- Vivaldi lasă ploaia peste clape

Să cadă ca un bocet sugrumat,

Melancolia asta nu mă-ncape,

E mult prea strâmtă toamna... Ce păcat...

 

Cu mersu-i arcuit te-ademenește

Spre strugurii care mustesc în vii,

Iar ziua e un chin care descreşte,

Cu must aş vrea să scriem poezii.

 

Un anotimp suav, cu tine doamnă,

Doresc să-mpart sau numai un minut,

În ochii tăi, ce nostalgii de toamnă,

Şi pe rubinul gurii, cât sărut!

 

- Lasă, poete, ziua să descrească

Şi nopţile să toarcă vise lungi,

Vivaldi poate-un cer să-mi dăruiască,

Dar totuşi tu, răspunde-mi, când ajungi,

 

Se depănăm pe gheme firul vieţii

Şi toamna s-o desfacem în felii,

Îmbrăţişaţi pe pragul dimineţii

Să te recit, iar tu să mă rescrii

 

Cu-aceeasi sete de-nceput de lume,

Când buzele flămânde au avut

Pretext să-nmugureasca-n rugăciune...

Şi pe rubinul gurii, cât sărut!

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor