EXCURS HERMENEUTIC BALDAREZ

de Marcel Turcu

 

Am în faţă un nou volum – Baldar se numeşte. Autorul: Florin Contrea, - şi-a publicat textul în Editura Anthropos din Timişoara, în 2010. Din coperta iniţială consemnez imaginea turbionară a unui... ceva sau cineva, genuin. Mai degrabă acesta pare malefic, – lucru sugerat şi de subiect. Ni se evocă/invocă un  cadru existenţial ce permite deschiderea perspectivei interioare.

Naraţiunea oscilează biunivoc – de la memoria fără cheie către ceea ce ascunde expresia – cu cheie, înspre descifrat misterul simbolului central: o fiinţă a abisurilor acvatice, o caracatiţă, însă hipnotică ce aduce lui Baldar, - eroul transfigurat de forţe neprecizate, - traversând stări între între extaz şi coşmar.   

Prin analiză sondăm personalitatea autorului; infinit multiplicată în personaje – citadin dar şi sanguinar, se împiedecă de sine însuşi, fuge de noi dar – mai ales, – de sine însuşi. Din asta rezultă apăsătoare singurătate compensată de dorinţa de a fi aici, mereu alături.

Lecturând cartea, constatăm cum se conturează acţiunea în spirală cu o ştiinţă a creşterii în abstract, aparent fără ideal precis. Pe alt plan – vorbim acum de stil; ademenirea limbii este aceea care induce acel suflu al locutorului ce conferă, cui citeşte, dorinţa de a continua periplul alături de autor, dar şi... de erou.

Urmărim atent cum se construieşte – trudnic, „curăţirea mlaştinii” – vezi „Plânsul lui Nietzche”; cum stă pe loc, cum se roteşte reptila/zburătoare cu zgomot, provocând furia metarealului – depărtând eroul de ideal.  

Intrat într-un joc al destinului Baldar, precum odinioară (în 1001 de nopţi,) neguţătorul corăbier Simbad, - are a se confrunta cu cele 12 ozeneuri psihotice, extrase când  din Magie când din Istorie... Uneori câştigă partida precum acela, alteori – mai de loc.

Urmărim consternaţi – precum la Voiculescu ori... Borges, cum: „ ... dispare mitul din conştiinţă”. Personajele cad – fără date personale, în Maelstrom, într-un fluid rotit în spirală, în fenomen psi, din univers în alt... Uni-vers.

Ajuns prin hazard în Centrul de studii parapsihologice, Baldar este supus experimental, la „trauma regresiei” din care apoi, este evadat din buncăr – ori, posibil „expulzat” intenţionat, - traversând un timp pozitiv-negativ, în căutarea monstrului pierdut...

Traversăm – după primul sfert al volumului – prin accedia, în domeniul „sofoculturii”.  Ne place cum oficiază sărbătorile – aievea, fericire fără scop sau, dimpotrivă, va aluneca plonjând în abisuri subterane. Imagine halucinantă de „soiree tribală” din care emană interjecţii oraculare. Doar cineva mai respiră sub soare... Atâta tot!

Stilistic, avem a constata: sufocarea epicului sub cascada stărilor de spirit primare – rezultă mai degrabă un... poem-parabolă. În scena pavată cu cenuşa bătrânilor, din Centrul de comandă al vidului avem a suporta „suprasolicitarea monologului”. Baldar apare în ipostaze contrare: când filozof – mesianism; „prăjit” – când vraci preistoric ce amestecă – alchimic, – fiolele.

Mentalul romancierului acţionează prin reducţie eidetică sugerând celui ce lecturează: „ ... prefer să bănuiesc numai... ce va mai fi”. Epicul pare intersectat de lirismul monocelular, găsim şi exemple de optică de implorator; vezi cum...  în peştera de sub vulcan „Universul fosăia...” Personajele capturate de monstru devin sclavi biciuiţi de bestii; duc o existenţă cavernală într-un decor întunecat al spaţiilor închise. Simboluri dure, scientiste, intermitent barbarii din proză „mai şi gândesc”...

Romanul încadrabil în categoria stilistică: eroico-burlesc; tensiunea epică se încarcă fără ieşire. Intenţionând să facă „paidee” preferă să rămână în fantastic. Kalmarul infernal are ceva de „deus absconditus” printre entităţile prevăzute cu solzi  ori carcase. Autorul demonstrează plenar ce anume poate face un balaur când se-nfurie.  Acţiunea consistentă  se rarefiază treptat până când epicul devine eseu raţional. Când evenimentele dramatice apar, iată că romanul se termină. De apreciat căldura viguroasă a toposului care substituie mari grupări epice cu psihologie colectivă.

Scriitor spiritual, generos şi modest, (cf. şi caracterizarea din prefaţă), - aduce „elogiul fotoliului” oferindu-ne un roman crestomatic. Omul cu umbra prea mare face aluzie la un „cavalerism epic”. Personajele au mai mult gânduri decât chip.

Capitolul în care evoluează Docenţius ne duce gândul la medievalii minesingeri, oameni ai Nordului care răpun în lupte mitice şarpele cel negru şi gigant. În schimb, Kalmarul subteran întruneşte însuşiri multiple; poate fi Marele Stăpân care coagulează concretul, dar şi Maestrul de ceremonii funeste, ori Maestru al Solului negru. Prin contrast, Thomas şi Baldar ne apar ca justiţiari sau filozofi, când nu sunt moderni gladiatori.

Model de istorie fieroglifică – cu arome de balcanism oriental, de empirism dezabuzat, se produce proiecţia concretului în conştiinţă. Personajele setate par slab securizate epic, urmare directă a lecturilor „complicate” ale autorului.

Analizând compoziţia operei de la epicul de început, unde se schiţează direcţiile acţiunii, constatăm pe parcurs, avansul elementului raţional până spre final unde totul se topeşte în festivism. Epicul dispare rămânând construcţia ideilor, ca într-un fel de asediu biunivoc care scurtcircuitează jocul acţiunilor. Ideile n-au conflict, doar numele proprii au aspecte conflictuale. În final, sunt de apreciat varietatea şi bogăţia ideatică a sentenţelor în care excelează Thomas, ca un înţelept oriental, un maestru în arta zen a haiku-u-lui poetic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor