Este miercuri. Simt că mor. Nu mă doare nimic, dar simt că mor. Cum naiba să interpreteze cineva starea asta a mea? Nu te doare nimic şi simţi, aşa, dintr-o dată că mori. Şi dacă nu vreau să mor? Cine mă obligă să mor? Duşmanii? Ehei, ar dori ei să mor, dar nu mă las eu! Gata, nu mai simt că mor! Nuuu! Dar când ţi se întoarce stomacul pe dos, chiar de nu simţi durere, simţi că mori? Simţi! Bat în lemn că nu am murit. Am rămas doar cu o lehamite de zacuscă: să n-o mai văd în faţa ochilor! Doamne, şi mie care îmi plăcea zacusca... la nebunie!

       Astăzi am cumpărat un borcan cu zacuscă de la LIDL. Nu mai cumpărasem aşa ceva de ani de zile. De obicei o prepar eu cu mânuşiţele mele: am în congelator, pentru Postul Paştelui, vinete şi ardei copţi. Îmi pregătesc câte o porţie o dată la două săptămâni. Ies vreo două borcane de 400 de grame, uneori, când pungile cu vinete şi ardei sunt mai mari, ies chiar trei borcane. Luîndu-mă cu alte treburi, am uitat să scot pungile de marţi seara, din congelator. Le-am scos a doua zi de dimineaţă, adică azi. Când am plecat la supermarket, după prânz, nu se dezgheţaseră. Plecasem pentru alte cumpărături, nici prin gând nu-mi trecea să cumpăr zacuscă. Văzusem o doamnă înaintea mea că îşi pusese în coş câteva borcane cu zacuscă. Am întrebat-o: „aţi mai cumpărat, e bună?”  şi mi-a răspuns: „e foarte bună!”. Ispita a fost mare. M-am lăsat influenţată şi am cumpărat un borcan. Mă uit şi cercetez eticheta. „Chira. Zacuscă de vinete”. Zâmbesc. Ei, aş! Îmi fuge gândul la personajul din povestea lui Panait Istrati, „Chira Chiralina”. Dacă şi producătorii folosesc numele personajelor din literatură, m-a nimerit, sunt curioasă cât este de bună.

Cum ajung acasă, aşez cumpărăturile în cămară şi las borcanul cu zacuscă pe masă cu intenţia să mănânc mai târziu. La prânz avusesem ciorbă de lobodă şi tocăniţă de ciuperci. Curioasă, desfac totuşi capacul şi doar gust să văd cum este. „Să ştii că a avut dreptate doamna, e bună”, îmi spun în gând. Pungile cu vinete şi ardei nu se dezgheţaseră de tot, am luat vasul în care erau şi l-am aşezat pe un raft, la frigider. „Le pregătesc mâine, acum nu mai este nicio grabă”- continui să dialoghez cu eul meu. Nu mai era o urgenţă, acum aveam zacuscă.

         Vin la calculator, deschid un folder cu un manuscris pe care îl am în lucru şi încep să citesc cea ce scrisesem cu câteva zile în urmă, să pot continua proza care era spre final. Nu ştiu de ce mă gândeam la zacusca pe care tocmai o cumpărasem. Citesc şi încep să scriu. Scriu o frază, două, trei...Îmi fuge gândul iar la zacuscă. Am terminat proza. Personajul principal din proză moare călcat de o maşină. Dar eu? De ce simţeam că mor? Ce surpriză mă aştepta de aveam această senzaţie? Trecuse de orele 18,00, când îmi iau cina, de obicei. Merg în bucătărie, desfac borcanul cu zacuscă şi încep să fac sandwich-uri. Am pregătit câteva şi le-am aşezat pe o farfurioară, o pun pe o tavă şi merg la birou. Citesc din nou proza şi mănânc zacuscă. Mănânc şi citesc. Tocmai când mâncam cu poftă, se întâmplă nenorocirea: simţii ceva tare între dinţi. „Ce-o fi?” mă întreb. Doar nu o fi uitat coana Chira cotoare de vinete sau de ardei în zacuscă? Scot obiectul şi mă uit mai bine, studiindu-l:  descopăr o unghie, cred că de la piciorul Chirei, că altfel nu-mi explic de ce era aşa de mare . Nu m-am mai gândit cum o fi ajuns în zacuscă. M-a apucat dintr-o dată o senzaţie de repulsie şi o căldură care îmi învăluia corpul: din stomac venea totul. Repulsia aia din stomac îmi umpluse tot aparatul digestiv cu intenţia de refulare. Reuşesc să ajug în baie. Mă apucase toate transpiraţiile, eram lac de apă. Simţeam că mor. Mi-am fixat bine mâinile de marginea vasului de WC şi am început să icnesc. Nu mă durea nimic, scoteam doar scârba aia din mine.

      Nu ştiu cât am stat acolo, cred că a ieşit tot ce mai era în stomac şi din ziua precedentă. Când am plecat din baie, eram sfârşită, aveam o senzaţie de leşin. Ce să fac? Mi-am adunat puţina putere pe care o mai aveam: mă imaginam un robot căruia i se terminaseră bateriile. Am luat un pansament steril, l-am udat cu puţin oţet şi l-am dat pe la nas. Am stat aşa, în pat, la orizontală, cu ochii închişi, pregătită de somnul veşnic. Dar nu s-a întâmplat. După vreo jumătate de oră mi-am revenit, mi-am recăpătat puterea: a fost ca şi cum mi-am reîncărcat bateriile. Toată seara am fost puţin ameţită şi nu am mai mâncat nimic. Am băut doar apă plată cu lămâie. Sigur că am aruncat unghia Chirei la gunoi, tot cu repulsie, dar nu mai aveam ce scoate din stomac. Nu voiam să mă mai gândesc la unghia aia neagră pe care o studiasem cu atenţie să văd ce este până la urmă.Pun muzică, stau la orizontală şi mă străduiesc să visez la altceva, mai frumos. Aiurea! Gândul mă ducea la toate aceste alimente pe care le cumpărăm din magazine. Şi totuşi, le cumpărăm, sunt hrana noastră cea de toate zilele.

 

Vizualizări: 124

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Aprilie 9, 2017 la 9:02pm

Mulţumesc, domnule Silviu Guga, pentru semnul de lectură, mă mai gândesc dar nu promit să schimb finalul, spun pur şi simplu, adevărul: cumpărăm alimente cu fel de fel de substanţe chimice folosite ca aditivi alimentari în industria de consum şi nu mai vorbesc, găseşti fel de fel de obiecte în ele, ca în cazul cu zacusca.   

Comentariu publicat de SILVIU GUGA pe Aprilie 9, 2017 la 7:54pm

Caută alt final.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor