Moș Codru stătea lângă vatră și trăgea din luleaua de lut, pe care și-o făcuse cu mâna lui astă vară. Găsise sub un deal pământ galben, cleios, numai bun de modelat. Din joacă, tot frământând lutul, făcuse luleaua asta. O găurise cu un băț subțire pe mijloc, o lăsase la uscat și apoi o arsese la foc moale până când o făcuse funcțională. Acum nu se mai despărțea de ea. O ținea în colțul gurii chiar și când nu mai ardea. Începuse să modeleze lutul în fel și chip, dându-i diferite forme artizanale sau chiar utilitare. Într-o zi, când îl vizitase în cămăruța lui, directorul Bojdeucă rămăsese impresionat de ceea ce făcuse bătrânul.

  • Moș Codru, văd că ți-ai descoperit o nouă pasiune. Sunt chiar interesante lucrurile făcute de dumneata.

  • Ei, domnule director, unii zboară pe lună, iar alții se întorc la îndeletnicirile ancestrale ale primilor oameni. O simplă joacă.

  • Din joaca oamenilor cu suflet de copil ies cele mai minunate lucruri. De ce nu te apuci dumneata de olărit? Văd că ai găsit pământ bun. Ai putea să faci obiecte de artizanat pe care să le ducem la expoziții, dar ai putea să faci și vase din care să mănânce și să bea copiii noștri. I-am învăța să aprecieze lucrurile făcute de mâna omului.

  • Nu mă pricep, domn Bojdeucă. Îmi umplu și eu zilele bătrâneților.

  • Lasă că te învăț eu să-ți faci o roată de olar, să-ți fie mai ușor și fă-le măcar copiilor străchini. Apoi om mai vedea.

În câteva zile își construise roata, iar serile făcea la străchini și căni de pământ personalizate, încât în scurt timp avea fiecare copil propria veselă. Erau atât de încântați încât îl ridicaseră la rang de vedetă pe Moș Codru.

Profesorul de etnografie și folclor îl învățase ce simboluri foloseau meșterii populari și îi explicase ce înțeles aveau, iar acum bătrânul olar pregătea o colecție pentru viitoarea expoziție de Crăciun, la care participa centrul lui Bojdeucă.

Se uita în foc la jocurile de lumini de pe buștenii încinși, pierdut în amintiri sau gânduri de viitor, cine știe, când în încăpere a intrat ca o vijelie Andrei, micul lui prieten.

  • Brr, ce frig e afară, Moș Codru, de cad și ciorile din copaci!

  • Unde ai văzut tu ciori înghețate, Andreiule?

  • Uite, e una chiar în pragul ușii dumitale. O fi vrut să-ți facă o vizită, dar n-a mai avut putere să împingă ușa.

  • Dar tu nu ai cursuri?

  • Nu mai avem. Gata, am intrat în vacanța de Crăciun. Sau nu știi că vine Crăciunul?

  • Cum să nu știu? E peste o săptămână. Am pregătit deja nuci și mere pentru colindători. Numai de nu m-or ocoli copiii.

  • Tocmai la dumneata să nu vină? Știi că, de când ne-ai făcut străchinile alea, mâncarea parcă e mai gustoasă?

  • Așa o fi, copile. Gustul pământului... Tu ce ai mai desenat?

  • Uite, ți-am adus să vezi.

Scoase dintr-o mapă câteva desene reprezentând capete de cai. Moș Codru le privi în tăcere mult timp, în lumina focului și în cele din urmă îi spuse:

  • Andreiule, tu când desenezi chipuri de oameni știi să prinzi acolo toată viața și trăirile lor. Ăsta e un dar de la Dumnezeu. La cai e altceva. Chipul unui cal nu poate exprima frământările lui, pentru că pur și simplu nu le are. Este un animal prea frumos să nu-l desenezi întreg, dar nu stând degeaba ori păscând trebuie să-l faci. Trupul unui cal este măreț în acțiune. În fugă nebună, azvârlind din copite sau când, înfierbântat, mușcă dintr-o iapă, la fel de înfierbântată. Asta trebuie să surprinzi tu la cai. Forța și măreția trupurilor.

  • Ai dreptate, Moș Codru, dar nu cred că sunt în stare să desenez așa ceva.

  • Cum să nu? Dacă poți să redai atât de bine expresia unui om, vei ști să desenezi și mișcarea unui cal. Lucrează cât mai mult și învață de la maeștri.

  • Așa, ca dumneata? Văd că oalele și ulcelele sunt din ce în ce mai frumoase.

  • Îmi place să frământ pământul. Dacă iese și ceva folositor, cu atât mai bine.

  • Poate că ăsta e rostul pe care ziceai că nu-l ai în viață, Moș Codru.

  • Nu știu dacă ăsta e, dar pot spune că pasiunea pentru olărit mi-a umplut bătrânețile de bucurie. Aștept cu nerăbdare ziua următoare, iar noaptea mă gândesc ce alte forme și desene aș mai putea imagina. Am încă un motiv pentru care să iubesc viața.

  • Iubește-o, Moșule, că și viața te iubește pe dumneata. Parcă ai mai întinerit. Ia să-ți mai fac eu un portret, că a trecut ceva vreme de când nu te-am mai desenat. Acum te fac și cu lulea.

  • Fă-mă, Andreiule, că eu îți fac un ceai din ierburile mele.

Au petrecut împreună câteva ceasuri de povești, întrerupte uneori de fornăitul vreunui cal din grajdul învecinat, clipe încălzite de focul din vatră și de legătura nevăzută ce exista între cei doi. Bătrânul era pentru Andrei bunicul blând și sfătos pe care nu-l avusese niciodată, în timp ce copilul, curios și ascultător, era pentru Moș Codru nepotul pe care orice bătrân îl dorește lângă el, măcar de sărbători.

În noaptea aceea Andrei avusese iarăși visul cu palatul luminat și nelocuit. După ce colindase toate încăperile, s-a oprit în fața camerei interzise. Ușa pe care nu îndrăznise să o deschidă niciodată. Se făcea că acum crescuse. Era un tânăr prinț îmbrăcat în armură, călare pe unul din caii lui Moș Codru. A hotărât că a venit vremea să-și înfrunte vechile temeri. Se aștepta ca dincolo de ușă să găsească niște răspunsuri. Să treacă la etapa următoare din viața sa.

A smucit calul de căpăstru și l-a împuns cu pintenii în burtă. Armăsarul s-a ridicat pe picioarele din spate, iar cu cele din față a izbit cu putere ușa făcând-o țăndări. A trecut pragul și s-a trezit într-o poiană înverzită, însorită și fără nicio adiere de vânt. Păsările ciripeau în șoaptă, să nu tulbure pacea acelor locuri. Peste un râu se vedeau ruinele unui pod sfărâmat. Pe malul dinspre el era un bătrân trist, îmbrăcat în negru, care ținea în mână o frânghie. La capătul celălalt al frânghiei, pe malul opus, era o fată tânără și frumoasă, îmbrăcată în alb. Se țineau de capetele frânghiei întinse peste râu și nu făceau nicio mișcare. Deodată calul scoase un nechezat asurzitor și cei doi au scăpat frânghia din mână, care a dispărut în apa devenită brusc învolburată. Întunericul a coborât ca un mormânt peste poiana liniștită, ciripitul fiind înlocuit de țipete de cucuvele și urlete de lup. Un fulger a brăzdat smoala nopții și copilul l-a văzut pe Moș Codru, cu cap de cal, mușcând din leșul unui câine. Speriat, a vrut să se întoarcă pe ușa pe care intrase, dar dincolo de prag era un hău fără sfârșit. Și-a luat inima în dinți și a pornit în întunericul din poiană. La fiecare pas se aprindea câte o stea pe cer și urletele fiarelor păreau tot mai îndepărtate. Drumul a început să urce, dar copilul nu simțea oboseala urcușului. A ajuns în vârful dealului odată cu răsătirul soarelui. În fața lui se deschidea o nouă lume. O lume fără îngrădituri.

Vizualizări: 210

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Iunie 10, 2013 la 1:19pm

Interesant vis.

Si realitatea ne rezerva puncte de inflexiune.

Felicitari.

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iunie 10, 2013 la 10:09am

Mulţumesc! Finalul poate fi mereu altul...

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iunie 9, 2013 la 10:54pm

Sunteţi amabilă. Eu vă mulţumesc!

Comentariu publicat de VERONICA OSORHEIAN pe Iunie 9, 2013 la 10:48pm

Foarte frumos "Visul Andreiului". Felicitări şi mulţumiri.

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iunie 9, 2013 la 10:34pm

Vă mulţumesc, doamnă Oancă Aurelia! 

Comentariu publicat de Oancă Aurelia pe Iunie 9, 2013 la 9:44pm

Din joaca oamenilor cu suflet de copil, ies cele mai minunate lucruri.... Şi eu cred acelaşi lucru. Foarte frumoasă poveste lui Andrei. Cu drag Aurelia.

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iunie 9, 2013 la 9:04pm

...şi început de viaţă. Mulţumiri!

Comentariu publicat de Anastasia Moldovanu pe Iunie 9, 2013 la 7:46pm

Frumos, cu sfirsit de legenda.

Comentariu publicat de Viorel Ploesteanu pe Iunie 9, 2013 la 5:30pm

Vă mulţumesc pentru intervenţii, doamnelor!

Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Iunie 9, 2013 la 10:33am

„noaptea lui Andrei” poate deveni o a doua legendă, paralelă, reactualizată şi mai plină în conţinut decât prima. Te felicit pentru Visul Andreiului!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor