VOUĂ                                                                                                           V    O   U    Ă

      (Eminescu  către unii urmaşi din ziua de azi )

 

Ştiu, vă este foarte greu să scrieţi versul lapidar…

Pagini înnegriţi de-a surda, cum e  proză din ziar.

Că n-au cap!…dar nici în coadă le-nţelege cineva?

Doar o strofă să reţină, nu cred că v-ar memora.

 

Ar  găsit-o cum cătau pe timpuri în Vestu-ndepărtat,

Mulţi bărbaţii ce-mi vânturară tot nisipul lăudat…

Aurul nu mi-au aflat, căci întruna li se-ascunde,

Tot aşa e strofa voastră...înţeles n-are  nici unde.

…………………………………………………

Eu am timp…, căci veşnicia nu e dată orişicui,

Dar citesc în altă limbă versul şubred, gol şi şui.

Unde-i LIMBA învăţată de la buna noastră mamă?

Cui vă adresaţi şi scrieţi, cine vă mai ia în seamă!

 

Cruce-mi fac şi-ntreb: tiparul cum o poate trece

Vorba searbădă, amici? Văd  că praful se alege

Şi de limbă, şi de rimă, de dactilă, ritm şi vers...

De-mi sunteţi urmaşii mei?… Altă limbă aţi ales.

 

Că n-aveţi  măcar ruşine de cei care au muncit!…

Rog, în ţara cui vă credeţi, voi pe cine aţi slujit?

Cu ce bani plata vă face! Mai aveţi ceva să daţi?

Aţi trădat ţara şi LIMBA; ca borfaşii vă purtaţi.

 

Nume nu puteţi lăsa, nici prin gând nu v-ar mai trece;

Nu iubiţi LIMBA şi portul; banul mi l-aţi luat ca lege.

El, religie vă este. Lustruind şi lingând pe potentaţi,

Ţinta vreţi să o atingeţi, să fiţi mari, să fiţi bogaţi?

 

Ce îmi scrieţi, e cenuşă… şi nici ea n-o să rămână!

Nu conştiinţa v-ar mustra, fiindcă ce scoateţi din gură

E atât de rău... Pirul nu se-ndură ca să crească în arătură,

Se sufocă. Ce atingeţi se usucă, este pulbere şi zgură.

 

Vai!... cât de bine-aţi reuşit, ce succes, pigmei vânduţi,

Limba dulce o ciuntirăţi..., sclavi perverşi şi-mbogăţiţi.

Voi de straie-aţi dezbrăcat-o, lipsind-o de conţinut..

Şi-aţi uitat că va fost mamă, cînd la sânul ei aţi supt.

 

Dacă gândul îl aşternurăţi peste coală şi-o s-apară,

Daţi-i formă, armonie. Spun, să-nţeleagă bunăoară...

Tot românul să priceapă ce vreţi voi să transmiteţi;

Cine credeţi că plăteşte scrisul sterp, vânduţi poeţi!?

 

Nu vreţi să mă copiaţi? Zău! Cine v-a cerut?  Spuneţi!

Dar să scrieţi ca românul, că mă-ntreb: de ce nu vreţi?

Dacă strofa-i  clară, simplă…cum românului îi place,

Dragi urmaşi, puteţi să scrieţi poezie – de ştiţi face.

 

Dacă-n piept inima voastră bate a clopot dogit...

Nu simţiţi versul cum cântă, sufletul nu-i copleşit

De iubire şi plăcere...când ascultă limba sfântă,

Mintea nu percepe versul, strofa-i veşnic întreruptă.

 

Dacă toate ce v-am spus, în urechea voastră sună,

Versul vine, strofa curge lin, ca melodia pe strună.

Doar atunci se-aştern pe file şiruri de mărgăritare...

În grai dulce fără seamăn, care mama iubitoare

 

Ni l-a strecurat în suflet, ca pe-o muzică de vis…

Cu trăiri, doine de dor, of!... ea din inimă ne-a spus:

Să le duceţi mai departe, sunt a noastră bogăţie—

Nu uitaţi Limba şi Portul, nici frumoasa Românie!”

 

Vin şi-ntreb: ce gând aveţi, ce speranţă vă animă,

Pe soclu urcaţi prostia  de-o credeţi că e sublimă?

De ce-o faceţi uitând  mama, care v-a hrănit cu lapte...

E păcat, nu stâlciţi limba, vă opriţi, nu se mai poate!

 

N-aveţi voie să lăsaţi printre flori crunta  otravă!

Alte flori veţi otrăvi, iar pedeapsa-i foarte gravă.

Nu-i o pierdere căci ţara  de voi uită. Nici n-aţi fost...

Viitorul vă condamnă, fiindcă-aţi scris atât de prost.

 

Vrând-nevrând... câte-un copil a voit să vă citească;

Asta-i crima ce-aţi comis: mintea lor copilărească

A luat  de la voi prostia…(în care-mi sunteţi bogaţi),

Ţara-ntreagă a cuprins răul.... Este timpul să-ncetaţi!

 

Voi slujiţi să prindeţi banul, în pungă să-l strecuraţi?

Hei!... vă mai trebuie chemare. Nu aveţi? Să renunţaţi!

Prostul să steie-ascuns, nu sărind ca păduchele în faţă;

Hoţilor! Ţara e plină de voi…şi tot minte nu se-nvaţă.

 

Of!... c-atât o sufocarăţi, mi-aţi răpus-o, nu mai poate

Să înghită cu sughiţuri la minciuni prea gogonate.

Poporul-i sătul, nu mai rezistă, foamea îl pândeşte,

Din sărac ce-a fost odată…zi de  zi îmi sărăceşte.

 

Ah! dar să piardă poezia, versul prins în strofa ei?

De pe lista de urmaşi eu v-am şters dintr-un condei!

Cum în testament v-aş trece? Istoria, să vă şteargă!

Nu ne trebui’ impostori ca din Limba noastră dragă

Să încropească un talcioc din jargoane-mprumutate...

Cum voiţi să-mi fiţi urmaşi?!...Cioplitori de oale sparte.

 

Marin Voican-Ghioroiu

 

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor