Un individ fără conștiință nu e cu nimic mai bun decât un limax - Interviu cu Claudiu Komartin

CLAUDIU-KOMARTIN-foto-JAN-H.-MYSJKIN (sursa foto: agentiadecarte.ro)

Emanuela Ignățoiu-Sora (E.I.S.) În ianuarie 2015, o mare parte din lumea literară primea cu stupoare vestea că Premiul Mihai Eminescu-Opera Omnia a fost acordat lui Gabriel Chifu, vice-președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Au urmat scrisori deschise, răspunsuri din partea juriului etc. Cum îți explici o reacție atât de puternică față de acordarea unui premiu pentru poezie?

Claudiu Komartin (C.K.) Sfruntarea a fost mult prea mare. Atât din punct de vedere moral, cât și legal, fiindcă votul a fost măsluit acolo (dl Manolescu nici nu s-a sinchisit de „viciul de procedură” acuzat de către dl. Mircea Martin). Pur și simplu s-a mers prea departe. Nu poți să înșeli și să minți la nesfârșit, nici măcar într-o țară atât de lipsită de speranță cum este aceasta. M-am simțit ceva mai puțin prost ca scriitor de limba română când am văzut atâția intelectuali de calitate scandalizați de această enormitate inacceptabilă, de o fraudă vizibilă cu ochiul liber.

E.I.S. Una din revendicările celor care au protestat față de modul în care a fost acordat Premiul Mihai Eminescu în acest an este legată  de reformare a USR-ului. De ce e nevoie de o reformare a acestei instituții și în ce direcție ar trebui făcută o astfel de reformare?

C.K. Solidaritatea și exigența care ar trebui să caracterizeze această organizație sunt de multă vreme niște vorbe goale. E încă o asociație coruptă, solipsistă, condusă arbitrar, manageriată de oameni incapabili să o facă, o mână de aranjori locali la mâna unui tătuc care îi menține în coconul lor de privilegii și peșcheșuri.

E o poveste veche de când lumea, care are de-a face cu slăbiciunea omului când se trezește în situația de a fi cumpărat – cu distincții și demnități, cu bani sau cu un prestigiu efemer. Așadar, și aici este vorba, în linii mari, despre corupție. Și despre proasta gestionare a unei imagini (a unui capital simbolic) și a unor resurse (a unui capital financiar). Nimeni nu are habar la USR să facă proiecte și nu e interesat să atragă fonduri din surse diverse, să mobilizeze lucrurile, să creeze parteneriate cu organizații similare din alte țări, să creeze programe coerente care să readucă literatura în spațiul public, adică în licee, universități, case de cultură, cluburi, în spații vii în care se exprimă scriitori vii în fața unui public care există. Cei care conduc USR nu știu de existența acestor oameni (e drept, strict statistic, ei sunt mai puțini decât în țări mai dezvoltate decât România) – de unde să-i știe domnul Manolescu, care conduce USR de la Paris și care ne-a dovedit-o în atâtea ocazii că nu mai citește nimic de 20 de ani. Da, sunt oameni care citesc, și o fac adesea cu voracitate, dar cu siguranță ei nu sunt interesați de revistele culturale de doi bani pe care se cheltuiesc sute de mii de euro, pe excursiile în străinătate ale conducerii USR și de colocviile pe care le țin prin tot felul de aule și în care președintele își premiază vicepreședinții.

Uniunea Scriitorilor e o instituție închisă, nereprezentativă pentru scriitorii și cititorii români sub 45 de ani, o instituție ermetică, fără viziune și fără viitor, în care se fac potlogării care atentează la fărâma de respectabilitate pe care o mai are scriitorul român. Dacă USR nu se reformează, dacă nu începe odată să funcționeze în România prezentului, și nu în ’89 vara cum visează ei și acum, totul se va termina în câțiva ani.

