Un crap mai mare ca al lui nea Vasile...

[Dominique Iordache]

   Când eram copil, tata mă lua la pescuit...și mai târziu mă lua tata...aș fi stat o veșnicie pe baltă....acolo e un zgomot de neînchipuit...un zgomot al bălții care nu te grăbește ci doar simți cum te învălui in timp, în miros de pește și-n orăcăitul broaștelor...Spre seară vedeai cum se schimbă lumina și imi plăcea senzația aceea de lipicios de pe degete...priveam țintă acolo, nu simțeam nevoia să vorbesc, pluta îmi juca în fața ochilor, aceasta era fericirea supremă: întâi trăgea scurt de câteva ori, eu mă pregăteam, luam undița repede in mână, apoi pluta se culca si se ducea tăiat, in jos...in clipa în care pornea, rapid, trăgeam silențios de undiță ca să-l înțep....In apă îmi părea mai mare, cum se zbătea el dându-și coada peste cap...si îl aduceam la mal, puneam mâna pe crăpșanul meu de care mi-era drag...îi scoteam cârligul cu grijă și îl puneam lângă ceilalți... și în timp ce puneam râma sau mămăliga în cârlig, zâmbeam, pentru că de fiecare dată îmi aduceam aminte cum m-am lăudat eu în fața lui nea Vasile al lui Tițoi, care prinsese un crap nu așa de mare ca al meu...și el mi-a zis: „ia”?” Și eu l-am scos din găleata cu apă și i l-am arătat și mi-a scăpat în baltă....Am înnebunit, l-am căutat cu ochii până târziu...„Dar îl văzuși, nea Vasile? îl văzuși ce mare era?”

[Dominique Iordache]

: Maria,văzuși ce mare era?! :)))

[Maria Vo]

îl văzui și eu, Dominique dragă...

mi-a plăcut povestioara