Vavila Popovici: ”DECENȚĂ SAU VULGARITATE?”

DECENȚĂ SAU VULGARITATE?

„Există o decență care trebuie păstrată în cuvinte ca și în ținută.” Francois Fénelon Dicționarul explicativ al limbii romane definește DECENȚA: respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare. Ca atare, omul decent respectă regulile de bună purtare, conveniențele și morala. Un om cu un suflet sensibil este imun la vulgaritate, fiindcă vulgaritatea jignește, umilește. Vulgar este omul neșlefuit, precum o piatra care zgârie, rănește, fiindcă este colțuroasă.

Nu avem cum să cerem tuturor să se încadreze în nişte norme sau linii trasate de societate, deoarece există printre noi unii care vor să iasă din tipare, să epateze într-un fel, fie din cauza unui dezechilibru mintal, fie din lipsa bunei creșteri, fie din cauza unor trăsături vicioase de caracter, iar pentru acest comportament sunt priviţi şi catalogaţi, în cel mai blând caz, ca fiind nişte oameni ciudaţi.

Dacă nu ar face rău societății, sigur că nu ne-am alarma, dar se întâmplă tocmai contrariul - umilesc conduita normală de bun simț a majorității oamenilor. Și poate că ei nu ar exista sau ar fi în număr foarte mic printre noi, dacă societatea în ansamblu ar fi una normală; dar se pare că ei se înmulțesc în condițiile unei societăți anormale, după cum societatea devine din ce în ce mai puțin normală din cauza înmulțirii numărului lor.

Metoda brutală cu care acționează acești oameni, stilul pe care-l adoptă, este o sfidare la adresa bunului simț, a bunei cuviințe. Iată că râsul lor sfidător, vorbele de amenințare, limbajul de cea mai joasă speță - limbaj de mahala -, tonul vorbirii - urlet uneori -, sau îmbrăcămintea, obiectele preferate, poziția corpului, gesturile în intimitate, dar și în societate – vădesc vulgaritate.

Bine ar fi ca în folosirea cuvintelor, dar și în toate manifestările noastre, să ne comportăm cu decență și responsabilitate. Să dezaprobăm aspectul, atitudinea și limbajul agresiv. Decența se învață! Nu ne naștem nici decenți, nici cu caracterul frumos format! Socrate spunea că „oamenii nu sunt virtuoși de la natură”, iar Aristotel adăugase la faptul că virtuțile noastre nu ne sunt date de către natură, constatarea că din contra „ele sunt date contra naturii, dar avem dispoziția naturală să le primim în noi”.

Adică o deprindere „un stil al acțiunilor pe care-l căpătăm prin exercitarea lor, prin modul în care-l realizăm”, cu care să căutăm să fim altfel și în felul acesta se poate întâlni „mijlocia” pe axa pe care se mișcă voința sufletului nostru; măcar aici, dacă nu putem ajunge în cealaltă parte – opusă!

Tot Aristotel arăta că trebuie evitate trei lucruri în viață: „răutatea, lipsa de reținere și primitivitatea animală”. În zilele noastre rămân valabile aceste percepte filozofice. Omul nu este ad litteram trup și spirit, ci după cum trupul întră în acțiune - să-i spunem într-un proces trupesc - și spiritul are întregul său proces spiritual, ca atare omul nu este ceva împlinit, ci este în continuă lucrare. Filozoful Giovanni Gentile spunea: „Omul este om întrucât se face om.”

A fi oameni înseamnă a ne crea pe noi înșine, a ne crea viața, beneficiind de libertatea dăruită de Divinitate. Se coboară atât de jos, încât putem auzi înjurături din gura unor oameni de la care ne-am fi așteptat să fie exemple de comportament civilizat, cuviincios și unde? - într-un mediu unde s-ar fi cerut decență… Cum de ies din gura lor înjurături, drăcuieli, uneori chiar blesteme? Cum se naște această plăcere diavolească, înscrisă în sentimentul unei vieți neîmplinite sau râvnite?

Scriam cândva - și nu mă dezmint - că oamenii devin din ce în ce mai răi, capabili să lovească şi să ucidă pe cel de lângă el, cu cuvinte - scrise sau grăite -, cu propriul corp, cu arme, în special atunci când interese de ordin material sunt în joc.

A dispărut toleranţa, sentimentele nobile, decența, a dispărut morala după care s-au ghidat străbunii noştri atâtea veacuri! Cuvintele, gesturile nu mai sunt spiritualizate, în aşa fel ca să-l facă pe cel de lângă noi să înţeleagă, să-l mângâie, să-l alinte...

Nu ne mai apropiem unii de alţii prin acel sentiment de iubire, nu mai suntem înamoraţi de bine, de înalt… Am avut o colegă de facultate care înjura printre dinți când nu-i convenea ceva și multe nu-i conveneau și am întrebat-o într-o zi: „De ce înjuri?”Să-mi vărs focul, să-mi treacă nervii!” „Dar de unde ai învățat să înjuri?” „La mine în casă nu era zi fără înjurături! Mama-l înjura pe taică-meu că se mișca încet și n-o făcea fericită, tata o - înjura pe mama că n-are minte să-nțeleagă!”

Și-am înțeles cum în acea familie lipsea iubirea și respectul, și cum s-au imprimat cuvintele în mintea ei. Când am lucrat în fabrică, am întâlnit un coleg, inginer, fiu de preot, care înjura. Și erau unii care îl priveau admirativ pentru curajul de a sfida educația pe care o primise de la părinți, aceea a bunei cuviințe și a credinței. Era pe vremea comunismului! L-am întrebat odată: „De ce înjuri?” „Fiindcă sunt un om sincer! Eu sunt prieten cu muncitorii din secție: ei înjură, eu înjur…”

Cunoșteam atmosfera și am realizat învoirea sufletului său cu gândul rău. Am cunoscut un intelectual, profesor la un liceu care la cinci minute trebuia să-l pomenească pe „cel rău”. Și l-am întrebat și pe acesta: „De ce drăcuiți tot timpul?” „Da, așa fac? Nu-mi dau seama, dar, oricum, cei din familia mea nu se sfiau să mai și drăcuiască! Probabil că mă «răcoresc»!”

Și-atunci am realizat evoluția păcatului, de la atacul gândului rău, până la obișnuința cu el. Am avut o vecină care înjura, drăcuia și am întrebat-o pe un ton glumeț: „De unde ați învățat atâtea înjurături «frumoase»?” „Din piață, dragă doamnă! Du-te și dumneata de vezi ce se bate la gura ălora de acolo!”

Și m-am tot întrebat, de ce oare oamenii un pot găsi un mijloc decent de defulare? De ce au ajuns să considere normală o astfel de atitudine, încât nu-i deranjează? De ce toate aceste emoții nu le transferă în cuvinte frumoase, într-un strigăt către Dumnezeu, într-o rugăciune? Și dacă greșim - fiindcă nu este om să nu greșească -, de ce nu folosim scuzele sau acel atât de frumos cuvânt: „Iartă-mă!”?

Fără educație, important fiind acceptul ei (spun aceasta întrucât de multe ori auzim câte un părinte plângându-se de copilul său: „Îi intră pe-o ureche și-i iese pe cealaltă!”), omul rămâne pradă fanteziei sale, iar fără credință în Dumnezeu fantezia poate lua căile cele mai urâte, ale păcatului, ale vulgarității, iar păcatul este lucrarea diavolului, a întunericului. În Romani 13:12 scrie: „Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii”.

Cauzele păcatului se spune că sunt mai multe: natura noastră animalică, anxietatea, înstrăinarea existențială, lupta economică, individualismul, ispitirea de către Diavol. Oare nu ne putem da seama că toate aceste cuvinte și manifestări vulgare, indecente, sunt curse ale Răului? Că prin ele ne înstrăinăm de aproapele nostru și de Dumnezeu? Apostol Pavel spunea: „Duhul vorbește lămurit că în vremile cele de apoi, unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor ”(I Timotei 4, 1).

Un om decent este un om curat sufletește și trupește; el nu se murdărește, nu se încredințează vulgarității pentru a șoca, a se refula, a păcătui. Părerea mea este că ne lipsește evlavia, acea atitudine de respect și duioșie față de cineva sau de ceva, despre care pomenește Thomas Mann în cartea sa „Doctor Faustus”: „Libertatea pe care o avem înseamnă și libertatea de a păcătui, iar evlavia înseamnă a nu face uz de această libertate, din dragoste pentru Dumnezeu, care a trebuit să ne-o dea”.

Vavila Popovici, Raleigh, Carolina de Nord

Vizualizări: 771

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Decembrie 4, 2012 la 9:41pm

VAVILA POPOVICI:
Completare:
Ati deschis o „paleta” a problemei si mi-ati dat idei asupra altor eseuri, fapt pentru care va multumesc!
Este adevarat ca fiecare om are modul său unic de a privi lumea si de a actiona. Ereditatea stabileste niste trasaturi ale personalitatii noastre care pot fi tintuite sau dezvoltate, iar mediul determina dezvoltarea. Cu alte cuvinte, cred, ca personalitatea fiecaruia este determinata de factorul genetic care sta la baza diferentei, iar factorul de mediu (educatie, cultura, experienta) se adauga si in final suntem ceea ce devenim. Si nu ceea ce vrem sa parem (autoiluzionare), fiindca exista indivizi care se cred altfel decat sunt, sau altii care au boala psihica a dublei personalitati.
Comportamentul insusit devine cu timpul obicei si acesta poate fi un obicei bun sau rau, poate multumi pe cei din jur sau ii poate deranja. S-a observat ca obiceiurile au o putere asemenea cu cea a insusirilor firesti sau chiar le pot estompa. Eu cred ca decenta se poate invata. Sa ne amintim de inteleptul proverb romanesc „Orice invat are si dezvat”. Deci, asa cum poti invata ceva gresit, poti sa te si debarasezi de acea invatatura, sa o inlocuiesti cu alta mai buna, mai frumoasa.
Factorul cultural este cel care poate contribui la aceasta invatatura, in special in perioada de formare a personalitatii. Despre el am vorbit si mi-am exprimat parerea asupra modalitatilor de insusire a decentei. Erau factori de natura externa. Pe langa acestea ar mai fi si cultura pe care si-o face omul singur, alegand carti pentru lectura, spectacole, filme, emisiuni care sa vina in ajutorul evolutiei sale spirituale. Ele nu vor schimba personalitatea, dar o pot modela, dezvolta, dupa cum a spus cineva: „Ceea ce citesti isi pune clar amprenta asupra ta”. Si nu numai ce citesti, dar si ceea ce preferi sa vezi, sa auzi. Dar sa ai din ce alege! Asupra acestor probleme, cu adevarat, ar trebui sa mediteze si cei ce conduc institutiile de cultura.

http://www.vavilapopovici.com/wp/decenta-sau-vulgaritate/#comments

Comentariu publicat de Laura Cristina Saracin pe Decembrie 1, 2012 la 1:07pm

Deci haideti sa ne punem limite si sa ramanem in intuneric. Haideti sa cautam solutii modeste pentru oameni smeriti si cu frica de Dumnezeu. Deci haideti sa repetam istoria. Cine nu a avut curaj sa se avante departe, a ramas pe loc, tot istoria ne-o zice. Daca spunem ca iluminarea este o calitate a sfintilor si noi nu ne credem asemeni lor, atunci niciodata nu vom ajunge la ea. Dar Isus a zis: "Toate acestea le vei face si tu... si chiar mai multe". Sa alegem dara sa nu-l credem pe Isus. O zi buna va doresc.

Comentariu publicat de Laura Cristina Saracin pe Noiembrie 30, 2012 la 4:16pm

Nu mai putem raspunde problemelor complexe de azi cu solutiile de pe vremea lui Stefan cel Mare. Nu mai putem da ca exemplu istoria, pentru a rezolva conflictele actuale. Tocmai istoria ne arata ca ne-am inselat profund, cu solutiile alese, daca am ajuns unde am ajuns astazi (de fapt pe vremea lui Eminescu, ca si a lui Stefan cel Mare, lucrurile erau izbitor de asemanatoare cu cele de astazi in domeniul politicii, culturii, etc., doar ca lumea nu era prostita cu televizorul).

Ceea ce explicam eu sunt idei marete care au stat la baza crearii unor societati iluminate, dar, din pacate, acesta nu pare a fi locul potrivit pentru a va da mai multe detalii cu privire la aceste societati. Ideea de baza e ca omul, de-a lungul secolelor, daca a gresit, fie a fost prins si si-a izbavit pacatele prin inchisoare sau alta pedeapsa, iar daca nu a fost prins, a facut-o prin spovedanie (cu exceptia celor care nu au platit in niciun fel), crezand ca, in acest mod, si-a facut datoria, a scapat cu fata curata si, astfel, de cele mai multe ori, luand-o de la capat, stiind ca are mereu la dispozitie o forma de izbavire. O societate evoluata nu are nevoie de atatea legi, nici de religie, caci consecintele naturale, prin ele insele, il vor "pedepsi" pe raufacator. Astfel, din liberul arbitru, se invata mai mult respectul si decenta, decat din tomuri de legi si canoane bisericesti. Frica nu a fost niciodata declansatorul bunei cuviinte, ci intelegerea profunda a mecanismelor vietii. Este vorba de energii, de karma, de dharma si de altele de acest gen, pe care orice om ar trebui sa le inteleaga in profunzime pentru a avea un mai mare control asupra vietii sale. Daca se ucide, faptul in sine va declansa sute, poate chiar mii de mai mari si mai mici consecinte naturale cu efecte devastatoare asupra asasinului. Poate ca el nu va realiza de ce este bolnav sau complet nefericit sau de ce a pierdut tot ce a iubit in viata, dar asta nu inseamna ca legea karmei nu a functionat pe deplin, in viata curenta sau in urmatoarele. Dar, repet, nu cred sa fie acesta locul potrivit pentru a discuta pe aceste teme pentru ca, din cate am observat, m-as afla in minoritate si nu are rost sa ma bat cu morile de vant. Cei interesati, stiu desigur unde sa caute mai multe informatii, eu limitandu-ma sa le fac o singura recomandare: "Conversatii cu Dumnezeu" vol I, II si III de Neale Donald Walsch. Catre ceilalti, am o mare rugaminte: daca nu ati citit sau nu v-ati informat asupra acestor teme, sau daca le cunoasteti in mod superficial si deja ati hotarat sa nu le dati nicio importanta, va rog sa va abtineti de la comentarii. Oricum, aceste legi functioneaza in fiecare clipa a vietii dvs, fie ca sunteti constienti de acest lucru, fie ca nu. Numai bine va doresc.

Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Noiembrie 30, 2012 la 12:56pm

Vavila Popovici had this to say about that:
29 November 2012 at 11:32 am

Raspuns comentariilor:
Eu nu sunt in masura sa dau „o solutie reala”. Eu pun tema in discutie si ma bucur sa aud glasuri, pentru care va multumesc! Imi pun intrebari existentiale pe care cei mai multi dintre noi o fac si ofer cate ceva din experienta vietii mele. In multe eseuri mi-am exprimat credinta ca educatia trebuie facuta in scoala, in primul rand, in biserica si in familie. In scoala fiindca acolo copilul este dus sa invete nu numai ce este pe lumea aceasta, ci si modul cum trebuie sa traiasca printre oameni; in biserica fiindca biserica face parte din cultura unui popor si in familie, fiindca parintii sunt datori sa-si formeze copiii in spiritul lor si al societatii in care traiesc – daca reusesc.
Adevarat, „nu avem o buna relatie nici cu legea, nici cu constiinta”. Legile ingradesc libertatea pentru a nu se ajunge la haos, de aceea trebuie respectate. Cat priveste constiinta, Confucius mi s-a parut ca a definit-o succit: „lumina inteligentei pentru a distinge Binele de Rau”. Iata ca nu suntem nici mai tematori si incalcam legile, nu suntem nici mai inteligenti si oscilam in alegerea dintre Bine si Rau.
Nu vreau sa-i amintesc pe marii oameni din domeniul stiintei, artei, care au au avut credinta in Dumnezeu si se ghidau dupa proverbul „Nihil sine deo”, dandu-si seama ca existenta lor, a noastra, se datoreaza Lui si fara El, ei, noi toti nu am fi fost decat nimic, vreau doar sa amintesc despre credinta oamenilor mari ai poporului nostru, transcriind cateva versuri din poezia „Credinta in popor” a lui Vasile Militaru. Ca o paranteza, despre poeti se spune ca sunt „cu capul in nori”, cred insa ca ei se nasc cu o menire, aceea de a ne face mai buni, mai iubitori, mai sensibili.
Să te-nchini azi “e rușine”, lumea râde de păcat
Dumnezeu e-nchipuire, fiindcă de …ne-am cultivat!
De! Strămoșii din vechime nu erau prea cultivați,
Astăzi merg să se închine numai cei înapoiați!…
Ce frumos era românul, milostiv, cinstit, smerit,
Credincios și cu nădejdea vieții fără de sfârșit!…
Amintind de stramosii nostri:
Oare nu aveau cultură? Varlaam era ateu?
N-aveau minte sănătoasă de chemau pe Dumnezeu?
Dosoftei n-avea cultură, sau Ivireanul Antim?
Oare nu erau tot oameni, despre dânșii noi ce știm?…
Oare așa de scurtă minte să fi fost la Dosoftei!?
Câți ca ei au azi cultură dintre cei mai mari atei?…
Amintind de Stefan cel Mare:
Pân-la noi răzbeau adesea milioane de păgâni,
Dar cădeau zdrobiți de Domnul prin acești creștini români!
Brâncoveanu, om cu carte, între voievozi cinstit,
A murit păstrând credința, un “crestin desăvârșit”!…
Iată-n zilele de astăzi au rămas fără de preț
Vin străinii să se-nchine frescelor la Voroneț,
Vin străinii și se miră de așa minunății
Care…, cei fără cultură, le-au zidit ca mărturii!…
Pentru ce-au luptat străbunii să ne scape de păgâni,
Dacă noi trăim ca hunii, dar ne socotim creștini…???
http://www.vavilapopovici.com/wp/decenta-sau-vulgaritate/#comments

Comentariu publicat de Florina Marin pe Noiembrie 29, 2012 la 3:12pm

Pentru ca dragostea si intelepciunea sa se poata manifesta raportul lor cu agresivitatea si intoleranta ar trebui sa fie supraunitar tot timpul. Dar cum noi coexistam unui factor menit destabilizator, ispita- mai precis in termeni laici, acest raport este pus la incercare oridecate ori sunt supralicitate foamea, setea, nesiguranta fizica in toate formele ei, nevoile fiziologice(preponderent sexuale). "Manerul" agresivitatii a fost singurul accesibil intelegerii omului primitiv, ca urmare se perpetueaza si azi preluat inclusiv de religii, pentru respectarea oricarei legi. Disciplina germana s-a bazat pe frica, pana a devenit constiinta de a fi, de pilda, dar noi, romanii inca nu avem o buna relatie nici cu legea, nici cu constiinta... De unde atunci bun simt si respect, de unde responsabilitate si toleranta? (desigur toleranta este si ea supusa limitei bunului smt). 

Iar daca interesele vor acapara-subordona cultura si intelepciunea (stiinta este deja acolo!), nicio speranta de dominare a iubirii nu mai poate fi, si exemplul lui WILLIAM GOLDING in "Imparatul mustelor" mi se pare semnificativ. Ramane pronia cereasca sa ii apere pe cei care merita, sau sa-i scoata din joc la momentul oportun pentru o lume a iubirii...

Comentariu publicat de Laura Cristina Saracin pe Noiembrie 29, 2012 la 12:07pm

Cand esti iubit neconditionat, atunci iubesti neconditionat iar din gura unui astfel de om nu pot iesi decat cuvinte alese. Iubirea duce la decenta si nu invers, nici nu este echivalentul ei. Un om sensibil este cel care cel mai mult sufera la auzul injuriilor. In aceste conditii, el alege ori sa sufere, ori sa adopte acelasi comportament pentru a nu mai suferi, astfel incat insensibilizat fiind, nici nu-si mai recunoaste propriile sale vulgaritati. Nu vad sa dati aici o solutie reala sau un sfat prietenesc. Doar ii puneti la zid pe cei care au suferit enorm si fiind mai slabi, au adoptat acest comportament pentru a nu suferi la nesfarsit. Credeti ca un copil injurat si batut zilnic, poate deveni un om decent si curat sufleteste? Se mai intampla si minuni, dar regula e alta. Macar de acum sa punem mana pe o carte din miile care ne arata unde cum si de ce s-a gresit in educatia noastra si sa nu mai infaptuim aceleasi greseli cu odraslele noastre. Sa renuntam la televizor, sa alegem cu mare grija scolile la care ii dam (astazi in capitalele lumii exista scoli alternative care nu te invata ce sa gandesti ci cum sa gandesti, dar daca nu ne este la indemana o astfel dee scoala, putem remedia noi ca parinti lacunele din scolile noastre) si mai ales sa producem schimbarea in interiorul nostru, prin terapii daca este nevoie (sunt atatea in ziua de azi, extrem de eficiente precum constelatiile familiale) pentru a putea da un exemplu de urmat noii generatii.

Comentariu publicat de Laura Cristina Saracin pe Noiembrie 29, 2012 la 11:02am

Adevarat si frumos scris doar ca eu as eliminina aluziile la religie, Biblie, cuvintele precum "pacat", "diavol", etc. Si acestea au contribuit la starea in care ne aflam astazi pe langa multe altele. De-a lungul secolelor, frica in care ne-a invaluit biserica, de cand a luat fiinta ea, amenintarile cu iadul, pedepsele, faptul ca numai preotul te poate dezlega de pacate si lipsa de acces direct la lumina lui Dumnezeu, acestea ne-au intors fata de la El. Daca am fi fost povatuiti in loc sa fim amenintati, daca ni s-ar fi dat iubire neconditionata in loc de teama ingrozitoare (cu frica niciodata nu vom ajunge la lumina, doar dragostea ne poate purta spre ea) si libertatea de a alege in loc de o lista enorma de obligatii, uneori absurde, altfel ar fi stat lucrurile. In viata nu din teama ar trebui sa alegem calea dreapta, ci pentru ca am fost liberi (ni s-a dat liberul arbitru) sa observam consecintele naturale provenite din legile sacre ale Universului si stim exact ce urmari atragem, in functie de ceea ce gandim, spunem si facem. Daca s-ar invata acest lucru in scoli si in familie in loc de mii de lucruri complet inutile, lumea ar trai in pace si iubire. Suntem ceea ce primim, pana nu ne dam noi singuri seama despre ce este vorba si nu ne schimbam. De cele mai multe ori acest lucru nu se intampla pe parcursul unei vieti. Toata lumea isi doreste aceleasi lucruri: sanatate, fericire, prosperitate. Daca ar stii ce simplu se declanseaza procesul creatiei acestor lucruri, toata lumea ar vedea viata in roz. Dar, din pacate, biserica , mass-media si cei care ne iubesc (doar pentru ca si ei au fost educati astfel) ne aduc aminte zilnic ca nu e suficient, ca trebuie sa ne luptam, sa dam din coate ca sa obtinem partea noastra, apoi sa tinem cu dintii si cu ghiarele de ceea ce am obtinut. Pentru schimbarea radicala a mentalitatii societatii ar trebui sa se schimbe mai intai gandul originar, cel care sponsorizeaza raul: FRICA.

Comentariu publicat de Cordis Lia pe Noiembrie 29, 2012 la 7:31am

scuze , in DEX-ul meu nu scrie asa ceva .Si ma repet , nu sint partizana vulgaritatii , doar ca , daca traim cu capul in nori riscam sa ne impiedicam de ...tomberoane !

Comentariu publicat de grecu constantin pe Noiembrie 29, 2012 la 12:32am

Decenţa înseamnă iubire!

Comentariu publicat de Cordis Lia pe Noiembrie 28, 2012 la 8:28pm

Perfect de acord cu cele spuse  , insa am o intrebare "din lumea reala "-daca , de exemplu , esti persoana cu dizabilitati si-ti gasesti tot timpul locul rezervat prin lege , ocupat , inalti rugi sau iei atitudine de gen "scump retardat care liniuta din acest desen nu ai inteles-o ?"Personal , adopt a doua varianta si am constatat , cu stupoare, ca am locul ...liber ! M-am cam saturat sa incasez lovituri de orice natura si sa nu ripostez ! Si in pofida a ce am afirmat , sint o persoana civilizata , doar ca nu sint ...Maica Tereza....daca as fi , cine ar mai fi ....EU....?

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor