Varujan Vosganian despre tragediile istoriei, cu pietate, în ton şoptit

 

        Lectura unor cărţi magistrale cum este Cartea şopatelor te marchează de fiecare dată într-un anumit fel. O carte este aidoma unei  fiinţe ce te respinge sau te cucereşte şi te determină la reevaluări ale propriei priviri in real şi in istorie. Tocmai am Încheiat lectura acestei impresionante cărţi de care niciun cititor nu cred că se poate  elibera indiferent şi facil. Avem de-a face, în cazul de faţă, categoric, cu o creaţie magistrală ce redă romanului demnitatea aparent pierdută şi epicului esenţa de care părea că se-ndepărtase în experimente mai mult sau mai puţin facile. Nu e vorba în cazul Cărţii şoaptelor a lui Varujan Vosganian nicidecum de vreun experiment epico-prozaic postmodernist, inedit şi surprinzător, nici de vreun  exerciţiu scriitoricesc mai mult sau mai puţin forţat prin adoptarea unor teme nastrusnice, cum se-ntâmplă să întâlnim frecvent în literatura  actuală...Cartea soaptelor e de departe o creatie magistrală, convingatoare şi cutremurătoare precum tragediile antice, panoramică şi în acelaşi timp detaliată precum o frescă din cele mai realiste, poetică şi vizionară precum o epopee.

       Nu neapărat fictivă, cartea e mai ales plină de adevărul  existenţei unei comunităţi, de un stil de viaţă pilduitor si de-o atitudine calm-înţeleaptă şi echilibrată a oamenilor care întreţes cu destinele lor acest epic fabulos. Fotografia  de pe copertă prezentând un grup de armeni intr-o barcă in traversarea unui fluviu este emblematică pentru un întreg destin etnic, comunitar sau individual. Timpul este viu în accepţiunea auctorială, "precum o jivină" iar istoria curge asemeni unui fluviu. Cea mai ademenitoare tentaţie a oricărui individ, şi mai ales a celor din Cartea şoaptelor este să se pună de-a curmezişul acestui curs. De aici aventura şi trama, de aici dimensiunea fabuloasă şi tragică a epicului care panoramează destinul unui popor şi a unor exponenţi ai lui de-a lungul unui secol şi mai bine de istorie fluidă, nedreaptă, tragică.  De la "Cel mai iubit dintre pamanteni" al lui Marin Preda literatura română n-a mai cunoscut o creaţie atat de captivantă şi de convingătoare, care să fi stârnit un asemenea ecou. Cartea şopatelor se promovează pe sine firesc trecând graniţe, mări şi continente, solicitată spre a fi tradusă şi publicată din Suedia, în Spania, în America de Sud, în Israel, în Italia...Ni se confirmă încă odată, dacă mai era cazul - şi era - cum, atunci când, şi acolo unde, există - să-i spunem -  experientă şi cunoastere, adevăr şi traditie, valori, acolo şi numai acolo se naste firesc marea literatură. Această carte bate cu certitudine tot ce s-a scris epic în literatura română a ultimilor ani. De aceea, nu e deloc o surpriză circuitul ei deja planetar al cartii.

         Fără emfază şi fără ostentaţie, cu reverenţă şi pietate, "în şoaptă", autorul prezintă cu sinceritate şi cu un anumit rafinament al privirii obiective în real, tragedia armenilor şi a Armeniei petrecută la începutul secolului 20, deportarea masivă şi genocidul din 1915, evenimente ce  anticipă  sumbru  celelalte genociduri ce vor urma în secolul 20.  Reverberaţiile acestei tragedii fără seamăn în istoria lumii – doar cu holocaustul nazist, şi, evident, şi cu cel comunist, - răzbat cu ecourile lor până-n familia scriitorului Varujan Vosganian. În Focşanii copilăriei, în casa şi în grădina familiei  la sfaturile de seară ale bătrânilor, se ţese ca într-un ritual povestea Cărţii şopatelor . Poveştile şoptite ale armenilor ceremoniază  într-un fel aparte existenţa, căci vorbind, ei fac loc în prezentul lor trecutului, în cuvintele lor, fac loc destinelor celorlaţi, pilduitoare, aventuroase şi tragice. Percepţia auctorială  filtrează epicul prin puritatea sufletului dde copil, expunând  ce aude, ce vede-n jur, ce dezleagă singur din frazele eliptice ale celor mari, calm nevindicativ şi neostentativ - sine ira et studio.  A spune mai departe povestea este pentru Varujan Vosganian o luptă  suficientă, o revanşă ce nu  lasă victime. Această obiectivitate blândă şi fermă conferă forţa şi măreţia cărţii. Constiinta că nicio tragedie nu poate fi diminuată retrospectiv, doar spusă, în ton şoptit, cu pietate şi reverenţă generează speranţa  că într-o lume civilizată şi cât de cât înţeleaptă, adevărul este suficient pentru a îndrepta oamenii şi cursul istoriei.

Vizualizări: 217

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Iunie 14, 2013 la 7:09pm

Cursiv , placut.

Felicitari.

Comentariu publicat de HORGA MIHAI pe Iunie 14, 2013 la 6:51pm

M-aţi ameţit...când şopate...când...şoapte...am crezut iniţial că ,,şopată'' ar fi un cuvânt armenesc...dar, citind până la final...tot nu ştiu.

Comentariu publicat de Katy urucu pe Iunie 14, 2013 la 4:05am

Cartea aceasta... " o revansa ce nu lasa victime". Interesant de citit, in cazul acesta, mai ales ca ne spune un lucru intelep: " adevarul este suficient pentru a indrepta oamenii'.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor