Un zburător, o pasăre singuratică

[Silviu Someşanu]

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.