E.I.S. USR-ul a apărut în 1949 (prin fuziunea dintre Societatea Scriitorilor Români și Societatea Autorilor Dramatici). În ce măsură o instituție creată la începutul perioadei comuniste poate să răspundă provocărilor din 2015? De ce ar fi nevoie de o uniune a scriitorilor- o profesie înțeleasă în general ca fiind una boemă, ce ar exclude forme de asociere, de autoritate, de conformitate?

C.K. Nu poate să răspundă nici unui fel de provocare, asta se vede cu ochiul liber. USR nu face nimic pentru statutul sau prestigiul scriitorilor în societatea asta, tot ce îi interesează e ca niște domni și doamne să continue să primească indemnizații și să-și facă revistele lor provinciale care apar în 50 de exemplare și pe care nu le citesc decât ei și familiile lor.

De ce e nevoie de așa ceva? Uite o-ntrebare justă, legitimă. O astfel de asociere între oameni care, prin profesiunea lor, sunt mai degrabă solitari și greu înregimentabili, are importanță în măsura în care o punere laolaltă le poate apăra interesele comune, le poate da o mână de ajutor în chestiunile care țin de meseria lor, de firescul relației dintre ei, editori și ceilalți factori ai publicării, promovării, distribuirii cărților, și implicit de recunoaștere a muncii pe care o fac (pentrucă da, scrisul e o muncă, o muncă serioasă și constantă, nu un hobby, iar dacă e făcută bine, ea înseamnă o îmbogățire a patrimoniului spiritual al unei țări, ca să nu folosesc vorbe mari și să spun: al umanității).

Din păcate, USR e la ani-lumină de asemenea preocupări. Ei, care sunt o asociație privată (dar, atenție, „de interes public”, adică o struțocămilă, un hibrid între două stări de fapt), stau cu mâna întinsă la stat să primească bani. De ce? Fiindcă sunt importanți, sunt Scriitori, obligatoriu cu majusculă. OK. Și ce fac cu banii ăștia? Simplu: cei câțiva inși din conducere își dau între ei premii și bani să editeze în continuare niște reviste insignifiante. E de râsul curcilor. Concret, pentru un scriitor oarecare, în momentul ăsta USR nu face absolut nimic. Eventual îl îngroapă dacă moare în mizerie (ceea ce, aici, la porțile Orientului, se întâmplă mai des decât v-ați închipui).

E.I.S.  Ești poet, traducător și deții una dintre cele mai active edituri pentru cartea de poezie, Casa de Editură Max Blecher. Cum vezi tu că ar trebui să fie rolul autorităților, al publicului larg, al scriitorilor înșiși în promovarea literaturii românești?

C.K. Trebuie să rămânem vii și să înțelegem că dacă nu intervenim și nu acționăm, dacă acceptăm inechitățile, abuzul și mizeria morală, lumea nu are cum să fie mai bună. Finalmente, vom sfârși îngropați în rahat, vorba lui Pedro Juan Gutiérrez. Un individ fără conștiință nu e cu nimic mai bun decât un limax.

 9 MARTIE 2015

* sursa:http://www.lapunkt.ro

Claudiu Komartin este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de editură Max Blecher. A publicat patru volume de poezie (cel mai recent, cobalt, în 2013) și a tradus din limba franceză romane de JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun și Philippe Claudel. O antologie din poezia sa (Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen) a fost tradusă de Georg Aescht în limba germană în 2012. A editat, împreună cu Radu Vancu, antologiile Cele mai frumoase poeme din 2010, Cele mai frumoase poeme din 2011 şi Cele mai frumoase poeme din 2012.

Vizualizări: 144

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de CONSTANTIN STANCU pe Martie 12, 2015 la 10:30am

De ce „bloguieşte” scriitorul român?

 

Un termen relativ mai nou a intrat în activitatea curentă: a „blogui”, adică a administra un blog. Un blog poate fi acceptat ca o realitate (cuvânt provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicație web (un text scris) care conține articole periodice sau și actualizate neîntrerupt ce au de obicei un caracter personal, în relaţie cu alţi cititori din reţeaua în care este înglobat. Ca regulă, actualizarea blog-urilor constă în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuțiile fiind afișate în ordine cronologică inversă (cele mai noi apar imediat, sus, la vedere). Acest gen de publicații web sunt în principiu accesibile publicului larg, însă unele pot fi  şi contra cost.

Blogul este o publicaţie, larg recunoscută de societate. Impactul acestuia este destul de mare. Apar bloguri în diferite domenii: economic, juridic, artă, publicitate, politică, etc.

Scriitorii nu au putut rămâne în afara domeniului, valul i-a atras. Unii dintre scriitori rămân fideli cărţii publicate pe suport de hârtie, chiar aprigi susţinători. Ei consideră prezenţa blogului un act de agresiune, un loc unde scriitorul, de un fel sau altul, se defulează, adică îşi descarcă energiile. E bine, e rău?

Când s-a trecut de la modul de scriere prin pictograme (Egiptul antic) la modul de scrie bazat pe alfabet (Fenicia ) s-a produs o revoluţie în domeniul comerţului, religios, politic, etc. Apariţia tiparului a dus la revoluţie în Europa, s-a mulat pe fenomenul reformei, a apărut protestantismul, etc. Cartea pe suport de hârtie a devenit o armă puternică.

Lumea se schimbă, cartea pe suport electronic îşi face loc. Ritmul în care trăim impune viteza comunicării, a documentării, etc. Lumea se împrospătează destul de repede şi sigur.

De ce publică scriitorul pe blog? Fuge de cuvântul tipărit?

Sunt mai multe motive. Le putem enumera. Nu sunt limitative.

  1. Motivul economic. Un scriitor nu poate trăi din scris, pentru a participa la diferite manifestări, întâlniri (greu de organizat), pentru a fi prezent în mediul literar înseamnă bani, iar banii se rup din bugetul familiei, etc. Comunicarea pe blog devine mult mai economică.
  2. Motivul organizatoric. Nu toţi scriitorii pot fi redactori ai revistelor de literatură sau cultură. Numărul este limitat, există un canon al prezenţei lor acolo, un ritual bine argumentat de cutumă. Nu toţi scriitori pot publica în aceste reviste susţinute şi din fonduri publice şi din fonduri proprii. Relaţiile dintre redactori sunt bazate pe cutume stricte şi necesare, pentru păstrarea echilibrului acceptat la un moment dat în sistem.
  3. Lipsa agentului literar. Nu există o profesie bine structurată care să permită prezenţa scriitorului în diferite medii literare, doar cunoştinţele, relaţiile personale, etc. fac posibilă apropierea de astfel de cercuri. Scriitorul român este agentul său literar…
  4. Nevoia de marketing literar. Marketingul în domeniul literar permite o bună cunoaştere a nevoilor unui public cunoscător de literatură şi la promovarea unor creaţii literare spre public. Recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că reţelele de socializarea online, reţele pe care pot fi vizualizate blogurile, intră în sfera domeniului public. Dintr-o dată lumea se modifică, regulile sunt altele, nevoile altele, etc. Respectarea dreptului de proprietate intelectuală impune o rigoare tot mai mare în activitatea marketingului literar, aspect care afectează lumea din care facem parte. Ne place sau nu, asta este. Criticii literari sau istoricii literari abordează tot mai mult domeniul, mai ales cei tineri, deschişi la schimbare. Sunt date citate luate de pe internet, etc. Tema poate fi dezvoltată.
  5. Schimbarea paradigmei în lume. Cei care apelează la mediul virtual, la bloguri, platforme, norul electronic, etc. sunt tot mai mulţi. Instituţiile statului, băncile migrează, din motive economice, spre acest domeniu. Se fac revolte pornind de la comunicarea pe blog, revoluţii, se leagă blogurile în reţea, etc., plăţile se fac prin internet, mari tranzacţii se derulează în virtual, alegerile democratice au alte reguli (vezi alegerile din noiembrie 2014, din România, pentru alegerea preşedintelui). Politica are alte reguli. În filozofia științei, (expres legat de Th. Kuhn) înţelegem un set de asumpții de fond, de concepte, rezultate și proceduri, un mod global de a privi fenomenele, instituit, de regulă, de anumite opere științifice, în cadrul căruia se desfășoară cercetarea („știința normală”) într-o comunitate științifică și într-o epocă istorică dată. Paradigma este schimbată atunci când apar anomalii și disfuncționalități care nu mai pot fi rezolvate în cadrul ei.
  6. Nevoile intrinseci al scriitorului. Scriitorul simte nevoia să comunice opera sa publicului (blogul unde apare, apare în reţeaua publică, aşa cum am arătat), să se relaţioneze cu alţi scriitori, cu iubitori de literatură, să-şi verifice forţele, să fie dinamic, viu. Asta se întâmplă în mod real, nu bazat pe ideea că vor veni generaţii care vor înţelege fenomenul, etc. Se pot face bune comentarii pe blog, se publică opere literare. Revistele literare serioase apar şi în format electronic („Arca”, „Viaţa românească”, „Ramuri” etc.). Editurile apelează la publicarea operei în format electronic (chiar şi intelectuali de talia lui Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu au cărţi în format electronic). O analiză pe care am făcut-o de curând, a relevat că multe edituri, organizate ca societăţi comerciale, au probleme, sunt în executare silită la organele fiscale, au datorii faţă de furnizorii de servicii şi utilităţi, altele au dispărut ori s-au transformat sub alte denumiri, sub efectul unei inginerii financiare impuse întreprinderilor mici şi mijlocii. Blogul este administrat (ideal) de scriitor, el poate rezista, sunt bloguri formate gratuit, doar munca sa (nu uşoară), îl poate susţine. Publicarea depinde numai de scriitor, nu mai apar intermediarii (redactori, directori, personal administrativ, corectori, cenzor), se face imediat şi se poate stoca informativ în arhive pe ani, luni, etc. Nu necesită costuri cu hârtia, servicii de tipărit, arhivare, publicitate, etc. Este mult mai economic şi face posibilă lansarea în spaţiu public a creaţiei literare instantaneu. Cenzura are alte dimensiuni, dar un scriitor serios e cu această cenzură activată în conştiinţa sa, este antivirus-ul de serviciu.
  7. Blogul permite diversitate. Scriitorul poate lansa în domeniul public date despre opera sa, despre revistele literare, despre alţi scriitori, despre asociaţia din care face parte, despre aspectele practice ale vieţii cetăţeanului în cetate, note biobibliografice, fotografii, cărţi, texte critice, ştiri, premii în domeniu, personalităţi care au impact în mediul literar. Blogul poate fi tratat ca o revistă, dacă scriitorul ia în serios menirea sa.  Este o arhivă cu impact, dacă este organizată, în relaţie cu alte reţele virtuale, etc.
  8. Alte aspecte sociale. Blogul unui scriitor poate constitui o mărturie despre locul unde el trăieşte, despre comunitatea în care activează.  În ianuarie 2014, numărul total de bloguri românești era de 70.925, dintre care doar 6.493 active, un blog este considerat activ dacă a publicat cel puțin 1 articol/săptămână. Fenomenul a luat amploare şi se extinde. În iulie 2011 numărul de blog-uri la nivel global ajunsese la 164 milioane. Din acestea, 29 % erau din Uniunea Europeană și 49 % din SUA. (Date de pe wikipedia).
  9. Aspecte negative. Ele pot fi multe. Valoarea pare afectată, ţinuta operelor a scăzut, limba română are de suferit, cititorii clasici sunt tot mai puţini, apar cititorii pe calculator, tablete, telefoane. Există o tendinţă de spargere a lanţurilor profesionale, lucrurile par a scăpa de sub control. De obicei schimbarea se produce în momentul în care se ajunge la punctul maxim de tensiune. Acumulări sunt, va veni o vreme în care lumea literară va avea o altă faţă (interfaţă). Conflictele dintre generaţii, dintre mediile sociale, dintre mediile culturale vor rezolva aspectul, lumea o va lua de la capăt. 

Analiza poate continua, probabil că vom asista în viitor la asociaţii profesionale organizate în jurul unor platforme virtuale, acolo se va plăti cotizaţia, vor avea loc şedinţe, se va achita contribuţia la pensia suplimentară, se vor acorda premii, iar întâlnirile de socializare efectivă, se vor desfăşura în cadru sărbătorilor tradiţionale sau când se vor iniţia de autoritatea acceptată de membri (poate prin vot, sau alte criterii). 

Constantin Stancu

Decembrie, 2014

  

Comentariu publicat de CONSTANTIN STANCU pe Martie 12, 2015 la 10:28am

În USR este la fel ca în restul societăţii, adică o structură devine captivă unui grup. Societăţi pe acţiuni devin captive directorilor, partide devin captive unor lideri care manipulează sistemul, fac marketing în interes personal. Apoi, banii dictează, un scriitor onest nu poate să facă marketingul necesar pentru a se promova. Apare şi o dramă în toate acestea. Generaţia pe care o reprezentanţi poate duce mesajul mai departe, această generaţie îl poate face uitat pe liderul de serviciu, oricare ar fi el. Peste 15 ani, voi sunteţi maturi, pe cine veţi conta? Aici nu realizează actuala conducere problema. E o dramă în toate, nu ne putem eschiva de paradigma vremurilor. Ce poate face un membru obişnuit? Poate să semneze o listă, da, şi? Vin apoi alte liste şi liste... Fără caracter orice sistem cade din cauza oamenilor de acest fel. Nu există sisteme perfecte! Aveţi dreptate, vă felicit pentru demers, dar fără management bun nu se face nimic. Cine ştie cum este cu managementul, ca jurist aş putea zice vreo câteva vorbe, dar sunt înţeles? Taci, e un mod de luptă. Vă felicit pentru curajul cu editura şi pentru revistă! Pentru mai multe. Cât ar costa un sistem pentru a ne cunoaşte în România? La început, să ştim unii de alţii... Fără asta se crează false ierarhii, imediat doborâte de alte ierarhii... E mult de lucru. Doar o editură serioasă ar putea să facă asta, cu bani, capital, oameni, caractere, etc. Adică opere, scriitori, critici, agenţi culturali, marketing, etc. Unde ni sunt oamenii?!

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Martie 11, 2015 la 9:19pm

"Limaxul" poate fi tradus nu numai cu un gasteropod, ci, într-un flux de intenţionalitate  pozitivistă pe domeniul literaturii, şi cu o scară (elicoidală) a valorilor...!   Sunt de accord cu aserţiunile domnului Claudiu Komartin, privind comiterea unor acte mai puţin morale în acest domeniu, al literaturii, inacceptabile unei bresle, cum este cea a scriitorilor.  Din contactul avut cu mai mulţi scriitori şi opera acestora, considerându-mă şi un cunoscător pe acest domeniu, am constatat că mulţi dintre aceştea sunt numai pârâţi scriitori şi nu-mi imaginez cum au ajuns membri ai U.S.R.... Cred că există mult aranjament, mult abuz şi mult subiectivism în promovarea în uniune a scriitorilor  şi a creaţiilor acestora. De aceea, consider că trebuie să se producă un reveriment professional şi moral pe acest palier cultural, iar reorganizarea implicită, care ar trebui să înceapă de la fundamentul acestei asociaţii printr-un nou statut , cu contribuţia majoră a celor aderenţi la APEL..., ar fi binevenită şi de actualitate. În acelas timp, nu trebuie  eludaţi scriitorii contemporani care şi-au demonstrat valoarea, care îşi au locul lor, oricât de vârstnici şi de inactivi ar fi în prezent aceştea...  Subscriu la cele relevate de domnul Claudiu Komartin, cel care, audiindu-l de câteva ori la Sibiu în cadrul nor manifestări literare, mi-a creat impresia că este o persoană decentă şi remarcabilă în literatură, un perfectionist pe domeniu... Cu stimă, Gheorghe Apetroae, Sibiu

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor