Vreau să fiu mică, nu mare,
să țopăi în parc la plimbare,
și-n rest să merg pe drum o săptămînă
cu pas mic și încet, ca o doamnă bătrînă.

Vreau să fiu mică, nu mare,
să pot să întreb orice întrebare,
și să mă uit la flori și copii de pe stradă,
fără rușinea că lumea stă să mă vadă.

Vreau să fiu mică, nu mare,
să-mi cumpăr beteală din galantare,
să vină Crăciunul cu brazi și cu sănii,
să citesc frații Grimm și alte pățănii.

Vreau să fiu mică, nu mare,
să-mi pun în spinare din voal aripioare,
și dacă vecina va coace plăcinte
să vină la noi cu-o bucată fierbinte.

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor