Poarta veche de la grădină atîrnă într-o balama ruginită, o împing cu șoldul și intru la vecinii mei cu un ghiveci mare de trandafiri în brațe; prin iarba lăsată în paragină, mă împiedic de resturi de mîncare,colțuri de pîine uscată,capete de pește și oase roase. Astăzi ei aniversează 57 de ani de la căsătorie. O cifră impresionantă, ce trebuie neapărat sărbătorită.
Un iz de gaze nedigerate, grăsime rîncedă și conopidă fiartă, atîrnă în camera rece și mă lovește ca o măciucă.
Făcînd pe nepăsătoarea, le spun ce frumos este afară și că am putea lăsa ușa deschisă. Imediat după mine apare și soțul meu, care rămîne în ușă adulmecînd aerul. Se luminează deodată la față și-mi aruncă peste umăr, grăbindu-se să iasă, că vine imediat, a uitat numai găleata cu pămînt pentru niște flori inexistente. Du-te mamelucule, îl bombăn în gînd, lasă-mă singură, să mă otrăvesc. Vecina mea se rostogolește spre mine, mică și rotundă, strălucește cu toată fața ca un ou de paște, arătînd dinții galbeni și tociți de timp.
Încerc pe cît pot să o cuprind în brațe, sărutînd-o pe fața bucălată. Are același capot pe ea, din plastic cu nasturi în față, și după ce nasturii au dus o luptă eroică cu burta, capotul s-a supărat și a plesnit primul. Un miros de grăsime și ceapă prăjită o învăluie, ca o aureolă.
Mă uit la ea, la fața ei cu ochii albaștri și mereu lăcrimoși, la părul ei alb ca zăpada, la zîmbetul fericit cînd mă vede și mi se strînge inima de dragul ei. El rîde din fotoliu cu gura fără dinți, ca un nou-născut, își scutură mătreața căzută pe burtă și se uită lacom ce mai am în pungă.
Mă duc spre el și-l îmbrățișez, aplecîndu-mă peste burta imensă și frecînd obrazul de fața lui nebărbierită de trei zile. Cel puțin astăzi putea să se aranjeze puțin, gîndesc în sinea mea și trag cu coada ochiului spre ea, care la fel ca în fiecare zi, e încălţată tot cu papucii portocalii și poartă tot pantalonii de trening, cu genunchii bombați ca două mingi desumflate.
Rudi, am hotărît ca noi doi să mergem la cumpărături (trebuie, într-un fel, să-l scot din casă, ca să cumpere flori), iar Marianne o să stea acasă, în caz că vreunul din copiii voștri sună să vă felicite. El este întotdeauna fericit să meargă la cumpărături, nu coboară din mașină, stă în parcare și urmărește curios lumea care iese din magazin, povestindu-mi după aceea tot felul de trăznăi.
Nu am multe de cumpărat, așa că am avea timp să căutăm un buchet frumos de flori pentru Marianne. Mă urc iar în mașină și îi spun să oprească la vreuna din florăriile care sînt în drumul nostru. El face o grimasă, de parcă-l doare burta, și-mi spune că are din cînd în cînd probleme cu mașina.
Păi ce are, că merge ca o albină, îl întreb nedumerită.
Are ceva cu volanul, de-aia a dat Opel faliment! Se înţepenește mereu și nu pot decît drept înainte să mai conduc, la stînga sau dreapta nu vrea.
Mă dumiresc repede la ce se referă, și-i propun să schimbăm locurile, să încerc eu. Se face că nu aude, dă drumul la radio și fluieră nepăsător.
Rudi! Trebuie să cumpărăm flooori!
Ce?... păi dacă 57 de ani tot cumpăram flori, aș fi acum lefter!
Nu-mi vine să cred și fierb în zeama mea pînă acasă.

Marianne, ne iese înainte și Rudi, sprijinindu-se în baston, îi povestește amuzat cum m-a păcălit cu mașina și cît de supărată sînt eu acum.
Aaaa... nu trebuie să fii supărată, spune Marianne, nu mi-a cumpărat niciodată flori, m-aș fi speriat să-mi cumpere acuma. Și acum fii iar veselă, la prînz sînteți invitații noștri la masă.
Înghit în sec la o așa veste… dar n-am ce face, la 11,30 trebuie să apărem la masă.
Ea vine cu o tavă fierbinte, pe care o ține cu două prosoape de o culoare suspectă, iar pe tavă se bălăcesc vioaie în grăsime vreo opt șnițele mari, cît talpa lui Yeti. Cine mai vine la masă, întreb la vederea muntelui de carne. Păi, nimeni, asta ar mai lipsi! spune el lacom, și-și trage la masă scaunul cu rotile. O strachină cu cartofi și alta cu asparagus plutind în unt, completează cina copioasă.
Graso!...iar ai uitat sarea, spune Rudi drăgăstos Mariannei.
Poți să mănînci și fără sare, porc împuțit, îi răspunde ea zîmbind cu toată faţa.
Graso!... dacă mai zici ceva, îți atîrn sacul de ovăz la gît și te leg de pom, spune Rudi, și se scutură de rîs, în timp ce untura îi curge în colțul gurii. Morfolește carnea în gingii și jumătate pierde pe maioul deja pătat, pe care poți citi ce-au avut toată săptămîna de mîncare.
Păi, nu-i așa?...am cumpărat-o acum 57 de ani, în deșert; am dat pe ea doi saci de porumb!....și bate cu palma pe masă, rîzînd cu gura deschisă, ca un hangar.
Marianne se scoală să aducă sarea, iar el o înțeapă cu bastonul la fund, fapt pentru care ea sare țipînd. El se amuză și mai tare, noi zîmbim nătîngi și în sinea mea închid toate butoanele de recepție. Rudi înfige furculița pe care de-abia o scosese din gură într-un șnițel, eu mă uit hipnotizată ce are de gînd să facă și, pînă să mă dezmeticesc, pac! îmi trîntește hîltaia pe farfurie. De data asta mă răzvrătesc vehement și mă gîndesc cu jind la un ceai de plante, care mi-ar face bine acum. În sfîrșit, după ce toți gîfîim cu burțile umflate, întreabă Rudi satisfăcut.
Graso, ce mîncăm mîine?.....
Păi, pot să scot o gîscă de la gheață, spune Marianne, vădit fericită de idee.
O gîscă numai pentru voi doi?...întreb năucă.....
În gînd doresc ca săptămîna viitoare să mănînc numai pesmeți.
Păi, ce crezi, înainte lucram la crescătorie de porci, luam un porc întreg acasă și nu ne ajungea o lună ( e drept că aveau șase copii) ...un porc întreg?...și cît costă un geamite porc?...păi ce-l plăteam!.. eu eram șeful și grasa mea lucra la birou, și-i spuneam ce să scrie pe fișă, mai mult nu făcea toată ziua, se juca tot timpul cu colega ei de-a cufundat corăbiile.
Și dacă te prindea?...păi, cine să mă prindă, cînd venea controlul, îi săltam controlorului un porc în portbagaj și basta, ce scriam pe hîrtii nu corespondea niciodată cu realitatea. Hîrtia e răbdătoare!
Se uită mîndru la mine și-mi oferă un lichior de ierburi, are gust de sirop de tuse, dar se spune că ajută la digestie.
Între timp, Marianne stă cuminte și ne ascultă, căteodată o urmăresc cum visează și tare aș vrea să fac ceva pentru ea, nu știu ce; o ajut la gospodărie, cînd am timp, îi mai cumpăr din cînd în cînd cîte un nimic, de care se bucură ca un copil, și mi-am promis să-i aduc cît mai des flori.
Instinctiv, mă uit din nou la tabloul lor de nuntă, ce atîrnă ca o efigie supradimensională deasupra canapelei, în living, şi din care privesc spre mine doi tineri fericiţi, aproape acoperiţi de-un imens buchet de flori.
Nu știu pentru cine-i mai cruntă ironia, pentru el, neputinciosul blazat şi cinic, ori pentru ea, care în profida a tot și a toate, parcă-și mai păstrează încă din candoarea de atunci?
O ajut să strîngă masa și în drum spre bucătărie, îmi șoptește cu un zîmbet conspirativ: la trei veniți la cafea, am și prăjituri!!......
Aleluia!

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Liliana Ardelean pe Decembrie 10, 2009 la 2:34pm
O proza scurta creionand, cu o mana sigura, o scena a carei caracteristica este aspectul general valabil. Viata intepenita intre coordonatele unei materialitati absolute, cu simplitate instincuala. O urma abia perceptibila a unei sensibilitati care deabia reuseste sa se faca sesizata intr-o vreme fara durabilitate. Din nefericire, aceasta este oglinda lumii, arareori aflandu-si locul pe fata plata a oglinzii si imaginea sufletului nemuritor. A sufletului fara de care viata este lipsita de sens. Scrierea loveste cu forta unei realitati dure, care lasa in urma cucuie dureroase.
Comentariu publicat de Dăncuş Doru Ştefan pe Noiembrie 30, 2009 la 6:23pm
Proza simpatica - buna de printat si citit seara, in pat, la lumina veiozei. Dancus
Comentariu publicat de reli voicu pe Noiembrie 27, 2009 la 2:59pm
super dragutzz
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 26, 2009 la 1:19pm
Proză scurtă scrisă cu multă sensibilitate şi dragoste pentru semeni. Da, un cuplu perfect, dacă după 57 de ani de căsătorie (câţi o fi avut ei, fiecare) se înţelegeau perfect şi se completau la fel. Oamenii mâncau ceea ce au mâncat toată viaţa... erau nişte gurmanzi.
Textul este scris cu mult simţ literar. O proză scurtă perfectă... care cuprinde aproape o viaţă...
Comentariu publicat de florin contrea pe Noiembrie 26, 2009 la 12:36pm
ERA O VREME...
... cand scriam si eu cam asa... atent la amanunte.
Cu timpul amanuntele se estompeaza si gandesc tot mai mult...
Sa fie oare un semn rau pentru mine?
Florin Contrea
Comentariu publicat de baciuileana pe Noiembrie 25, 2009 la 11:56pm
Este ca orice lucrare beletristică un rod al imaginaţiei sau este o clipă trăită în viaţa cotidiană?

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor