mi-am așezat cuvântul în zborul unei frunze

și am lăsat-o să-și caute un loc de întâlnire,

s-a așternut la geam, sub ochii unei muze,

rugând-o să deschidă să-i dea o re-nverzire...

ce muză să nu știe cât tremură cuvântul

pornit în căutarea verzirii dintr-o toamnă,

prin câte frământări nu-l tot aleargă vântul

s-l stoarcă de puteri o vreme să-l adoarmă!

doar frunza-l ocrotește purtându-l visătoare

îl duce unde vrea, coboară și se înalță

verzirea o cunoaște, că-i frunză călătoare

iar pe cuvânt îl poartă înspre ea și îl răsfață

îi știe cuibul muzei când toamna se așterne,

foșnirea-i dă de veste ce cale să urmeze,

căci au ceva asemeni în viețile eterne

foșnirea și plutirea

Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ninel Vrânceanu pe Septembrie 29, 2014 la 10:58am

muza lucrează, dar foșnirea-i o tulbură o clipă...

Comentariu publicat de Ninel Vrânceanu pe Septembrie 29, 2014 la 10:47am

Ea...știe! Ce imagine...mulțumesc!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor