- Demult mi-am înfipt rădăcina în lutul

Fertil şi albastru al inimii tale,

Şi azi, ca şi-atunci, retrăiesc începutul,

Şi-acum mai ascund nemurirea-n petale.

 

Când seva luminii se-aşterne pe filă

Scriind metaforic trecutul, geneza,

Văd îngeri tăcuţi culegând clorofilă

Din mugurii verzi ce-şi expun diegeza.

 

Cândva-n viitor o să fim două slove

Pe-un câmp neatins de războinicul Marte,

Cu plase de fluturi vânăm supernove

Să-nchidem întreg universu-ntr-o carte.

 

- Şi-acum mai frământ între palme aluatul

Din care, într-o zi, rotunjeam prima pâine,

Atunci am aflat cât de dulce-i păcatul...

Iubito, nu-ţi cer decât ziua de mâine

 

Pe pragul luminii s-o-ncepi lângă mine

Brodând cu mătăsuri albastre destinul,

Că timpul e-un val care nu ne-aparţine,

Hai, toarnă-l în cupe,-ndulcește-l cu vinul

 

Din buzele tale pe care tăcerea

Pecetea cuvântului alb n-o va pune,

Vorbeşte-mi de zeii ce-şi neagă puterea

Ştiind c-amandoi împlinim o minune.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor