa de lapte în mână.   

Bătrâna Tilica tocmai s-a procopsit cu un mort în casă. Ea şi bărbatul ei s-au culcat frânţi după o zi de muncă pe fâneaţă, la polog. Dimineaţa s-a trezit numai Tilica, moşul s-a dus „câtre cele veşnice” refuzând a răspunde invitaţiei la masă şi la o nouă zi de muncă. S-a supărat moşul, Şi-a lăsat femeia de-o viaţă şi a plecat.

Singură, tanti Tilica ce să facă? Trebuie să urmeze obiceiurile din bătrâni pentru a-şi înmormânta omul cum se cuvine şi până să se adune copiii şi nepoţii risipiţi pe cine ştie unde are nevoie de ajutoare. Pe cine găseşte primul? Pe Dinu, că-i cel mai aproape.

Prietenul nostru acceptă grăbit în speranţa vreunui câştig, dar când dă cu ochii de mort îl cuprind spaimele, mai ales la gândul că-i va veni şi lui rândul. Cum ii este ruşine, lucru aproape de necrezut, nu poate să-şi ia cuvântul înapoi, aşa că pleacă promiţând că se duce după ajutoare. 

Vine la noi, gaşca cea de toate zilele fiind deja la datorie pe marginea drumului sau sprijinind gardurile încă nu îndeajuns de lustruite.

- Băieţi, e rost de câştigat nişte parale. Vă prindeţi la o treabă? ne ispiteşte el.

Ciulim urechile şi ne întorcem privirile către el.

- Ce zici? se face Silviu că n-aude.

- Bani, bre, bani! Ce nu-i clar?

Dinu promite ce nu are şi nici tanti Tilica nu i-a promis nimica.

- Am înţeles. Ce zici că trebuie să facem? continuă Silviu.  

Acum e-acum. Nu prea ştie cum să facă să nu ne descurajeze.

- Să participăm la o înmormântare.

- Numai atât? Cine te plăteşte pentru asta, mă, că eu nu am auzit aşa ceva.  

 Silviu are dreptate. Ceva nu-i în regulă. 

- Trebuie să cărăm prapuri, nu-i aşa? ghicesc eu parţial.

- Aşa-i.

- Nu cred că pentru ceva mărunţiş legat în prapuri vei găsi mulţi amatori, îi spun eu şi ceilalţi mă aprobă dând din mâini dezamăgiţi şi gata să-şi reia importantele activităţi anterioare, adică statul degeaba.

- Staţi, mă! zice el. Mai e ceva, da’ nu ştiu cum să spun... 

- Fă un efort, că n-ai să faci febră musculară din asta, îl încurajez eu.

- Băi, ce mai, trebuie să facem toaleta mortului. Asta-i!

Şoc peste adunătură şi pauză de mestecat informaţia. Dinu aşteaptă cât aşteaptă, apoi:

-         Ei? Care veniţi cu mine?

Pauza continuă. La fel şi Dinu:

- Sandu, hai tu, că ai avut o înmormântare în familie şi eşti mai umblat decât ăştia.  

Ultima parte nu ne place deloc.

- Nu te mai da mare, bă! îl ia Silviu la socotit. Uite, eu vin cu tine, cioclule! Să văd cât eşti de vrednic.

- Vin şi eu, da’... numai ca să mă uit şi să vă ţin de urât, se oferă Nicu.

Sandu condiţionează:

-         Eu te ajut, da’ facem juma-juma.

          Mă ofer şi eu, că ce era să fac, dar cu aceleaşi condiţii ca şi Nicu.

          Pornim cinci hăndrălăi să facem makeup unui mort. În urma noastră, Stela strigă.

          - Dacă nu aveţi scule, veniţi că vă dau eu!     

          O sictirim toţi şi ne vedem de drum.

          Prea puţin afectată de tristul eveniment cu care s-a procopsit, ceea ce înseamnă că şi dânsa e sătulă de viaţă, tanti Tilica e mulţumită că are cui pasa o sarcină de care cam fuge lumea.

          Aproape că ne împinge prin casă în camera din spate. Aici, unica şi mica fereastră e acoperită cu un pled care face ca lumina să fie insuficientă pentru ochii veniţi de afară. Până să ne acomodăm, Tilica începe instructajul:  

          - Măi flăcăi! face o pauză şi îşi şterge fruntea cu dosul mâinii. Am vorbit cu ţaţele din vecini şi vin să mă ajute, numa’ că ce vreau de la voi, nu pot face ele...

          - Ştim ce avem de făcut, o întrerupe Dinu şi noi credem că ştie.

          - Da!? Atunci vă aduc sculele şi toate cele necesare.

          - Hopa! face Silviu după ce văduva iese. Ce scule, care scule? Mă, Dinule, tu ai habar ce trebuie să faci?

          Viitorul nostru fermier o cam sfeclise. El face multe, dar nu prea ştie ce face şi-atunci le arendează:

          - Aşa... în mare, da’ ştie Săndel.

          - Ce face, mă? Iarăşi m-ai găsit de prost? sare numitul, dar se potoleşte simţind că poate plăti nişte poliţe şi începe:

          - Eu îţi spun ce trebuie şi tu faci. Bine?

          - Bine, bă, bine!

          Tanti Tilica întră cu un braţ de haine ţărăneşti, le pune pe un scaun şi zice.

          - Cu astea-l îmbrăcaţi.

          N-apucăm să zicem ceva că iese. Rămânem privind moşul cu faţa luminată dintr-o parte de o lumânare anemică aşezată pe un scaun lângă pat şi o candelă cu ulei prinsă deasupra patului într-un cui. Gura deschisă şi fără dinţi a mortului pare o gaură neagră. Un ochi semideschis îi lăcrimează.

          Curios pentru orice, Nicu îi pune mâna pe frunte şi se miră:

          - Mă, da’ ce rece e! Parcă a stat la frigider.

          Îi verificăm spusele pe rând. Are dreptate.

          - E mai rece decât aerul din cameră! continuă să se mire prietenul nostru tehnician. Cum vine asta?

          - De unde să ştim noi? zic eu dându-i dreptate încă o dată.

          Pe pervazul ferestrei de lângă pat apare un şoarece.

          - Ăsta ce mai vrea? întreabă Silviu tocmai când Tilica descărca restul materialelor de lucru.

          - Nu vă temeţi, aşa apar ei la mort. Şi mâţele se adună.

          - Ştiu că e rost de mâncare, ne lămureşte Sandu.

          - No, măi flăcăi, zice tanti Tilica, puteţi începe. Eu zic să-l bărbieriţi întâi, il spălaţi, îl îmbrăcaţi şi gata. Apoi, când vine coşciugul o să mai am nevoie de voi. Mă chemaţi dacă vă mai trebuie ceva.

          Rămânem singuri şi ne uităm unii la alţii.

          - Hai, la treabă! zic. Voi trei, că voi aveţi învoiala.

          - Eu n-am spus că fac, zice Sandu. Eu numai dau indicaţii. Când a murit bunicu’, întâi l-au bărbierit, c-avea o barbă... barba creşte tare la mort.

          Silviu n-are nici o durere:

          - Hai, mă Dinule, că ăştia-s vai de capu’ lor. Eu săpunesc şi tu dai cu lama.

          În două minute bietul răposat e plin de spumă şi ameninţat cu o lamă de către Dinu care nu ştie de unde să înceapă.

          - Ce faci, mă? întreabă Sandu Nu te-ai bărbierit încă niciodată?

          - Lasă-mă-n pace.

          Dinu face prima mişcare cu lama. Se aude un mic bolborosit şi Dinu se trezeşte pe podea ţipând:

          - Ăsta nu-i mort, să fiu al naibii!

          Sandu mai să leşine de râs:

          - Prostane! A fost o contracţie musculară sau l-ai apăsat pe piept şi au ieşit gaze.

          - Ştii ce, mă savantule? se supără Dinu. Dacă tot eşti tu expert, ia treci la aparat?

          - Cară-te de-aici! Toţi banii sunt ai mei, hotărăşte Sandu. Nu eşti bun de nimic, degeaba te dai mare.

          Suntem de acord cu el şi se pare că şi Dinu, pentru că nu mai zice nimic, e mulţumit că scapă, cel puţin pe moment.

          Săndel, ca un adevărat cioclu încheie prima operaţie şi ne montează pentru etapa următoare. 

          - Voi îl ridicaţi şi eu îi scot hainele. Haideţi!

          Gata şi operaţia asta. Nicu, spectator mut până atunci, găseşte de cuviinţă să rostească ceva:

          - Mă, da’ ce ne micşorăm la bătrâneţe! Tot  respectul meu, Săndele! Nu ţi-e cumva?

          - Ce să-mi fie, mă. Aveam 13 ani când a murit bunicu’. Şi-apoi... e un om. Ce, crezi că tu ai să fii mai frumos când  ţi-o veni rîndu’?

          - Mai e până atunci, se apără instinctiv Nicu.

          Dinu, dărâmat, stă în pragul uşii gata să fugă. E mult mai slab decât am crezut noi. Eu şi Silviu asistăm ca la dentist cum Sandu înmoaie prosopul în apa din lighean şi şterge trupul gol din faţa noastră. Lecţia lui continuă:

          - Gata, mormolocilor! Acuma, vreţi, nu vreţi, mă ajutaţi să-l îmbrac. Nu pot singur.

          Ne învingem jena şi reuşim să facem şi treaba asta.

          - Gata, plecăm! se grăbeşte Dinu crezând că s-a terminat.

          - Încă nu, îl opreşte Sandu. Du-te şi spune gazdei să mai aducă o masă.

          Dinu iese bucuros că poate face altceva decât să pună mâna pe mort şi revine singur cu o masă pe care o lipeşte de cea existentă. În urma lui, tanti Tilica întinde o cuvertură peste cele două mese şi-i indeamnă:

          - Puteţi să-l puneţi.

          Ca să ne arătăm vrednici, punem toţi mâna.

          - Gata! răsuflăm noi uşuraţi şi pregătiţi să ne luăm valea.

          - Gura, trebuie să-i legaţi gura, ne taie elanul Tilica:

          Nedumerit şi el, Sandu întreabă:

          - Cum adică?

          - Cu asta, zice ea şi-i întinde o năframă. O pui sub bărbie şi o legi deasupra capului.

          Se termină şi faza asta şi dăm să plecăm. Femeia vrea să se arate recunoscătoare:

          - Ce să vă dau, flăcăi?

          Dinu se foieşte gata să facă socotelile, dar n-apucă.

          - Nimic, zice Săndel, Să fiţi sănătoasă!

          - Nu se poate, insistă femeia, la mort se dă nu se primeşte pomană.

          - Aşa-i! îşi aminteşte Sandu. Ne daţi un leu la toţi. Bătrâna se scormoneşte în buzunarele ilicului şi ne întinde 10 lei.

          - N-am de alt fel, se scuză dânsa.

          - E bine aşa, zice Sandu. Să mergem băieţi.

          Pe drum, Dinu parcă-i un berbec acoperit cu un ţol pe care încearcă să-l dea jos mişcând dreapta-stânga din cap. Sigur ar vrea să spună ceva, poate să se scuze, dar nu-i prea vine. Ne facem că plouă şi nu-l băgăm în seamă. Poate-i mai vine mintea la cap. Săndel? Nu-şi încape în piele. Are de ce.   

Vizualizări: 135

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor