Victor Brauner – Desene și schițe

                       Cercetarea artelor și curiozitatea consumatorului,sunt două ingrediente esențiale oricărei culturi. Continuitatea  în artă este demonstrată de orice vizită într-un muzeu, fie el de arheologie,  pictură, sculptură  sau antropologie.  Spiritul nostru nu începe le zero ci este un cocteil preluat de la predecesori și dus mai departe. Chiar și fără să fiim conștienți etica, morala și arta de azi sunt rezultatul a mii de ani de evoluție umană. Noi modernii, avem privilegiul noilor tehnologii de stocare și prelucrare a informației. Vraja se naște atunci când găsim materiale uitate, care se pot reface folosind programe , scanere, procesare de imagine și în final reproducerea digitală. Așa se face că lucrând la cartea “Pe urmele lui Victor Brauner”- Editura Saga 2020 am primit fotografii și texte din cărți/reviste de mult uitate. Iată deci, o ocazie de a reface digital, fragmente din  culegerea  de texte și versuri “Ospățul de aur “  semnată de Ștefan Roll  care conține materiale   apărut între anii 1922 și 1934, în publicațiile mișcării de avangardă: Contimporanul, 75 H.P., Punct, Integral, Unu, Urmuz, Meridian. (cu mulțumiri d-lui Stefan Benedict pentru scanarea materialului)

 

Stefan Roll  despre Desenele lui Victor Brauner

               Vîrsta lui plastică debutează public cu ilustraţii pe un volum cu poezii, apoi în ziua apariţiei lui „75 H.P.".  Degetele erau pistoalele surprizei, sub un penel înmuiat în pulbere de azur şi în aurora unei palete de pasăre măiastră. Culorile ardeau în artere ca-n alambicuri pasiunea unei tării, cînd muşchii fulgerau de tinereţe şi vechile statui se spărgeau în aerul străbătut de proiectile, ca băşici de săpun. Venise brusc cu încă cîţiva centauri fragezi şi dîrji, spărgînd în copite stelele paharelor, zîmbetul Giocondei care ţintuise admiraţia universală ca pe-o insectă uscată ; plesnind cu bicele cuvântului, botul putred, nechezul rînced peste capetele uimite şi blege. Surpriza explodînd la punctul invulnerabil, autorul ei era dinainte temerar. Victor Brauner tăia în linoleum — ca un inginer al artei — gravitaţia plană a unor forme, care conturau efortul descătuşat al adolescenţei descinsă din ea insăşi ; afirmaţi fără răgaz şi fără nici o îngenunchere înapoi. Pe mîna lui, pictura îmbracă mănuşa virgină a unui meşteşugar ce aducea păsările   geometria altor triunghiuri. Artizan al emoţiei în chipul cum ea fermeca pulsul frecvent al unui univers ce se făcea din palmele lui bătute cu rubine. Priviţi din pisc, lupii încinşi de dinţi par iepuri cu funde, heliotropii flori de muşeţel, iar prăpăstiile gropiţe în bărbia pămîntului. Dar vîrsta ta Victore începea odată cu prietenia, cu dragostea, cu evoluţiile noastre. Întotdeauna lîngă un poem al nostru înflorea un tablou al tău ; ne tulbură un desen. Avalanşa amestecă virilităţile spontane, procreind revelaţia. Printre noi purtai în steaua umărului, în panerul ochiului, bijuteria unui păun desfăcînd pe pînze coada unei lumi, cu-n muzeu ce-l aduceam în noi. Pe un umăr dinăuntru erai un vraci ducînd comoara cu aur încins şi de-a buşelea pe sub zăplaze intrau, în pictura ta îngerii ca găinile, cocoşii ca toreadorii.


            Puteai cu o suflare să stingi zarzării înfloriţi din alte primăveri, ca pe nişte lumînări şi să-i aprinzi pentru viitoare floraţii cu un chibrit fosforat  în tine şi scăpărat de cer.
            De cinci ani, Victor Brauner e pictorul cel mai tînăr dintre noi. Meşteşugul lui e ascuns în ovarele naturii ca ţîţa fîntînilor, ca glasul privighetorii. Fantezia lui înfloreşte neştiut ca poienile cu flori în palmă soarelui. Reprezentarea lui, dificultatea sa picturală e naivă; desenul pueril, însă de o puerilitate prodigioasă. Frumuseţea sa e iniţială şi desăvirşită ; — închizînd astfel cele două laturi ea se livrează fără explicaţii, profilindu-şi suav şi firesc desenul, colorîndu-l cu anilină din penele ei. De aici candoarea coloritului său, aptitudinea cromatică mai mult înspre decorativ decît înspre un plan pictural adînc meşteşugit, care i-ar ocupă timpul şi străduinţa creaţiei ; a desenului, a formei, a elementului pictat, toate groteşti dar rafinate anterior într-un cuptor care-i arde visul; situarea subiectului, poziţia lui spirituală, contradicţia lui chiar, conţinutul emotiv, fecundează pictorul pentru maturitatea evidentă ce-i aparţine neîndoios ca un peisagiu ascuns în el şi care i-o ghiceşti în cutele fiecărui desen, în destinul şi în introstructura lui.


   
            Ideia unui spirit in continuă invenţie, curajul experienţei tuturor resurselor ce şi le răscoleşte, denotă artistul pur, intrinsec, pictorul autentic căutîndu-se într-un gen dintr-însul ca o chemare ; izbind vocile metalelor noi, ale aliajului care-i va iscăli creaţia sensibilităţii lui, individul universal în pictură. Calific ca pe o virtute, neprecizarea lui la 25 de ani, într-un anotimp cînd picturii i se opun cele mai diverse şi contrarii perspective şi laborări. Victor Brauner debutează expresionist. Constructivismul rece, abstract îl reţine un scurt timp şi se liberează din el, din formulele lui geometrice de mecanică nesensorială ; din inumanismul lui. Cubismul îi serveşte o problemă de tehnică a picturii fără a-i pierde contactul şi fără a o elimina ca-n constructivism, dar care nu primeşte, nu respectă formele amorfe din natură; le detestă   şi inventă o formă în care natura îngenunchează artistului, lăsindu-se interpretată, conformată cerebralităţii lui.  Descinderea lui, de aci, spre suprarealism devine neînlăturată. E pictura în care el se va găsi, se va complace, nu fiindcă e numită suprarealism; formula nici nu există perspectivei interioare, manierei de a-i spune astfel de asemenea.


Victor Brauner pictează conform lui, din repulsiunile subsistente din el. În suprarealism el găseşte chimia visului, spontaneitatea ciudată, corelaţia dintre materie şi psihoză. Suprarealismul ca pictură spontană îl integrează ; anomalia subiectului plastic destinde reprezentarea lui eterogenă; elementele au atitudinea din clipa psihologică, aşa cum pictorului i-o scapără imaginaţia care activează şi mişună din besna luminii dintr-insul. Necesitatea unei mişcări cinematice, din identitatea lui, se impune pictorului care lucrează pe el ca pe o masă de operaţie, într-o retortă de alchimie. Surprinderea lui terestră pe pînză e impalpabilă ; nu lujerul florii îl reprezintă, ci lujerul de parfum pe care urcă spiritul estetic al florii. Niciodată pictura n-a mers mai paralelă în manifestarea ei, în saltul ei într-o colaborare în acelaşi timp cu poezia ca-n ultimile răzvrătiri artistice. Futurismul, dadaismul, suprarealismul le-au reprezentat în manifestarea lor ca pe valori egale. Victor Brauner debutînd în plină răsmeriţă, se imprieteneşte şi luptă în acelaşi țel, cu acelaşi leat literar.


            Prietenia lui cu Voronca, Roll şi Sernet a plecat din artă, din prerogativa ei. Primele lui ilustraţii apar pe prima carte cu poezii a lui Voronca  Restrişti" şi sînt expresioniste.
            Purtau cu ele apanajul tristeţei şi tot cornul durerii din poemele lui Voronca. Expoziţia lui din 1924 e constructivistă, abstractă, de planuri puse în spaţii, de materiale dîndu-le o ideologie.  În aceeaşi vreme apare „75 H.P.", unde Voronca îşi publică poeziile Dada, manifestul ultimei tinereţi. Tablourile lui la expoziţia colectivă „Contimporanul" sînt cubiste. Contactul permanent cu poezia nouă îi devine comun. Victor Brauner e pictorul, pe lingă Maxy şi Marcel Iancu, al literaturii moderne româneşti. Revelaţia îl închide în acelaşi strigăt, în aceeaşi vioară.


            În sensul revelaţiei pure, în intuiţia, în exprimarea emoţiei, Victor Brauner e cel mai poet. De aici pictura, desenele lui sînt mai inspirate. Frumuseţea lor e în descompunerea din vis, în savoarea lăuntrică, care nu se lămureşte logicii fixe; stîngăcia lor e definitivă şi lucidă faptului interior ca o placă radiografică a artistului-om ; coincidenţa e în confortul spasmului aşa cum sufletul (subconştientul) îl livrează independent de condiţia ritmică a formulei, dar îi legitimează romantismul, ce-l păstrăm atavic ca pe un instinct. Iată, prin efortul lui repetat, prin continuarea unei neisprăvite descoperiri, prin pînzele care închid manifestarea lui de 2 ani şi care le va vernisa la 1 aprilie 1929, — unde a ajuns Victor Brauner. Evoluţia lui însemnîndu-se în invenţie şi în meşteşugul ei, căutînd astfel un pisc al spiritualităţii noastre, el a ajuns să-l pipăie şi să-l arboreze printre noi.

AG - Aprilie 2020

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de riti pe Aprilie 2, 2020 la 12:13pm

Mi-a plăcut dintotdeauna Brauner.
Aș zice că avea vise în degete, scânteie în privire și universul în expresie.
Sketch favorit:

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor